Connect with us

Featured

Sibiul, pe locul 6 în topul celor mai bune destinații turistice europene 

Avatar

Publicat

pe

Asociația European Best Destinations a anunțat rezultatele competiției pentru cele mai bune destinații turistice europene ale anului 2020. Sibiul s-a situat în topul preferințelor, pe locul șase. 

Miercuri, 5 februarie, a fost publicat clasamentul competiției European Best Destinations. Concursul a avut loc între 15 ianuarie și 5 februarie. În această perioadă au fost înregistrate voturi pentru fiecare destinație pe platforma http://europeanbestdestinations.com.

PUBLICITATE

Din cele peste 600.000 de voturi exprimate, Sibiul a primit 30.178, şi s-a situat pe locul şase. Pe locurile 1-5 s-au situat orașele Colmar (Franța), Atena (Grecia), Tbilisi (Georgia), Viena (Austria) și Cascais (Portugalia). Sibiul s-a situat mai sus în clasament comparativ cu destinații turistice precum Paris, Roma sau Cork (Irlanda). Participarea în această competiție a venit ca o oportunitate pentru orașul nostru de a fi promovat și de a deveni mai vizibil turiștilor internaționali.

“Sibiul a obținut un rezultat frumos și confirmăm astfel statutul de destinație turistică de talie europeană. Mai presus de clasament, Sibiul are o importantă oportunitate de promovare turistică la nivel european prin acest program și o vom utiliza la maxim pentru a continua dezvoltarea în acest domeniu.”, a menționat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

“Destinația Sibiu oferă o varietate extraordinară de experiențe, obiective istorice de vizitat și evenimente importante. Sibiu se clasează între destinațiile din Europa recomandate a fi vizitate și reprezintă un motor economic și turistic al Transilvaniei. Sibiul este un oraș plăcut pentru locuit, dar și o locație bună pentru investiții, destinația bifând toate atuurile unui oraș pe care turiștii l-au așezat între orașele care merită vizitate. Proiectele pe care le dezvoltați (….) au pus Sibiul în lumina reflectoarelor (…) Alegând să extindeți zonele verzi, să creați infrastructura pentru un transport prietenos cu mediul, pentru sport și pentru petrecerea timpului liber, locuitorii Sibiului au fost așezați în centrul atenției administrației orașului. Aceste alegeri, aceste proiecte, contribuie în mare măsură la atractivitatea Sibiului.” a spus Maximilen Lejeune, directorul Asociației European Best Destinations.

PUBLICITATE

Potrivit statisticilor organizatorilor, cele mai multe voturi pentru Sibiu au venit din România, Germania și Austria, dar și din Spania și Italia. De asemenea, Sibiul se situează printre primele 10 alegeri în topul turiștilor asiatici care vizitează Europa. Sibiul va fi, astfel, promovat pe parcursul anului 2020 la nivel european ca una dintre cele mai bune destinații europene pentru un city break cultural, pentru experiențe gastronomice și călătorii romantice.

PUBLICITATE

Administrație

HARTA Noi detalii despre închiderile de străzi din Sibiu, în „Săptămâna Europeană a Mobilității”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Primăria Sibiu a revenit cu noi informații detaliate despre străzile din centrul Sibiului care vor fi închise în perioada 17 – 19 septembrie, adică în weekendul care urmează. Restricțiile vor fi valabile între 8.00 și 20.00.

Evenimentul care a condus la decizia închiderii unor artere de circulație din Sibiu este Săptămâna Europeană a Mobilității, o manifestare la nivel european în care s-a înscris și orașul nostru. Ea va fi marcată în Sibiu printr-o serie de evenimente stradale, la care sunt invitați toți sibienii.

Scopul principal al Săptămânii Europene a Mobilității este cel de descurajare a utilizării mașinii personale pentru transportul urban. Din acest motiv, accesul mașinilor pe unele străzi și în anumite parcări din centrul istoric va fi oprit, în zilele de 17,18 și 19 septembrie.

PUBLICITATE

Spațiile închise, de vineri, 17 septembrie, ora 08.00 până duminică, 19 septembrie, ora 20.00, vor fi:

  • Piața Schiller,
  • strada Arhivelor,
  • Piața Mică,
  • str. Mitropoliei, de la str. Tribunei până la str. Al. Odobescu
  • str. Al. Odobescu, de la str. Mitropoliei până la intersecția cu str. Konrad Haas
  • str. Cetății.
  • strada Centumvirilor.

Primăria spune că locuitorilor de pe străzile Mitropoliei și Cetății li se va permite accesul cu mașina către proprietăți. De asemenea, excepție vor face microbuzele electrice care circulă pe Linia Verde din centrul istoric, acestea fiind non-poluante și constituind o alternativă de deplasare.

De asemenea, strada Avram Iancu va fi închisă traficului între Piața Mare și intersecția cu str. General Magheru, dar doar sâmbătă, 18 septembrie, în intervalul orar  08.00 – 18.00.

închideri trafic Mobility Week

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Eveniment

Comuna Şeica Mică intră în carantină în următoarele două săptămâni

Avatar

Publicat

pe

Cu o incidenţă a cazurilor de COVID de 11,15 la 1.000 de locuitori, comuna Şeica Mică intră în carantină din această noapte şi până în 26 septembrie. În acest context, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii sibieni vor fi mobilizați în misiuni specifice de verificare a măsurilor dispuse.

În această perioadă, pentru protecția locuitorilor, sunt realizate dispozitive eficiente care să prevină orice incident și care să intervină în cazul nerespectării măsurilor instituite. Se va acționa în sistem integrat atât la intrarea şi ieșirea din zona carantinată, cât și în interiorul acesteia pentru ca poliţiştii şi jandarmii să verifice dacă locuitorii respectă toate măsurile de protecție sanitară. În zona carantinată se instituie un filtru rutier la intersecția Drumului Naţional 14B cu Drumul Judeţean 142J.

PUBLICITATE

Conducătorii auto folosi două rute ocolitoare. Este vorba despre Drumul Naţional 14B Micăsasa – Drumul Judeţean 106B Mândra – Drumul Judeţean 107B – Drumul Naţional 14 Slimnic, respectiv Drumul Naţional 14B Micăsasa – Drumul Naţional 14 Copșa Mică.

“Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a preveni și a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere cu precizarea intervalului orar necesar desfășurării activității.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte, la cererea reprezentanților autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

PUBLICITATE

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Featured

Noi reguli pentru anul școlar, toți elevii intră în online la o incidență de peste 6 la mie

Avatar

Publicat

pe

Ministrul Educației și ministrul Sănătății au prezentat noile reguli care vor fi valabile în acest an școlar, conform Biziday.

Potrivit Ordinului aprobat de cele două ministere, în acest an școlar toate creșele, grădinițele și școlile își vor desfășura activitatea cu prezență fizică până la incidența de 6 la mie. Când incidența va fi mai mare, vor mai rămâne deschise doar creșele și grădinițele, toți ceilalți elevi, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu, vor trece la cursuri online, cu excepția învățământului special.

PUBLICITATE

“După depășirea incidenței de 6 la mie, nu vor mai fi permise activitățile remediale. Ordinul este în formă finală și va fi semnat când CNSU ne va abilita pentru semnarea lui. Motivația pentru această decizie, are legătură cu limitările învățământului în sistem hibrid. Specialiștii în educație au recomandat să folosim mai degrabă învățământul online, decât cel hibrid. Inclusiv Consiliul Național al Elevilor a solicitat acest lucru.”, a transmis ministrul Educației.

De asemenea, sălile de clasă vor fi amenajate astfel încât să fie asigurată distanța dintre elevi de minim un metru. Purtarea măștii rămâne obligatorie în interior, iar autoritățile le recomandă pe cele de uz medical, chiar dacă sunt permise și măștile textile care să asigure acoperirea orificiilor nazale și a gurii. Sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măștile, cu excepția vizierelor care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învățământul special. Masca nu va fi obligatorie în curtea școlii, cu excepția festivităților de deschidere a anului școlar.

“Măsurile de prevenție se mențin, vorbim de distanțare, purtarea măștii la interior. Am recomandat purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată. Am revenit asupra măsurii anterioare, măștile de tip textil pot fi purtate, dar trebuie să acopere corect fața. Vizierele pot fi folosite doar de către profesori și doar în învățământul special”, a declarat ministrul Sănătății.

PUBLICITATE

Dacă vor exista cazuri pozitive, elevii de la clasa pregătitoare până la clasa a VI-a, pot continua online timp de 14 zile, dar se poate reveni începând cu ziua a opta, prin testare rapidă, dacă rezultatele sunt negative. Pentru părinții care refuză testarea copiilor în cea de-a opta zi, elevii se vor întoarce la școală în ziua a 14-a. În ceea ce privește învățământul liceal și clasele mai mari de a VI-a, copiii care au fost vaccinați și au trecut prin boală, pot continua să învețe față în față, iar ceilalți copii trec în învățământ online, cu posibilitatea revenirii la școală din ziua a opta.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE