fbpx
Acum citesti:
ACORD, proiecte pentru oameni
Intreg articolul 5 minute de lectura

ACORD, proiecte pentru oameni

O masă caldă pe săptămână oferită persoanelor greu încercate de soartă – acesta este noul proiect al Asociației Creștin-Ortodoxe Române (ACORD). Masa este oferită în fiecare zi de luni la Biserica din Groapă, în jurul orei 12:00. Proiectul a debutat în 5 noiembrie, iar prin intermediul său, 25 de oameni primesc pachete cu mâncare caldă. Inițiativa acestui proiect a fost a consiliului director al asociației, care, la ultima întrunire, a decis ca acești oameni nevoiași să primească, măcar o dată pe săptămână, o masă caldă. ACORD este una dintre cele mai vechi asociații din Sibiu al cărei rol este acela de a da o șansă celor fără șansă. Proiectele sunt de lungă durată și cu un impact social permanent. Membrii ei sunt oameni care își duc la capăt misiunile în mod voluntar.   

ACORD este înființată în anul 2006, pe lângă Biserica din Groapă. Este o asociație autonomă, iar singura legătură pe care o are cu biserica este preocuparea umanitară. O parte dintre beneficiari sunt enoriași ai bisericii, însă mulți dintre ei sunt oameni cu probleme sociale, descoperiți prin diverse medii. Încă de la înființare, membrii ACORD au gândit proiecte de lungă durată care să-i ajute pe acești oameni. Unul dintre primele proiecte puse în practică, și care există și în ziua de astăzi, ajută persoane disperate, singure, bolnave chiar în stadii terminale și abandonate, persoane care n-ar avea nicio șansă fără un minim ajutor.
Totul se întâmplă în baza unui contract de prestări servicii sociale și a unui plan de intervenție care se face ținând cont de nevoile specifice ale persoanei respective. Acești oameni sunt susținuți cu o sumă de bani și cu procurarea de medicamente, tratamente, de produse de strictă necesitate, de igienă sanitară sau de altă natură. De asemenea, ei beneficiază de consiliere medicală, socială, religioasă și chiar juridică. Sunt oameni pe care membrii asociației îi cunosc, le cunosc problemele și pe care știu exact cum să-i ajute.

Ajutorul tău de la Dumnezeu

Un alt proiect important este „Ajutorul tău de la Dumnezeu”, un proiect mai larg care acoperă foarte multe nevoi ale unor persoane care nu sunt dependente de altele, dar care traversează în viață perioade mai dificile. Fie este vorba despre o concediere, de pierderea locului de muncă sau un caz grav în familie pentru care necesită un anumit tratament, toate aceste cazuri își găsesc rezolvarea în cadrul asociației.
ACORD are 30 de membri voluntari. Sunt mereu atenți la nevoile celor din jur. Fie că aud despre un caz social grav în spațiile media sau din altă parte, ori altă organizație nu face față solicitărilor, de cele mai multe ori nu rămân indiferenți. Donează prin intermediul conturilor bancare și se implică ori de câte ori este nevoie de ei. Fac anchete sociale atunci când se impune și se asigură că ajutorul lor ajunge acolo și unde trebuie.
„Asociația a fost gândită să fie o înbinare între preocupările noastre cu cele religioase tocmai în interesul persoanelor de care ne ocupăm. Întotdeauna am pus accentul pe latura spirituală și socială. Câțiva dintre membrii fondatori suntem și consilieri la biserică și atunci cunoaștem problemele oamenilor și îi identificăm mai ușor. Se întâmplă să vină la noi și preoți care slujesc în altă parte, cu probleme din parohiile lor. Pentru astfel de situații a fost creat și proiectul Ajutorul tău de la Dumnezeu”, spune XY.

Lăsați copiii să vină la mine

Unul dintre proiectele cele mai frumoase ale asociației este cel dedicat copiilor. A fost numit după o expresie folosită de Iisus „Lăsați copiii să vină la Mine”. Proiectul este coordonat de preotul Marian  Vlăduț. Copiii implicați sunt surdomuți sau cu alte deficiențe, iar părintele se ocupă nu doar spiritual, ci organizează tot felul de activități. Au avut loc ateliere de pictură, iar lucrările au fost expuse la Biblioteca Astra. Totodată, părintele organizează și două concursuri naționale de Crăciun și de Paști cu picturi ale copiilor de la școlile speciale din întreaga țară. Sunt vândute și picturile câștigătoare, iar banii merg tot în scopuri caritabile. O parte dintre lucrări au fost cumpărate de Asociație și banii s-au întors către copii. De asemenea, copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 din Sibiu au câte un pachețel de mâncare pentru fiecare dintre ei.
ACORD este o asociație care de ani de zile încearcă să găsească soluții pentru oameni loviți de soartă. Ultimul lor proiect reușește să încălzească inima și să astâmpere foamea ator oameni. Pot, însă, să facă mult mai mult. Au voință și cunosc multe cazuri sociale. Nu reușesc, însă, de fiecare dată singuri. Astfel, oricine le poate da o mână de ajutor, fie persoană fizică, fie companie, îi găsește mereu acolo, lângă Biserica din Groapă.
IMG_1950
IMG_1948
IMG_1943
IMG_1941
Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.