fbpx
Connect with us

Fapt Divers

Târg de Vară şi Atelier de preparat verzare în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Avatar

Published

on

Muzeul Astra organizează vineri, 9 iulie, între orele 10 şi 16, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la gospodăria de oier transhumant, provenită din Rășinari și gospodăria de boștinar din Sebeșu de Jos, un târg de vară şi un atelier de preparat verzare.

Târgul de vară reunește prin acest eveniment 9 producători din Rășinari, Sebeșu de Jos și împrejurimi, care vor expune spre vânzare produse tradiționale după rețete sau după inspirația dată de viața tradițională a satului de altădată. Vizitatorii vor putea achiziționa produse apicole, ceară de albine și produse făcute din aceasta, țesături și haine cu motive tradiționale, produse din lapte de oaie, dulcețuri, siropuri și zacuscă, legume proaspete, dar și împletituri din răchită: coșuri și corfițe.

Evenimentul face parte din programul cultural de punere în valoare a noului circuit expoziţional dezvoltat în cadrul proiectului Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul Astra, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului Ro-Cultura, Apelul Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

“La fel ca la orice târg, vizitatorii vor putea afla detalii despre resursele locale folosite de producători, modalitatea de realizare și vor putea degusta bucatele a căror tradiție merge mult în urmă. În cadrul evenimentului se va desfășura și un atelier de preparare a verzarelor, un produs emblematic pentru comuna Rășinari. Povestea verzarelor va fi spusă chiar de rășinărene, verzarele fiind plăcinte cu brânză și mărar pe care rășinărenii le pregătesc o singură dată pe an, de Rusalii. În cadrul atelierului, vizitatorii vor putea să se implice în prepararea acestora.

Noul circuit expozițional: gospodăria de boștinar din Sebeșu de Jos, staulul și gospodăria de oier transhumant din Rășinari, va familiariza publicul vizitator cu viața comunităților din cele două localități și prin intermediul unor tehnologii de ultimă generație”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf în cadrul Muzeului Astra.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Două mașini incendiate într-un accident pe autostradă, la ieșirea spre Veștem

Avatar

Published

on

Un accident în care au fost implicate trei mașini a avut loc în jurul orei 22 pe autostradă, la ieșirea dinspre Veștem. Două dintre vehicule au luat foc în urma impactului.

Pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență în această seară la un accident produs pe autostradă la ieșirea dinspre Veștem. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD. De asemenea, la fața locului a venit în ajutor și un echipaj SAJ.

ISU Sibiu a transmis că persoanele implicate în accident nu au suferit răni grave și s-au autoevacuat. În urma coliziunii, două dintre cele trei mașini sunt cuprinse de incendii.

Din cele patru persoane implicate, două au necesitat transportul la spital. Un bărbat în vârstă de 29 de ani cu dureri cervicale și la piciorul stâng a fost transportat de către echipajul SMURD, iar un alt bărbat de 32 de ani a fost transportat la spital de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu.

Continue Reading

Fapt Divers

FOTO 4 autoturisme distruse în urma unu incendiu violent, în Mediaş

Avatar

Published

on

Un incendiu violent s-a produs, vineri, la o societate comercială de dezmembrări auto din municipiul Mediaş, iar 4 autoturisme au fost distruse.

Vineri după amiaza, pompierii militari din cadrul Detașamentului Mediaș au fost solicitați să intervină în municipiul Mediaș, pe strada Gării pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe autoturisme aflate în parcarea unui operator economic cu domeniul de activitate dezmembrări auto.

Pompierii au iuntervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la patru autoturisme situate una lângă alta. Intervenția rapidă a salvatorilor a condus la localizarea și lichidarea incendiului fără ca acesta să cuprindă toate autoturismele aflate în imediata apropiere. Nu s-au înregistrat victime în urma incendiului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, auza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic produs de scânteile rezultate din utilizarea unui flex.

FOTO: ISU Sibiu

Continue Reading

Fapt Divers

FOTO Un motociclist a murit după ce s-a izbit de un TIR şi un autoturism

Avatar

Published

on

Un nou accident rutier mortal s-a produs vineri după amiaza în judeţul Sibiu. Un motociclist şi-a pierdut viaţa la Tălmaciu după ce s-a izbit de un TIR şi un autoturism.

Pe Drumul Naţional 7, la intrarea în Tălmaciu dinspre Vâlcea, un motociclist a intrat în coliziune cu un TIR şi un autoturism, impactul fiind devastator. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Ambulanţei Sibiu, însă nu s-a mai putut face nimic pentru motociclist, care a decedat în urma producerii evenimentului rutier.

Poliţiştii rutieri sibieni se află la locul tragediei şi efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs acest accident mortal. Traficul în zona evenimentului se desfăşoară îngreunat.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Slimnic, judetul Sibiu

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Slimnic, in data de 24 iulie incepand cu ora 2:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale. Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 24 iulie, incepand cu ora 12:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta. .  

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE