Connect with us

Eveniment

Sibiul înregistrează un nou deces din cauza gripei

Doina Alexandru

Publicat

pe

Gripa mai ia o viață la Sibiu! Este vorba despre o femeie în vârstă de 50 de ani în cazul căreia prezența virusului gripal fusese confirmată cu laboratorul. Este cel de-al doilea deces cauzat de gripă în Sibiu.

”Unul dintre pacienții internați în cadrul secției ATI, pentru care a fost confirmată prezența virusului gripaș prin analize de laborator, a decedat în cursul zilei de sâmbătă la ora 14.00. Este vorba despre o femeie în vârstă de 50 de ani care a fost internată în data de 3 februarie, în stare gravă, cu insuficiență respiratorie. Femeia a fost ventilată mecanic în toată această perioadă și a primit tratament de specialitate dar, din păcate, medicii nu au putut să îi salveze viața.”, a declarat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

PUBLICITATE

În cursul aceluiași weekend la Spitalul Județean a ajuns un alt pacient, în vârstă de 59 de ani, suspect de gripă. Pacientul este în stareextrem de gravă. Suferă de insuficiență respiratorie, multiple afecțiuni ale inimii, pleurezie și afecțiuni hepatice. Este ventilat mecanic iar medicii  depun eforturi susținute pentru a-i salva viața.

Sunt însă și vești bune. Alți doi pacienți internați pe ATI și confirmați cu gripă încep să dea semne de vindecare. În cazul pacienților cu vârste de 19 și 38 de ani medicii au constatat ”o evoluție ușor favorabilă”. Ambii primesc tratament de specialitate.

În timp ce gripa continuă să facă victime, la Sibiu campania de vaccinare antigripală s-a încheiat iar în farmacii vaccinul împotriva virusului gripal lipsește cu desăvârșire. Direcția de Sănătate Publică Sibiu nu a cerut suplimentarea numărului de doze de vaccin antigripal. În cursul acestui sezon rece au fost imunizați un număr de aproape 27.000 de sibieni aflați în categoriile de risc.

PUBLICITATE

 

 

 

PUBLICITATE

 

PUBLICITATE

Eveniment

4 paturi libere în Sibiu pentru pacienţii cu COVID. La nivel naţional mai sunt doar 12 paturi libere

Avatar

Publicat

pe

Sunt tot mai puţine paturi libere pentru pacienţii cu COVID în Sibiu şi la nivel naţional.  Sâmbătă, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.251 de paturi de ATI destinate pacienților Covid. De asemenea, 1.195 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 265 de paturi la ATI pentru pacienții de Covid-19.

La nivel național sunt libere 12 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 3 paturi libere la acest moment.

PUBLICITATE

Situația paturilor ATI neocupate destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, este următoarea: București-3, Constanța-2, Galați- 1, Harghita-2, Sibiu -4.

“Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, transmit autorităţile.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Eveniment

România a intrat în zona galbenă, iar Austria în zona roşie. Noua listă a ţărilor cu risc epidemiologic

Avatar

Publicat

pe

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de joi, 23 septembrie, noua listă a țărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat. Potrivit CNSU, Austria și Croația intră în zona roșie, iar în urma scăderii incidenței Grecia trece în zona galbenă.

România a trecut din zona verde pe lista galbenă europeană (întocmită de ECDC), ceea ce înseamnă că românii care călătoresc în țările europene vor putea fi supuși restricțiilor și exigențelor epidemice, funcție de politica fiecărei țări. Acestea se aplică, de principiu, doar persoanelor nevaccinate, dar există și cazuri în care și acestea vor fi obligate să se testeze. Cu o incidență medie de 2,3 la mie, România se regăsește acum în Zona Galbenă, alături de Belgia (2,4), Moldova (2,8), Bulgaria, Cipru și Grecia (toate cu 2,9).

PUBLICITATE

Astfel, în zona roșie au intrat Croația, Letonia, Austria, Bosnia Herțegovina, Noua Caledonie, Gibraltar, Saint Vincent și Grenadine și Curacao. În zona galbenă au intrat: din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Grecia, Cipru, Norvegia Liechtenstein, Kazahstan, Azerbaidjan, Jamaica, Fiji, Sri Lanka, Jersey și Anguilla, iar din zona verde, în urma creșterii incidenței: Slovacia, Luxemburg, Groenlanda, Canada, Singapore și Sao Tome și Principe.

De asemenea, în zona verde au intrat: Portugalia, Islanda, Japonia, Monaco, Liban, Irak, Eswatini, Timorul de Est și Insulele Virgine Britanice.

Totodată, este crescută vârsta de la care sunt exceptați de la măsura carantinării și obigativității prezentării unui test RT-PCR copiii, de la 6 la 12 ani. Lista intră în vigoare duminică la miezul nopții.

PUBLICITATE

Zona roșie

Grenada 31.4
Bermuda 21.8
Dominica 17.6
Guam 14.0
Muntenegru 13.8
Israel 13.2
Mongolia 12.8
Serbia 12.4
Noua Caledonie 12.1
Suriname 10.2
Cuba 10.0
Polinezia Franceză 8.9
Saint Kitts si Nevis 8.5
Malaysia 8.3
Saint Lucia 8.0
Antigua si Barbuda 7.5
Georgia 7.3
Statele Unite ale Americii 7.1
Seychelles 6.9
Marea Britanie** 6.6
Slovenia 6.5
Costa Rica 6.4
Sint Maarten 6.2
Palestina 6.1
Botswana 5.5
Belize 5.4
Bahamas 5.3
Lituania 5.1
Bonaire, Saint Eustatius si Saba 4.7
Estonia 4.6
Barbados 4.2
Albania 4.2
Turcia 4.2
Gibraltar 4.1
Saint Vincent si Grenadine 4.1
Guyana 4.0
Insulele Virgine ale Statelor Unite 4.0
Insula Man 3.9
Aruba 3.9
Irlanda 3.7
Curaçao 3.7
Iran 3.6
Kosovo 3.6
Elveția 3.6
Croația 3.5
Macedonia de Nord 3.3
Letonia 3.2
Austria 3.2
Bosnia si Herțegovina 3.1
Brunei Darussalam 3.1
Maldive 3.0
Brazilia** 1.7
Africa de Sud** 1.1
Nepal** 0.5
India** 0.3

Zona galbenă

PUBLICITATE

Jersey 2.9
Armenia 2.9
Azerbaidjan 2.9
Grecia 2.9
Cipru 2.9
Bulgaria 2.9
San Marino 2.8
Jamaica 2.8
Norvegia 2.8
Thailanda 2.8
Insulele Turks si Caicos 2.8
Republica Moldova 2.8
Belarus 2.7
Kazahstan 2.7
Filipine 2.6
Belgia 2.4
Anguilla 2.3
Romania 2.3
Guatemala 2.3
Tunisia 2.3
Fiji 2.3
Libia 2.2
Liechtenstein 2.1
Capul Verde 2.1
Trinidad si Tobago 2.0
Groenlanda 2.0
Guernsey 2.0
Sri Lanka 1.9
Mauritius 1.9
Franța 1.8
Olanda 1.8
Federația Rusă 1.8
Honduras 1.8
Luxemburg 1.7
Sao Tome si Principe 1.7
Puerto Rico 1.7
Vietnam 1.7
Germania 1.6
Slovacia 1.6
Canada 1.6
Singapore 1.6

Zona verde

Liban 1.5
Portugalia 1.4
Irak 1.4
Suedia 1.4
Monaco 1.3
Insulele Virgine Britanice 1.2
Ucraina 1.2
Guineea Ecuatorială 1.2
Timorul de Est 1.1
Islanda 1.1
Mexic 1.1
Finlanda 1.1
Italia 1.1
Panama 1.1
Eswatini 1.0
Spania 1.0
Maroc 1.0
Emiratele Arabe Unite 1.0
Insulele Feroe 1.0
Australia 0.9
Malta 0.9
Andorra 0.9
El Salvador 0.9
Japonia 0.9
Danemarca 0.9
Iordania 0.9
Insulele Cayman 0.9
Argentina 0.7
Bahrain 0.7
Gabon 0.7
Qatar 0.6
Myanmar 0.6
Uruguay 0.6
Bolivia 0.5
Venezuela 0.5
Coreea de Sud 0.5
Cambodgia 0.5
Cehia 0.5
Ungaria 0.5
Benin 0.5
Laos 0.4
Montserrat 0.4
Columbia 0.4
Rwanda 0.4
Peru 0.4
Chile 0.3
Republica Dominicană 0.3
Burundi 0.3
Mauritania 0.3
Djibouti 0.3
Uzbekistan 0.3
Togo 0.2
Indonezia 0.2
Kuweit 0.2
Kârgâzstan 0.2
Etiopia 0.2
Polonia 0.2
Pakistan 0.2
Nicaragua 0.2
Ecuador 0.2
Bangladesh 0.2
Zimbabwe 0.2
Angola 0.1
Oman 0.1
Ghana 0.1
Paraguay 0.1
Kenia 0.1
Mozambic 0.1
Noua Zeelandă 0.1
Coasta de Fildeș 0.1
Siria 0.1
Egipt 0.1
Papua Noua Guinee 0.1
Guineea Bissau 0.1
Somalia 0.1
Algeria 0.1
Zambia 0.1
Congo 0.1
Haiti 0.0
Gambia 0.0
Senegal 0.0
Uganda 0.0
Afghanistan 0.0
Nigeria 0.0
Malawi 0.0
Yemen 0.0
Liberia 0.0
Burkina Faso 0.0
Eritreea 0.0
Mali 0.0
Taiwan 0.0
Niger 0.0
Sudan 0.0
Sierra Leone 0.0
Bhutan 0.0
Insulele Falkland (Malvine) 0.0
Arabia Saudită 0.0
Guineea 0.0
Madagascar 0.0
Tadjikistan 0.0
Camerun 0.0
Lesotho 0.0
Tanzania 0.0
Comore 0.0
Republica Democrată Congo 0.0
Republica Centrafricană 0.0
Wallis si Futuna 0.0
Insulele Mariane de Nord 0.0
Ciad 0.0
Sudanul de Sud 0.0
Republica Populară Chineză 0.0
Vatican 0.0
Insulele Marshall 0.0
Micronezia 0.0
Insulele Solomon 0.0
Vanuatu 0.0
Sahara de vest 0.0

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Eveniment

Florin Cîțu: Magazinele nu se vor închide la ora 18. Restricții în localitățile carantinate doar pentru persoanele nevaccinate

Avatar

Publicat

pe

Premierul Florin Cîțu anunță că magazinele se vor închide după ora 18 în localitățile cu incidența peste 6 la mie, în loc de 3 la mie cât este în prezent. De asemenea, premierul propune aplicarea restricțiilor în localitățile carantinate numai pentru persoanele nevacciante.

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că, în ședința de guvern de astăzi vor fi modificate mai multe restricții care intră în vigoare în localitățile în care incidența depășește 3 cazuri la mia de locuitori.

PUBLICITATE

”Nu se vor închide magazinele la ora 18 peste 3 la mie, vom elimina această cerință. Vom merge pe 6 la mie. Iar eu am propus un lucru: în zonele carantinate, dacă ai certificat de vaccinare, noaptea poți ieși din casă. Nu mi se pare normal dacă te-ai vaccinat să ai restricționată activitatea.

Cei care s-au vaccinat nu pot fi restricționați pentru că unele persoane nu s-au vaccinat. Trebuie să mergem mai departe. Dacă ai certificat de vaccinare, poți să mergi mai departe, să-ți vezi de viață”, a mai spus premierul.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE