Gaz Metan a pierdut la limită, scor 0-1, partida disputată vineri seara la Giurgiu, cu Astra, într-un meci dominat copios de medieșeni, care au ratat și un penalty.
Astra a avut prima ocazie a partidei în minutul 8, atunci când Denis Alibec a executat o lovitură liberă pe jos, pe sub zid, Ely Fernandes a deviat mingea, iar Răzvan Pleșca a reținut-o. Imediat șutul lui Constantin Budescu tot din lovitură liberă a trecut peste poartă. După un sfert de oră de joc, portarul Astrei a reținut în doi timpi foarfeca lui Ely Fernandes.
În minutul 17, Darius Olaru a fost faultat în careul de 16 metri de Gabi Tamaș, iar arbitrul Istvan Kovacs a arătat punctul cu var. A executat căpitanul Marius Constantin, care a încercat o scăriță, dar șutul acestuia a lovit bara transversală și a ieșit în afara terenului de joc. Peste nouă minute, Denis Alibec a scăpat singur spre poartă după o pasă a lui Constantin Budescu și a reușit să deschidă scorul.
Gaz Metan a avut apoi două ocazii mari într-un interval de cinci minute. Mai întâi portarul David Lazar a reușit o paradă foarte bună la șutul de la distanță a lui Dumitru Cardoso, iar apoi a reușit să respingă și lovitura de cap a lui Ely Fernandes.
În minutul 45, Gaz Metan a marcat, dar golul a fost anulat pentru off-side. După o lovitură liberă, Sergiu Buș a deviat mingea cu capul, iar Marius Constantin a înscris din cădere.
La un sfert de oră de la reluarea jocului, șutul din întoarcere a lui Sergiu Buș a trecut puțin pe lângă bara porții adverse. La poarta cealaltă, Răzvan Pleșca a reținut șutul lui Denis Alibec din întoarcere. În minutul 70, Nasser Chamed, jucător introdus de Edi Iordănescu după pauza, a șutat frumos din marginea careului de 16 metri, dar mingea a lovit bara și a ieșit în afara terenului de joc.
Peste alte opt minute, David Lazar a reușit să respingă șutul lui Neluț Roșu din afara careului de 16 metri. În minutul 82, Marius Constantin a centrat de pe partea stângă, Sergiu Buș a preluat mingea pe piept, a șutat, dar a fost blocat de Risto Radunovici, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan rămâne cu 27 de puncte în clasamentul Ligii I, iar etapa viitoare medieșenii vor întâlni pe teren propriu FC Voluntari.




