Cu trăsura de ziua vârstnicilor

În temă sau nu, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, pensionarii au ieşit la o plimbare în aer liber în Muzeul Satului. Majoritatea, ştiind că este ziua lor au preferat să ia micul dejun în muzeu, să facă o plimbare şi eventual, să participe la vreun spectacol organizat special pentru ei. Fiecare vârstnic şi-a dorit o zi liniştită. Primii pensionari Primele pe care le-am întâlnit au fost doamnele Maria Balint şi Maria Ioo. În apropierea scenei de pe lac, pe o băncuţă, povesteau în linişte probleme numai de ele ştiute. Femeile aflaseră de Ziua Internaţională a Vârstnicilor de la televizor şi s-au gândit că cea mai bună modalitate de a şi-o petrece este în aerul proaspăt al muzeului. „Petrecem ca bătrânii. În aer liber, până mai ţine timpul frumos cu noi”, spune una dintre ele. Nu este prima dată când vin la muzeu. „Toată vara am venit la aer curat. Aici ne simţim bine. Dar cine s-o gândit că va fi o zi a pensionarilor. Dânsa mi-a spus numai astăzi”, continuă Maria Ioo. Însă gândurile îi zboară repede la alte probleme care o preocupă: „Ce-ar fi să trec pe la Casa de Pensii, să văd ce le dă?” Puţini au dorit să se plimbe cu trăsura Îmi continui drumul şi ajung la băncuţele special amenajate pentru un răgaz de linişte sau, de ce nu, pentru a lua micul dejun. Ceea ce şi găsesc aici. Un angajat al muzeului mănâncă cu o poftă de invidiat. „Sunt de servici. Mai încolo, aştept să vină soţia mea şi nişte prieteni, la o bere. Aerul pădurii ne face pofta bună de mâncare!”, îmi explică Nicolae Schiau. De la el aflu că trăsura a trecut deja de vreo câteva ori. ªi nu este numai una, sunt două cu doi cai albi. La o altă masă trei pensionari glumesc de zor. Doamna Ana Mărginean, împreună cu soţul şi cu o prietenă. Sunt extrem de sociabili şi se bucură că mă aşez la masa lor. Îi întreb şi pe ei dacă ştiu de această zi. „ªtie Dumnezeu, că puţină lume a venit! Ce să facem, luăm micul dejun în aer liber, apoi mergem şi ne uităm puţin prin muzeu”, răspunde Ana. De dimineaţă au zdrobit struguri şi au zis că ar prinde bine o ieşire în aer liber. „Urmează apoi un spectacol la Cercul Militar. La Casa de Pensii am auzit că le dă cadouri celor cu pensii de două, trei milioane”, intervine Ion Mărginean. Pensionarii uită repede de ziua lor şi trec la discuţii despre agricultură. „Pentru agricultură nu a făcut nimeni nimic, la ţară. Pe toate locurile cu grâu pasc animale. E dezastru! Cât primeşte ţăranul pentru un ou sau pentru lapte? 150 de lei pe lună? Viaţa ţăranului e la pământ!”, concluzionează Ana. A lucrat 42 de ani la Libertatea. „Mulţumesc lui Dumnezeu că am 72 de ani. Suntem împreună de 43 de ani. Doar eu şi moşul. Avem o fată şi un băiat. Să le dea Dumnezeu multă sănătate la toţi pensionarii şi să se roage la Dumnezeu, că în rest le dă de toate”, este sfatul femeii. Domnul Ion este ceva mai tânăr, are 68 de ani. „M-o păcălit!”, spune acesta despre căsătoria cu Ana. Stau şi îi privesc şi îmi vine în minte un singur lucru: acesta trebuie să fie secretul unei căsnicii frumoase şi al unei vârste atât de înaintate: optimismul şi voia bună, care îi caracterizează pe amândoi. Nu se opresc din glume, şicane şi zâmbete. De la masă nu a lipsit nici rachiul, pentru poftă de mâncare şi pentru întreţinerea atmosferei. „Dacă le dai un kg de cremvuşti, pe tot îl mănâncă! Mâncarea e scumpă!”, glumeşte Ion Mărginean. Pe masa de lemn stau culese bucheţele de brânduşe. Când îmi iau la revedere, primesc din partea lor un bucheţel, o ciocolată şi un măr. Altă masă, alţi pensionari „Ne bucurăm că se mai gân­deşte cineva la noi. Ne cinsteşte societatea. Petrecem ziua aici, în aer liber, sub stejarii şi brazii aceştia plini de oxigen”, spune Maria Bock, de la o altă masă. Femeile ajung repede să vorbească de mâncare. „Nu mai putem prea mult. Mergem acasă, facem de mâncare şi ne uităm la televizor. Un ghiveci repede şi gustos. Eu insist mai mult pe un meniu vegetal”, povesteşte Rozaria Benedek. Dintre toţi, doar doamna Maria Savu a fost cu trăsura. Aşa că mă grăbesc să o întreb cum a fost. „Foarte frumos. Trăsura a plecat din faţa muzeului şi m-a dus roată. Drăguţ birjarul!”, exclamă femeia. Toată lumea vorbea de trăsură, dar eu încă nu apucasem să o văd. Aşa că m-am îndreptat spre intrarea în muzeu, locul de unde înţelesesem că trăsura ia pensionarii. Aici, Doru şi Luminiţa Georgescu sunt nerăbdători să se urce în trăsură. Soţii sunt de la Râmnicu Sărat şi au bătut atâta drum tocmai pentru a vizita Muzeul ASTRA şi Muzeul Brukenthal. „Am mai fost aici când eram tineri. Am aflat că este Ziua Persoanelor Vârstnice şi am zis să venim”, spune Luminiţa. Nu du­rează mult şi cei doi îşi amintesc de momentele plăcute trăite în Sibiu. „Într-o maşină decapotabilă, în iulie „72 veneam de la Bucureşti. La 6 luni de la căsătorie… Avem amintiri plăcute în Sibiu. ªi de aceea păstrăm tradiţia”, îşi aminteşte Doru. După câteva minute bune, so­seşte şi mult aşteptata trăsură. Soţii se urcă în trăsură şi birjarul porneşte încet la drum. Ce poate fi mai frumos decât atât, îmi spun! O plimbare romantică cu trăsura, după atâţia ani! Georgeta Mândrean