Connect with us

Administrație

Sibiul a obținut finanțare europeană pentru Calea Dumbrăvii, care va avea bandă dedicată pentru autobuze și pistă de biciclete

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Primăria Sibiu a semnat contractul de finanțare cu aproximativ 22 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Calea Dumbrăvii. Proiectul este unul special, atât din punct de vedere al finanțării, cât și din cel al configurației.

Calea Dumbrăvii va fi o arteră „smart”, după cum o denumește Primăria Sibiu, motivele fiind legate de faptul că este pentru prima dată când va exista o bandă dedicată autobuzelor, în același timp urmând să fie amenajată o pistă de biciclete separată de carosabil. Modernizarea se va realiza între bulevardul M. Viteazu și strada Ludoș. Banda dedicată pentru autobuze va fi introdusă pe sensul dinspre M. Viteazu către Pădurea Dumbrava. Pentru ca acest lucru să fie posibil, dar și pentru a face loc pistei de biciclete, vor fi reduse trotuarele.

PUBLICITATE

În ceea ce privește finanțarea, noutatea constă în faptul că banii vin pe „Axa mobilității urbane”, fiind primul astfel de proiect finanțat în regiunea Centru.

“Este primul proiect din Regiunea Centru care obține finanțarea pe Axa mobilității urbane și este prima stradă din Sibiu care va avea bandă dedicată pentru transportul public. Sibiul are puține bulevarde cu lățime mare, care să ofere spațiul necesar pentru astfel de dezvoltări, dar acolo unde este posibil vom realiza îmbunătățiri pentru o mai bună mobilitate.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Este oarecum normal să începem cu Sibiu, deoarece primele două contracte REGIO din țară au fost semnate pentru obiective din județul Sibiu, iar în acest municipiu conceptul de îmbunătățire a mobilității urbane este intens promovat. Acum, edilii investesc fonduri europene nerambursabile prin programul REGIO pentru una din componentele planului de mobilitate urbană durabilă, Calea Dumbrăvii fiind una dintre cele mai circulate artere din orașul de pe Cibin.(…)Pe de altă parte, în municipiul Sibiu se investesc deja sume importante în reabilitarea termică și modernizarea multor unități de învățământ, dar și în unitățile medicale, valoarea totală a proiectelor REGIO de care vor beneficia sibienii, derulate de administrația publică locală, fiind de peste 80 milioane euro, ținând cont de proiectele deja semnate și cele care se vor semna în scurt timp” (Simion Crețu, director general ADR Centru)

PUBLICITATE

Proiectul prevede modernizarea cele două benzi de circulație auto, care rămân cu sens unic, trafic în ambele sensuri pentru transportul public (autobuzele vor utiliza într-un sens banda dedicată, iar în celălalt sens, benzile normale de circulație), reamenajarea stațiilor de autobuz și iluminat nou, cu LED.

Pista de biciclete va avea o lățime de 2,5 metri și va fi separată de calea de rulare a autovehiculelor prin borduri și o zonă verde, iar de trotuar va fi separată prin borduri. Trotuarele vor avea o lățime între 2 și 2,5 metri și vor fi mărginite de un spațiu verde cu gazon și arbuști ornamentali.

De asemenea, vor fi amenajate aproximativ 270 de locuri de parcare.

PUBLICITATE

Administrație

Mediașul se asociază cu localitățile din nordul județului pentru înființarea zonei metropolitane

Avatar

Publicat

pe

Consilierii locali din Mediaș vor discuta, miercuri, în cadrul unei ședințe ordinare un proiect de hotărâre care se referă la asocierea municipiului de pe Târnava Mare cu localitățile limitrofe în vederea constituirii unei asociații de Dezvoltare Intercomunitară-Zonă Metropolitană.

În acest moment, localitățile din jurul Mediașului colaborează în cadrul a trei asociații de dezvoltare intercomunitară în domeniile transporturi, gestionarea deșeurilor și al apei și canalizării. O zonă metropolitană înseamnă în mod concret o asociere între municipii de rangul I și II cu localitățile urbane și rurale aflate în apropiere, la distanțe de până la 30 kilometri, între care s-au dezvoltat relații de cooperare pe multiple planuri. România are în acest moment 22 zone metropolitane.

PUBLICITATE

Avantajele unei zone metropolitane ar conduce la rezolvarea mai rapidă și facilă a problemelor municipiilor și localităților din vecinătate. Concret, unitățile administrativ teritoriale componente ar lucra împreună pentru soluționarea nevoilor și problemelor cu care se confruntă și în egală măsură ar putea accesa mai ușor fonduri europene pentru dezvoltare.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Reguli noi de acces la Baia Populară Sibiu după intrarea în zona roșie

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Baia Populară Sibiu aplică, de sâmbătă, reguli noi odată cu creșterea incidenței cazurilor de COVID și intrarea în zona roșie a municipiului.

Astfel, intrarea în Baia Populară Sibiu va fi posibilă numai după prezentarea certificatului digital european COVID (obținut în urma vaccinării, a unui test PCR valabil 72 de ore, a unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore sau în urma trecerii prin boală) și scanarea codului QR de pe aceasta, prin intermediul aplicației Check DCC, un instrument pus la dispoziție de autoritățile competente din România. Precizăm că prin scanarea certificatului nu se rețin informațiile din certificat, pentru protecția datelor cu caracter personal.

PUBLICITATE

Persoanele cu vârstă mai mică de 12 ani nu au obligația, conform legii, de a prezenta acest certificat digital european COVID.

Bazinul de înot al Băii Populare va putea fi utilizat în limita a 50% din capacitatea maximă și veți putea intra doar după ce ați prezentat certificatul menționat.

Accesul în sala de sport, parte din complexul Baia Populară Sibiu, este posibil de asemenea doar după prezentarea certificatului digital european COVID, menținându-se limita de 15 locuri disponibile pentru utilizare simultană.

PUBLICITATE

“Pentru a respecta toate aceste reguli menite să vă protejeze, vă rugăm să utilizați platforma de programări de pe baiapopularasibiu.ro / PROGRAMEAZĂ-TE. Acest mod de lucru va permite echipei Băii Populare să urmărească și să regleze activitatea pentru ca dumneavoastră să fiți în siguranță și vă puteți bucura de serviciile acestui obiectiv recent reabilitat și redeschis publicului”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Lucrări de întreținere pe strada N. Teclu. Circulație alternativă timp de 10 zile

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Primăria Sibiu a decis să înceapă lucrările de reparații și pe strada Nicolae Teclu, din Orașul de Jos, fără să oprească circulația.

O nouă stradă din zona centrală intră în reparații, în perioada 27 septembrie – 8 octombrie, după cum anunță Primăria Sibiu. Începând de luni, 27 septembrie, traficul de pe str. Nicolae Teclu, inclusiv giratoriul de la intersecția dintre str. Ocnei și str. Târgu Fânului, va fi afectat de lucrările de asfaltare, ce se vor desfășura fără oprirea completă a circulației.

Primăria spune că se va circula alternativ pe una dintre cele două benzi disponibile pe această stradă cu sens unic. Lucrările presupun îndepărtarea stratului vechi de asfalt și asfaltarea cu un strat nou.

PUBLICITATE

„Șoferilor li se recomandă să aleagă rute ocolitoare, iar dacă trebuie să tranziteze zona în perioada lucrărilor, aceștia sunt rugați să circule cu atenție sporită și să dea dovadă de înțelegere”, transmite Primăria Sibiu.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE