fbpx
Acum citesti:
Un nou meci în deplasare pentru HC Sibiu!
Intreg articolul 2 minute de lectura

Un nou meci în deplasare pentru HC Sibiu!

După eșecul la limită suferit în ultima etapă pe terenul celor de la Potaissa Turda, handbaliștii sibieni își doresc să revină pe trendul victorios în deplasare. Mâine, de la ora 18,00, roș-negrii vor evolua în Sala Sporturilor ”Radu Voina” din Sighișoara. Ei vor întâlni echipa din localitate, HCM. Va fi al doilea meci din partea a doua a campionatului pentru cele două formații. Deși se așteaptă la o confruntare dificilă, urmând să întâlnească un adversar puternic, oficialii echipei speră la un joc bun al elevilor săi. „Este un meci mai greu decât cel pe care l-am jucat în etapa precedentă. Sighișoara este o echipă cu pretenții și buget, care în pauza competițională s-a întărit cu un jucător bun din Liga Națională. Joacă acasă și sunt favoriți, dar noi vom încerca să ne facem jocul. În ciuda accidentărilor pe care le avem în lot, mergem acolo motivați să obținem puncte”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu. Ovidiu Pasere și Mihai Blaga, absenți și la meciul din etapa precedentă, nu s-au refăcut după accidentările suferite și nu vor putea evolua nici sâmbătă.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.