13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Mircea Lucescu a revenit în Uefa Champions League

Cele mai citite

Mircea Lucescu s-a întors în grupele Uefa Champions League după 5 ani de la ultima prezență. Dacă atunci, ”Il Luce” era pe banca lui Shakhtar Donetsk, acum el este antrenorul rivalilor de la Dinamo Kiev. Rivali ce au trecut în dublă manșă de Gent, 5-1 fiind scorul la general după ce ucraineenii s-au impus cu 2-1 în deplasare și cu 3-0 acasă.
Dinamo Kiev a câștigat fără probleme returul cu belgienii de la Gent. După ce în tur, fotbaliștii lui Mircea Lucescu au învins în deplasare cu un gol diferență, scor 2-1, la retur ei nu au avut deloc emoții în a-și păstra avansul ci l-au mărit și și-au asigurat calificarea încă din primele 50 de minute. Ucraineenii au marcat de 3 ori și revin în cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa. Deschiderea scorului a venit în minutul 9, Buyalskyy reluând cu călcâiul din 4 metri. A urmat un șut al lui Șhaparenko, execuția cu stângul a acestuia lovind bara. În minutul 36 s-a făcut 2-0, după un henț al belgienilor, arbitrul a dictat penalty, iar Carlos de Pena a transformat imediat. Scorul final a fost stabilit tot din lovitură de la unsprezece metri, în minutul 49, Gerson Rodrigues neavând probleme în a înscrie. S-a terminat 3-0 pentru Dinamo Kiev și 5-1 la general. În afara lor, maghiarii de la Ferencsvaros și grecii de la Olympiakos s-au mai calificat în grupele Uefa Champions League. Ferencsvaros, după 3-3 la general cu norvegienii de la Molde, rezultatul fiind obținut în deplasare, iar Olympiakos, 2-0 pe teren propriu, cu Omonia Nicosia, echipă din Cipru. Ambele formații au terminat 0-0 în retur.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect