Connect with us

Administrație

Spitalele trec în curtea autorităţilor locale

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Cele şapte spitale subordonate Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu vor trece în administrarea autorităţilor locale. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Sănătăţii. Astfel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” şi cel de Pneumoftiziologie vor trece în administrarea Consiliului Judeţean, iar spitalele din Mediaş, Agnita, Cisnădie şi Spitalul de Pediatrie în administrarea consiliilor locale. Acest schimb ar trebui să se facă până pe 1 iulie, în reţeaua Ministerului Sănătăţii urmând să rămână numai 62 de unităţi sanitare de interes naţional. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, spune că prin acest proiect se urmăreşte responsabilizarea administraţiei publice locale faţă de nevoile reale de sănătate ale populaţiei din unitatea administrativ-teritorială, prin implicarea acesteia în administrarea şi managementul unităţilor sanitare publice. Mai mult, crede că datorită măsurilor care vor fi realizate în interesul comunităţii, pe termen lung, se aşteaptă îmbunătăţirea indicatorilor stării de sănătate la nivel naţional. Nu la fel de încrezători sunt şi directorii de spitale, mai ales din oraşele mici, unde consiliile locale nu au sprijinit decât foarte puţin spitalele, sau în unele cazuri deloc, mai ales că legea nu-i obligă. Nici la Sibiu se pare că situaţia nu este mai roz, mai ales că managerul Spitalului de Pediatrie spune că anul acesta, din cauza crizei, Consiliul Local Sibiu nu le-a alocat niciun ban. “Nu am primit până acum, dar poate vom primi mai încolo. Până acum Consiliul Local ne-a ajutat foarte mult. Clădirea spitalului şi terenul sunt tot în administrarea lor. Am citit şi eu pe internet că vom trece de la 1 iulie la Consiliul Local Sibiu. Ce trebuie înţeles este faptul că spitalul de Pediatrie nu trăieşte numai din sprijinul Consiliului Local Sibiu, ci din banii decontaţi de Casa de Asigurări în urma serviciilor medicale prestate. Acolo e problema, să ne deconteze bani. ªi mai sunt şi veniturile proprii” spune Alexandru Mihuţ, managerul Spitalului de Pediatrie Sibiu. Oamenii vor gratuitate După ce sibienii au fost bulversaţi de aflarea veştii că ar putea plăti când merg la medicul de familie, acum înţeleg că ceva se modifică şi în ceea ce priveşte spitalele. N-au înţeles prea bine şi nici nu-i interesează, se pare, cine administrează spitalele. Vor doar să aibă un loc unde să se interneze sau să-şi trateze copiii atunci când au nevoie. Aura Bologa din Sibiu îşi face cumpărăturile liniştită la un magazin din Sibiu. O întreb dacă ştie că de spitalele sibiene nu se va mai ocupa Ministerul Sănătăţii. N-o interesează. Mă întreabă doar dacă acest lucru înseamnă că se defiinţează spitalele. Îi spun nu neapărat, deşi este posibil. Cea de-a doua întrebare a fost dacă va plăti când se va interna. “Apă-i ăştia tot schimbă legile şi ne pun să plătim. N-am auzit la televizor de acest lucru. Chiar o să-i spun şi mamei mele, că-i din Agnita” spune femeia în vârstă de 48 de ani. În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, direcţiile de sănătate publică încheie cu autorităţile administraţiei publice locale protocoale de predare-preluare. Directorul Autorităţii de Sănătate Publică, Ioan Maniţiu, a anunţat în urmă cu câteva săptămâni pentru Sibiu 100% că, deocamdată, nu se pune problema închiderii niciunui spital din Sibiu. Hotărârea de Guvern privind aprobarea Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale se află pe site-ul Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro pentru dezbatere publică. Cei care vor să facă propuneri privind acest act normativ pot scrie pe adresa propuneri@ms.ro. CITAT: Klaus Iohannis, pri­­mar Sibiu: “În esenţă descentralizarea e un lucru bun, dacă se face corect, dacă se descentralizează şi resursa de finanţare. Dacă nu, cetăţenii vor fi supăraţi pe autorităţile locale, deci nu va fi o decizie bună.” Liliana Nenciu redactie@vps.sibiu100.ro

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

În atenția elevilor: Tursib schimbă, de luni, orarul traseelor școlare, din cauza aglomerației din trafic

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Tursib a decis să schimbe programul de circulație pentru două dintre traseele școlare pe care le-a introdus din 13 septembrie, pentru a se conforma cu programul școlilor la care trebuie să ajungă elevii și cu aglomerația din trafic.

Compania de transport local Tursib a modificat programul de funcționare pentru traseele școlare E5 și E7, care transportă elevii din zonele Broscărie, pe traseul spre centru, și din zona Mihai Viteazu spre centru.

tursib trasee scolare

„După o analiză a timpilor de sosire în stație realizată de societatea Tursib, Primăria Sibiu și Poliția Locală Sibiu, începând de luni, 20 septembrie se vor implementa modificări în orarul a două dintre trasee”, precizează reprezentanții Tursib.

PUBLICITATE

Modificări trasee școlare TURSIB:

Pe traseul E5 (cartier Broscărie – școala Regina Maria) ora de plecare din stația de capăt de linie – IRMES 1, se modifică. Autobuzul va pleca mai devreme, la ora 07.14.

Pe traseul E7 (bulevardul Mihai Viteazu – școala Regina Maria) ora de plecare din stația de capăt de linie – Lămâiței se modifică. Autobuzul va pleca la ora 07.14.

PUBLICITATE

„Aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura sosirea în timp util în stațiile de la Colegiul Octavian Goga și respectiv Școala Regina Maria, având în vedere întârzierile înregistrate de autobuze în săptămâna care se încheie cauzate de aglomerația din zona celor două unități de învățământ la ora intrării la cursuri a elevilor”.

Tursib va continua să urmărească traseele școlare pentru optimizarea operării autobuzelor pe aceste rute.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

FOTO & VIDEO Companiile care lucrează la infrastructura din Sibiu lasă în urma lor tot mai multe gunoaie și resturi

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Sibiul este „frământat” în ultimii ani de o mulțime de proiecte de infrastructură, unele pornite de la zero, altele destinate reabilitării și modernizării unor cartiere. Din păcate, companiile de cosntrucții care au contractat lucrări în aceste proiecte lasă în urma lor tot mai multe resturi, moloz, distrugând uneori infrastructura existentă.

Cititorii din zona Țiglari ne-au sesizat faptul că recentele lucrări de modernizare a străzii Țiglari și a zonei adiacente au adus alte probleme locatarilor din zonă. Compania care a efectuat lucrările pe această stradă, Terra Building, a lăsat în urmă o mulțime „urme” care le fac viața mai grea celor care stau acolo. Este vorba despre criblură rămasă de la asfaltări, pete mari de ulei care sunt împrăștiate pe stradă și pe trotuar, dar și zone în care asfaltul existent a fost distrus parțial de camioanele companiei.

PUBLICITATE

O altă lucrare pe care ne-au sesizat-o sibienii este cea de pe strada Bâlea. Aici a fost înlocuită țeava principală de gaze, o intervenție care a adus bătăi de cap locatarilor și celor care tranzitează această stradă. După ce s-au confruntat cu o lucrare neîngrijită, care a însemnat gropi neprotejate, pietriș aruncat pe carosabil, spații neamenajate corespunzător pentru trecerea pietonilor, la finalul lucrărilor, o bună parte din trotuare stă acoperită cu praf și pământ, bordurile instalate în urmă cu câțiva ani sunt distruse de mașinile de mare tonaj, iar reparațiile făcute de firma care a lucrat la acest proiect sunt superficiale, cu asfalt care va ieși, probabil, la prima ninsoare.

Am solicitat Primăriei Sibiu un punct de vedere referitor la răspunderea pe care o au aceste companii și vom publica poziția instituției imediat ce va fi transmisă, pentru a afla cine trebuie, conform contractelor, să repună infrastructura în starea inițială, după astfel de lucrări. Am cerut primăriei inclusiv o situație a sancțiunilor aplicate în ultimii ani companiilor care au lăsat în urma lor resturi și au distrus infrastructura existentă.

PUBLICITATE
str Tiglari Terra Building (1)
str Tiglari Terra Building (2)
str Tiglari Terra Building (3)
str Tiglari Terra Building (4)

Așa arată str Țiglari după plecarea muncitorilor.

str Balea gaze (1)
str Balea gaze (2)

Așa arată Str. Bâlea după plecarea muncitorilor.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Primăria Sibiu: „Depuneți declarații pentru imobilele nelocuite, pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare!”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Administrația sibiană atrage atenția celor care dețin imobile nelocuite că este nevoie de o declarație anuală în care să precizeze că imobilele respective nu sunt locuite, astfel încât să fie scutiți de plata taxei speciale.

Sistemul de taxare pentru ridicarea gunoiului în Sibiu a fost modificat la începutul acestui an, astfel că noul Regulament privind taxa de salubrizare, care a intrat în vigoare în 1 februarie 2021, prevede scutirea de taxă a proprietarilor de imobile nelocuite.

Pentru a beneficia de această prevedere cei care dețin imobile nelocuite/nefuncționale au obligația să depună anual o declarație de impunere. Obligația este în vigoare chiar dacă au fost depuse astfel de declarații în perioada 2016 – 2020. Potrivit primăriei, măsura a fost luată pentru ca situația acestor imobile să fie actualizată în baza de date a Direcției Fiscale.

PUBLICITATE

Termenul limită de depunere a declarației pentru anul în curs a fost prelungit până în 30 septembrie 2021. Sibienii care dețin imobile nelocuite sunt rugați să depună declarația până la data menționată, împreună cu confirmarea din partea asociației de proprietari/locatari – în cazul imobilelor ce fac parte din asociații sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional, în cazul celorlalte imobile.

Formularul pentru această declarație poate fi descărcat de aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Declaratie_de_impunere_stabilire_taxa_speciala_de_salubrizare.pdf

Pentru declarației există și opțiunea trimiterii online, pe email, la adresa declaratie.salubrizare@sibiu.ro sau pe portalul de e-administrație, accesibil de pe site-ul sibiu.ro, pentru cei care au cont, la secțiunea Taxe și Impozite, prin mesaj.

PUBLICITATE

În situația în proprietarii acestor imobile nu depun declarația până în data de 30 septembrie, se va stabili din oficiu o taxă de salubrizare pentru perioada 1 februarie 2021 – 31 decembrie 2021  în cuantum penalizator egal cu dublul valorii abonamentului PRACTIC, adică 84 de lei/lună.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE