Credeţi că filmele cu super-eroi sunt de domeniul fantasticului? Înseamnă că aţi ratat prima ediţie de la Sibiu al „Strongman Champions League”, de anul trecut. Cei mai buni sportivi ai planetei revin, însă, şi în această toamnă, în oraşul de pe malul Cibinului. Tot în Piaţa Mare, loc unde îşi vor măsura încă o dată forţele. Ei vor lupta pentru titlul de cel mai puternic om din lume. Competiţia va fi transmisă pe canalul Eurosport. Printre sportivii participanţi se numără şi anul acesta, Martin Wildauer (campionul mondial în exerciţiu şi câştigătorul etapei de la Sibiu de anul trecut), Krszystof Radzikowski (locul II mondial în 2014, aflat în fruntea clasamentului de anul acesta, după 6 etape), Dainis Zageris (ocupantul locului IV mondial în 2014, aflat pe a treia poziție anul acesta) ş.a.m.d. Evenimentul se va desfăşura în perioada 19-20 septembrie. „Strongman Champions League Romania” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. Competiția este organizată de Asociația Eco Sport Team şi de Agenţia GreyProjects.