Acum citesti:
Cea mai importantă Cupa a Europei la Taekwon-do ITF se desfășoară la Sibiu!
Intreg articolul 2 minute de lectura

Cea mai importantă Cupa a Europei la Taekwon-do ITF se desfășoară la Sibiu!

Campioni mondiali și europeni vor fi printre sportivii care se vor lupta pentru medaliile puse în joc la Cupa Europei. Cea mai importantă competiție de acest gen se desfășoară în perioada 26-28 octombrie, în Sala Transilvania din Sibiu. Orașul nostru va fi reprezentat de sportivii CS Hwarang Sibiu, antrenați de Florin Bîrluț și de sportivii Puma Club Sibiu, antrenați de către Alin Lăzurcă. ”Această competiție a fost adusă cu greu în Sibiu de către Federația Română de Taekwon-do și clubul nostru, motiv pentru care vreau să mulțumesc conducerii Federației Europene și tuturor membrilor care au votat ca această cupă să se țină la Sibiu. Pentru noi este un moment special și vrem să sărbătorim ca și Federație și ca și clubul Puma această mare cupă”, a declarat Ciprian Banea, vicepreședintele Federației Române de Taekwon-do și reprezentant al Clubului Puma.

Cupa Europei este organizată de PUMA Club Sibiu, sub egida Federaţiei Române de Taekwon-do ITF şi a Federaţiei Europene de Taekwon-do ITF. Proiectul este co-finanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu. ”Este cel mai mare eveniment din Europa pe taekwon-do itf. Suntem onorați că acest lucru se întâmplă în România. Cu siguranță scriem istorie astăzi, cu ceea ce facem. Sunt peste 1300 de participanți în competiție”, a declarat Cosmin Oprescu, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF.

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.