4.1 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Viitorul Șelimbăr a încheiat turul cu o victorie

Cele mai citite

Echipa din Șelimbăr a făcut un meci foarte bun în ultima etapă a turului de campionat a Ligii a III-a, Seria 5. Viitorul a obținut a treia victorie consecutivă în campionat, 2-1 pe terenul celor de la Sănătatea Cluj. Echipă care se poate lăuda în acest sezon cu eliminarea deținătoarei trofeului din Cupa României, Viitorul Constanța. Meciul de la Cluj a fost spectaculos, chiar dacă s-a jucat pe un gazon foarte rău. Gazdele au deschis scorul în debutul părții secunde, prin Ceacă. Oaspeții au avut puterea să revină și să-și adjudece toate punctele puse în joc. Cârstean a egalat după un șut al lui Neacșa de la marginea careului, deviat și care a ajuns exact la vîrful Șelimbărului, iar acesta nu l-a iertat pe portarul Sănătății din interiorul careului. Totul mergea spre un rezultat de egalitate, 1-1, însă nu a fost așa deoarece Viitorul a dat lovitura în minutul 90. Stanciu i-a luat fața fundașului Lăzăreanu și l-a executat pe goalkeeper-ul Sănătății pentru 2-1. Cu acest rezultat, Viitorul Șelimbăr a urcat pe poziția a cincea în clasament, cu 25 de puncte. Echipa noastră este la șase puncte de liderul Comuna Recea, care are un meci mai puțin. De partea cealaltă, Sănătatea Cluj a încheiat turul cu 19 puncte.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Polițiștii sibieni „au intrat tare” peste vânzătorii de petarde. 8 dosare penale au fost întocmite

Opt sibieni sunt cercetați penal pentru că deținut, transportat, folosit și vândut articole pirotehnice fără autorizație.În perioada 22 septembrie...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect