
95 de minute de fotbal de calitate a oferit cea de-a 233-a partidă dintre Internazionale Milano și Juventus Torino. Derby d’Italia nu a dezamăgit nici de această dată, show-ul fiind la el acasă, iar fanii ambelor formații au trecut prin emoții diverse. La final, Juventus s-a impus cu 3-2 după un meci a cărui desfășurare era greu de anticipat. Torinezii au început partida mai bine și au avut nevoie de numai 13 minute pentru a deschide scorul. Autorul a fost Douglas Costa, după o preluare în careu și un șut excelent. Două minute mai târziu, Vecino a avut o intrare oribilă la Mandzukic, iar arbitrul i-a acordat roșu acestuia, după consultarea VAR. Situația Interului devenea extrem de grea în 10 oameni. Totuși, nerazzuri nu au renunțat, iar Candreva a fost aproape de un golazo la mijlocul reprizei. Șutul său de la 30 de metri a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Buffon.
Repriza secundă a început cu un gol anulat pentru Juventus. Matuidi a înscris din ofside, iar centralul nu l-a validat. Două minute mai târziu, Inter a egalat. Perisic a executat magistral o lovitură liberă, iar Mauro Icardi a reluat cu capul imparabil din mijlocul careului. Răspunsul lui Juve a venit imediat. Higuain a scăpat singur cu Handanovic, dar nu l-a putut învinge pe acesta. S-a făcut 2-1 pentru Inter, după o fază în care Perisic a fost de neoprit pe banda stângă, iar pasa sa în careu a fost trimisă în proprie poartă de Barzagli (min.64). Campioana Italiei a revenit în atac plină de furie, iar Costa și Dybala l-au încercat pe goalkeeper-ul Interului, care a respins ambele execuții. Nerazzuri au avut șansa să se desprindă la două goluri, însă Icardi nu a putut ajunge mingea centrată de Candreva. Finalul a fost incredibil. Fotbaliștii lui Allegri au întors scorul în numai două minute, 86 și 88. Cuadrado a egalat după un șut din unghi la care Handanovic nu a avut reacție. Apoi, Higuain a adus victoria oaspeților. Vîrful lui Juventus a scăpat de marcaj și a marcat cu capul după centrarea lui Costa. S-a terminat 3-2 pentru torinezi. Juve face un pas mare spre încă un titlu de campioană a Italiei. Cu trei etape rămase până la final, Buffon și compania au patru puncte avans față de Napoli. Echipă care are un joc mai puțin.




