5.8 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Grădina secretă din Centrul Sibiului

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Piaţa Mică numărul 22 nu spune prea multe pentru sibieni. Poate doar pentru cei care au parcat ilegal şi merg acolo să plătească amenda. Clădirea aparţine primăriei şi găzduieşte Serviciul Domeniul Public şi Privat, dar şi Facultatea de Arhitectură, specializarea Res­taurare-Conservare, din cadrul Universităţii „Ion Mincu”. Clă­direa ne-a atras atenţia, nu datorită faţadei renovate, nici datorită fres­cei istorice din secolul al XVII-lea aflată în una din camere, ci pentru că este prima clădire din Centrul Istoric care s-a prăbuşit în partea din spate. Ceea ce turiştii nu văd de afară, este corpul de clădire căzut din 2003. Odată intrat în curtea de la numărul 22, descoperi schele improvizate care abia susţin bucăţi de clădire. „Clădirea se crapă pe zi ce trece. E ţinută doar de nişte chei foarte întinse şi contraforţii din spate”, ne arată Andy Nemeti, secretarul Facultăţii de Restaurare. Nemeti lucrează în clădirea care stă să cadă. „E foarte riscant. Cu timpul am început să mă obişnuiesc”, a adăugat Nemeti. Dar Piaţa Mică 22 ascunde altceva. În spatele corpului de clădire prăbuşit parţial se află o grădină. Andy Nemeti a acceptat să ne conducă în această grădină secretă, necunoscută sibienilor. Din curte, am intrat în pivniţă. Am traversat câteva coridoare întunecoase, unde am remarcat crăpăturile din pereţi. Apoi am ieşit din nou la lumină. Parcă am fi fost conduşi de Orfeu din întuneric spre lumină. „Incredibil!” acesta a fost primul cuvânt care mi-a venit în minte când am văzut în faţa mea, nu doar o grădină, ci o adevărată pădurice. Lăsată pradă vegetaţiei, fosta grădină secretă pe două terase a devenit o junglă luxuriantă plină de arbuşti, liane şi copaci înalţi. Am coborât în urma ghidului nostru pe câteva trepte distruse de vreme în a doua terasă a grădinii. Sentimentul care te cuprinde în acest loc este că ai părăsit Sibiul şi eşti într-o altă lume, ceva asemănător cu ţara Minunilor a lui Alice. „Aici a locuit o femeie bătrână, dar căsuţa a ars şi a rămas aşa”, ne-a arătat Nemeti în frunzişul des, ruinele unei case bătrâneşti parcă ruptă din poveste. Accesul în grădina secretă a Sibiului nu este permis publicului, datorită riscului de prăbuşire a clădirii. În anul 2008 Consiliul Local a aprobat 2,3 milioane de lei pentru studii de fezabilitate, însă datorită crizei, lucrările la această clădire nu au devenit o prioritate. Călin Blaga

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Încă 12 proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii în județ

Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat, în ultimele 6 luni, 12 contracte de finanțare, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect