Connect with us

Sport

Al doilea eşec consecutiv la Piteşti pentru CSU Sibiu! Rezultate negative la „Memorialul George Ziguli”

Georgian Fulea

Publicat

pe

Bannet continental 29 aprilie

CSU Atlassib Sibiu- BCM U Pite__tiDupă prestaţia dezastruoasă din semifinalele Cupei României (luna aprilie), baschetbalişti sibieni s-au întors la Piteşti pentru turneul amical „Memorialul Georgel Ziguli”. Jocuri amicale de la jumătatea acestei săptămâni care au avut acelaşi rezultat ca precedenta deplasare în oraşul în care Dobrin făcea spectacol în anii 80. Elevii pregătiţi de Dan Fleşeriu au pierdut ambele meciuri, 69-84 împotriva formaţiei gazdă, BCM Piteşti, şi 58-81 contra Lukoil Academic Sofia, campioana Bulgariei. ”A fost un turneu puternic, cu echipe de cupe europene. Steaua joacă în Eurocup, Lukoil în Eurochallenge iar Piteștiul este o echipă extrem de solidă. Noi ne-am prezentat slab, e adevărat, dar am fost cu un lot incomplet: ne lipsește un pivot, iar Gilbert este accidentat din Slovacia. Așadar, în condițiile în care am avut o rotație scurtă, nu am reușit să ne ridicăm la valoarea Piteștiului, mai ales în aparare, iar în atac am ratat foarte multe situații de aruncări deschise sau pătrunderi pe coș. În meciul doi, pe fondul unei apărări foarte agresive, în prima repriză l-am pierdut pe Păun, care s-a accidentat. Astfel, rotația a fost și mai scurtă, iar în repriza a doua nu am mai contat. Turneul a fost totuși un test bun pentru noi și ne dă o imagine clară a nivelului la care suntem, cu două săptămâni înainte de începerea campionatului”, a spus antrenorul principal al lui CSU Sibiu, Dan Fleșeriu. Pentru CSU Sibiu urmează cele două meciuri oficiale din Cupa României, în compania finalistei ediției precedente a întrecerii, BC Mureș Târgu Mureș. Primul meci se joacă în Sala Transilvania. Partida va avea loc în 22 septembrie cu începere de la ora 19:00. Returul se va disputa la Mureş, patru zile mai târziu.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *