Acum citesti:
Juniorii lui CSU s-au calificat în semifinalele Campionatului Național!
Intreg articolul 2 minute de lectura

Juniorii lui CSU s-au calificat în semifinalele Campionatului Național!

www.bc-csu-sibiu.ro

Baschetbaliștii antrenați de către Alexandru Rubint au jucat foarte bine până acum în faza de calificare pentru turneul semifinal. Cu trei etape rămase până la final, CSU Sibiu U18 a obținut prezența în semifinale. Juniorii ”vulturilor” au avut un parcurs aproape perfect, câștigând opt partide din cele nouă disputate. CSȘ Târgoviște, CSȘ Mediaș, CSU Brașov, CSȘ Sibiu, CSȘ Craiova și LPS CSU Pitești sunt adversarele din grupă ale lui CSU Sibiu.

”Ne-am îndeplinit obiectivul pentru anul 2018”

                                                                              

Rezultatele galben-albaștrilor au fost următoarele: 77-42 și 72-58 vs CSȘ Sibiu, 78-66 și 80-56 vs CSȘ Mediaș, 100-63 și 95-54 vs CSU Brașov, 81-62 vs CSU Craiova, 51-64 vs CSȘ Târgoviște și 87-52 vs LPS CSU Pitești. ”Sunt mulțumit că ne-am îndeplinit obiectivul pentru anul 2018, prin această calificare. Am avut un meci ceva mai greu cu Mediașul, dar, per total sunt mulțumit de nivelul de intensitate arătat de băieți. Mai avem mult de muncă pentru ca din etapa următoare să ne putem alinia la un nivel mai ridicat al competiției. Am avut momente bune de apărare și de contraatac și trebuie să îmbunătățim atacul pozițional pentru semifinale. O luăm pas cu pas și cred că este foarte important ca jucătorii să continue să performeze atât la antrenament și în următoarele meciuri din sezonul regulat, cât și la școală. Nu trebuie să lase învățatul pe planul al doilea. Sunt copii inteligenți și responsabili. Trebuie să le ducă pe ambele la nivel de excelență”, a declarat Alexandru Rubint, pentru site-ul oficial al clubului. Cristian Cerbu, Andi Călin, Vlad Suciu, Samir Răducanu, George Potera, Victor Ilie, Paul Popa, Victor Popescu, Alin Antonie, Angelo Vulcu, Denis Bădilă, Sebastian Gavrilă, Alexandru Olteanu, Antonio Timoftă, Tudor Mureșan, Robert Oprișiu, Adrian Nicodin și Robert Talpoș sunt baschetbaliștii ce alcătuiesc lotul echipei Under 18. ”Suntem una din echipele bune din campionat! Obiectivul pentru sezonul acesta este turneul final”, a mai spus antrenorul lui CSU.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.