fbpx
Connect with us

Eveniment

STUDIU Este Sibiul un oraș cu un cost al vieții mai bun decât restul țării? Care sunt orașele din România „de evitat”

Gabriel Dogaru

Published

on

O cercetare de piață realizată de D&D Research cu privire la costul vieții în orașele din România circulă zilele acesta prin presa din România, răvășind mintea românilor. Titlurile se referă la „orașele din România în care nu merită să trăiești” sau „Topul orașelor de evitat”. În spatele lor, se află, de fapt, altceva.

Agenția D&D Research a realizat un studiu de piață, împreună cu un site de anunțuri, pe tema „celui mai avantajos cost al vieții din România”. De fapt, obiectul cercetării era percepția pe care românii o au asupra costului vieții perceput din orașul și cartierul în care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obțin. Sibiul a fost parte din acest studiu și a reușit să se claseze pe locul al patrulea, în topul celor mai avantajoase orașe, după Brașoc, Cluj-Napoca și Oradea. Repetăm, studiul nu a avut la bază prețuri și tarife, ci percepția oamenilor față de acestea.

Participanții la studiu au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieții, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este „foarte rău”, iar 5 este „foarte bine”. În urma centralizării rezultatelor, au fost realizate clasamente ale cartierelor din fiecare oraș. În Sibiu, cele mai avantajoase cartiere, potrivit răspunsurilor sibienilor, au fost Ștrand, cu 64,26 puncte, Valea Aurie, 62,64, Hipodrom 3, 61,56, Calea Dumbrăvii, 61,30, și Terezian, 59,65. Cu scorurile pe care le-au acumulat, două cartiere din Sibiu se află în Top 20 al celor mai bune cartiere din România: Ștrand, pe locul 7, și Valea Aurie, pe locul 16.

SURSA: STORIA:RO/ D&D REASERCH

Ce înseamnă aceste puncte? Aproape nimic, ci doar faptul că locuitorii din aceste cartiere sunt cei mai mulțumiți de locul în care stau și de costurile pe care le plătesc. Problema cea mai mare a acestui sondaj este că a fost făcut acum 5 ani. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, printre altele și o mulțime de prețuri: ale caselor, ale impozitelor, ale materialelor de cosntrucții. Străzi s-au asfaltat, magazine s-au construit, iar oamenii și-au schimbat cu siguranță percepțiile. Studiul a fost actualizat în 2020, dar nu cu date noi, ci doar cu interpretări noi.

Potrivit studiului, topul orașelor cu cel mai avantajos cost al vieții este condus de Brașov, urmând în clasament: Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Pitești, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, București și Iași. La polul opus, orașele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieții sunt Resita, Alexandria, Vaslui, Focsani, Piatra-Neamt, Satu-Mare, Tulcea, Calarasi, Botoșani și Brăila. Menționăm că Brașovul a obținut un punctaj de 59.90 din maxim 100, Clujul are nota 59,35 (6551 respondenți), iar Capitala, de pe locul 9, a obținut un scor de 55,88.

SURSA: STORIA:RO/D&D Reaserch

Cum explicau cei de la D&D aceste rezultate?

„Costul general al vieții reprezintă percepția pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viața în orașul în care locuiesc. El înglobeaza de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coșul de alimente, utilitățile, plata pentru bunurile și serviciile necesare traiului obișnuit. Pe de alta parte, percepția despre costul general al vieții este influențată și de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraș. Spre exemplu, un cost al vieții care pare la prima vedere mai neavantajos poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în conditiile în care aceștia simt că au parte de alte beneficii arondate calității vieții. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi în același timp și mai sigură, modernă sau mai verde”,

Vlad Tureanu, Partener și Quantitative Research Director in cadrul D&D Research.

Transilvania, pe primul loc

La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieții, fiind urmată de București și Ilfov, Oltenia și Banat. Moldova, Dobrogea și Muntenia au obținut cel mai mic scor.

În topul celor mai avantajoase cartiere din țară din punctul de vedere al costului vieții se află un cartier din Cluj: Grigorescu, cel care, de altfel, ocupa primul loc și în clasamentul privind siguranța. Urmează Titan din București și Gavana 3 din Pitești.

Care sunt orașele din România în care „nu merită să trăiești” și care „au un cost al vieții prea mare”?

Nu există date în acest sens, iar cercetarea D&D nu asta stabilește, ci felul în care văd locuitorii acest lucru. Cartierele Bereasca, din Ploiești, Periferie, din Botoșani, Calea Caransebeșului din Reșița, Ferneziu, din Baia Mare, sunt la cele mai scăzute niveluri în percepția celor care stau acolo. Reșița, Alexandria, Vaslui, Focșani și Piatra Neamț erau orașele cu cele mai proaste aprecieri ale locuitorilor, în cadrul sondajului. Din punct de vedere al regiunilor, Moldova și Dobrogea se află pe ultimul loc. Dar toate acestea sunt detalii ale unui studiu realizat în 2016 – 2017, care astăzi ar putea fi fără relevanță.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Două mașini incendiate într-un accident pe autostradă, la ieșirea spre Veștem

Avatar

Published

on

Un accident în care au fost implicate trei mașini a avut loc în jurul orei 22 pe autostradă, la ieșirea dinspre Veștem. Două dintre vehicule au luat foc în urma impactului.

Pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență în această seară la un accident produs pe autostradă la ieșirea dinspre Veștem. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD. De asemenea, la fața locului a venit în ajutor și un echipaj SAJ.

ISU Sibiu a transmis că persoanele implicate în accident nu au suferit răni grave și s-au autoevacuat. În urma coliziunii, două dintre cele trei mașini sunt cuprinse de incendii.

Din cele patru persoane implicate, două au necesitat transportul la spital. Un bărbat în vârstă de 29 de ani cu dureri cervicale și la piciorul stâng a fost transportat de către echipajul SMURD, iar un alt bărbat de 32 de ani a fost transportat la spital de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu.

Continue Reading

Administrație

Piața Mică rămâne fără locuri de parcare

Gabriel Dogaru

Published

on

Primăria Sibiu a înaintat Consiliului Local un proiect prin care sunt desființate alte locuri de parcare din Piața Mică, pentru a monta în locul lor rastele pentru biciclete. În urma acestei decizii, nu vor mai fi disponibile locuri de parcare pentru turiști sau cei aflați în trecere.

Piața Mică va mai permite accesul cu mașini doar celor care locuiesc în clădirile învecinate și vehiculelor aflate în situații speciale. Primăria a decis să elimine alte cinci locuri de parcare, astfel că numărul total al locurilor care mai rămân disponibile se reduce la 13, plus alte 10 care vor fi rezervate situațiilor speciale.

“Facem încă un pas în eliberarea Pieței Mici de mașini, mai ales că, în scurt timp, va deveni operațională Linia Verde de transport public care va asigura accesul spre centrul istoric. Cinci locuri de parcare vor fi desființate pentru a face loc rastelelor pentru biciclete. Alte 10 locuri vor putea fi utilizate doar în situații speciale. În total, în Piața Mică vor rămâne doar 13 parcări, destinate locatarilor. Prin urmare, cozile de la bariera de sub Podul Minciunilor vor deveni istorie pentru că Piața Mică nu va mai fi permis accesul cu mașina pentru publicului larg”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Cele 10 locuri de parcare situate în fața imobilului cu nr. 3 nu vor mai fi disponibile publicului, ci vor fi rezervate situațiilor speciale, cum ar fi pentru tinerii care se cunună civil la Casa Căsătoriilor, autovehiculelor de aprovizionare, organizatorilor de evenimente avizate să se desfășoare în această locație, mașinilor instituțiilor de urgență, cele ale firmelor de utilități și a altor instituții publice, în interes de serviciu.

Restul de 13 locuri de parcare vor avea folosință exclusivă pentru rezidenții din Piața Mică. Persoanele care locuiesc în Piața Mică pot obține abonament de parcare pentru riverani și pe străzile 9 Mai, Ocnei și Faurului.

Automatele de taxare vor fi scoase din funcțiune și ulterior desființate, rămânând bariera prin intermediul căreia se va reglementa accesul.

Continue Reading

Eveniment

Legea a fost promulgată: cine se vaccinează primește zile libere

Avatar

Published

on

Legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază de zile libere a fost promulgată de președinte. Zilele libere nu se includ în durata concediului de odihnă.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care îi încurajează pe cetățeni să se vaccineze. Este vorba despre acordarea unor zile libere la cerere, aferente dozelor de vaccin. Astfel, pentru fiecare doză de vaccin pe care o face o persoană va primi câte o zi liberă la cerere. Aceste zile acordate nu vor fi incluse în perioada concediului de odihnă.

Zilele libere pentru vaccinare nu sunt valabile doar pentru angajați, ci și pentru studenți și elevi. Aceștia, la rândul lor, pot beneficia de zile libere la cerere după efectuarea vaccinului. Important este și faptul că aceste dispoziții nu se aplică dacă angajații se vaccinează la locul de muncă prin grija angajatorului. Dreptul la zile libere se acordă pe baza adeverinței de vaccinare.

,,Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti” scrie în noua lege.

Legea adaugă prevederi și în ceea ce privește părinții sau reprezentantul legal al persoanelor cu dizabilități. Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Slimnic, judetul Sibiu

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Slimnic, in data de 24 iulie incepand cu ora 2:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale. Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 24 iulie, incepand cu ora 12:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta. .  

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE