13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Austria îi prieşte de minune! Raluca Oprea a câştigat al doilea său turneu de tenis de câmp în „ţara valsului”

Cele mai citite

Raluca Floca Oprea RomaniaRaluca Floca Oprea şi-a trecut în palmares cel de-al doilea turneu câştigat în Austria. Tenismenei medieşene pare că i se potriveşte extraordinar de bine „ţara valsului”, ea reuşind a urca pe primul loc la „OTV Europe Junior Tour 16&Under”. Totul, la numai o lună după precedentul succes din această ţară, în localitatea Furstenfeld. Diferenţa, în iulie, competiţia a fost la U14, iar aceasta din august a inclus şi jucătoare de U16. Raluca s-a impus în cinci meciuri. În drumul spre victorie, ea a trecut de austriecele Lara Kaiser (6-3; 6-2) şi Sarah Mar (6-1 ; 6-2), rusoaica Veronika Pepelyaeva (4-6 ; 6-3 ; 6-1), sârboaica Nevena Sokovic (6-4 ; 6-1) şi elveţianca Fiona Ganz (7-6 ; 6-3). Întrecerea s-a desfăşurat în localitatea Zell Am See, în perioada 10-15 august. Suprafaţa a fost zgură. Au participat la start 32 de jucătoare din 10 ţări : Austria, Elveţia, Germania, Letonia, Marea Britanie, România, Rusia, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Raluca Oprea este legitimată la CSŞ Mediaş. Ea este pregătită de Cristian Luca.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: La un pas de catastrofă. Explozie puternică la Rafinăria Petromidia

O explozie neurmată de incendiu a avut loc, vineri dimineața, la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum....
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect