fbpx
Acum citesti:
HC Sibiu debutează astăzi în partea a 2-a a campionatului
Intreg articolul 2 minute de lectura

HC Sibiu debutează astăzi în partea a 2-a a campionatului

Pauza de iarnă a luat sfârșit, iar handbaliștii sibieni revin astăzi pe teren. „Urșii” de la HC Sibiu debutează în partea a doua a campionatului cu un joc în deplasare, pe terenul celor de la AHC Potaissa Turda. Partida va începe la ora 16,00, în Sala „Gheorghe Barițiu” din localitate. Cele două formații s-au întâlnit de două ori în acest sezon, fiecare câștigând o dată.  Echipa de seniori debutează în partea a doua a Campionatului Național de Seniori, Divizia A, în deplasare la AHC Potaissa Turda. Dacă în prima etapă a acestui sezon, în septembrie,  am pierdut meciul pe terenul celor de la Turda, de data asta vom încerca să obținem un rezultat pozitiv, chiar dacă avem probleme de lot, Blaga și Pasere fiind amândoi cu probleme medicale și sunt puține șanse să evolueze marți. Suntem conștienți că nu o să avem un joc usor. Adversarii noștri au o evoluție foarte bună pe teren propriu, dar o să încercăm să facem astfel încât să luăm toate punctele puse în joc”, a declarat președintele HC Sibiu, Matei Damian.

Un fost jucător a revenit la Sibiu

Partida de la Turda va însemna și revenirea în tricoul ”urșilor” pentru un fost jucător al echipei, Paul Giurgiu. Tânărul handbalist joacă pe poziția inter stânga/extremă stânga și s-a alăturat echipei sibiene în această pauză competițională, venind sub formă de împrumut de la echipa de Ligă Națională CSM Făgăraș. Paul a mai evoluat pentru HC Sibiu și în turul sezonului trecut. „Paul e un jucător tânăr, cu calități foarte bune. A venit sub formă de împrumut până la final de sezon, de la echipa de Liga Națională CSM Făgăraș. Paul a mai evoluat la noi, tot pe bază de împrumut, în turul sezonului trecut și a făcut-o bine. Din păcate, apoi a suferit o accidentare care l-a ținut departe de handbal. Are avantajul că poate evolua atât la linia de nouă metri, cât și pe postul de extremă stânga și suntem convinși că aportul lui o să fie pozitiv pentru echipa noastră în cea de-a doua parte a campionatului”, a mai spus Matei Damian.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.