fbpx
Acum citesti:
Helmuth Duckadam arbitrează Cupa la Fotbal pe Gheață, la Bâlea Lac
Intreg articolul 2 minute de lectura

Helmuth Duckadam arbitrează Cupa la Fotbal pe Gheață, la Bâlea Lac

La Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi organizat primul meci de fotbal pe gheață din România, arbitrat de  celebrul erou de la Sevilla, Helmuth Duckadam, supranume pe care fostul mare jucător al echipei Steaua Bucureşti l-a primit după ce echipa a câștigat Cupa Campionilor Europeni, în anul 1986.

Campionatul de fotbal pe gheață din România, de la Bâlea Lac, se va desfășura în perioada 9-23 martie, în mai multe etape. Lansarea evenimentului este programată sâmbătă, 9 martie, în cadrul spectacolului realizat de cunoscutul DJ Arias în restaurantul Hotelului de Gheaţă. Vor participa personalităţi din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, artişti şi diverşi reprezentanţi ai divertismentului românesc, reprezentanți ai sponsorilor şi ai colaboratorilor proiectului, alături de alţi invitaţi.

Înscrierile echipelor de fotbal vor avea loc până pe 18 martie, organizatorii urmând să aleagă, în 19 martie,  cele şase participante la preliminarii. Primele faze eliminatorii ale competiţiei se vor desfăşura în zilele de 21 şi 22 martie, la Avrig.  Cele mai bune două echipe clasate își vor disputa meciul final la Bâlea Lac, în 23 martie.

Ceremonia de încheiere a evenimentului se va desfăşura sâmbătă, 23 martie, la Palatul Brukenthal din Avrig, evenimentul fiind organizat în cadrul Programului “Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019”.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.