23.6 C
Sibiu
joi, octombrie 10, 2024

eveniment

”Anacronism” la Biblioteca ASTRA

Publicitate

Cele mai citite

Anacronism, un grup care se ocupă cu reconstituirea perioadei medievale, a organizat ieri, în cadrul Bibliotecii Astra, o întâlnire prin care a serbat 12 ani de la formarea sa. La eveniment au participat 11 personaje: un arcaș, doi nobili, un cavaler, un scutier, o gardă, un negustor, un țăran, un călugăr, un călău și o domniță.

Povestea Anacronism a plecat, inevitabil, de la o pasiune: dragostea pentru Evul Mediu. De aceasta toate reconstituirile îmbrăcămintei, hranei, armelor sunt din sec. XII-XIII.

”Dacă constituirile istorice sunt făcute corect, în sensul urmăririi unui filon istoric, a unor elemente care chiar există, acest mijloc de a reface perioade istorice este foarte bun, deoarece  poate fi didactic. Poți să vezi și să înțelegi multe lucruri dacă evocarea este făcută după carte. Iar dacă aceasta este realizată, doar așa, după legende și din pseudo-povești, devine chiar dăunătoare. Din păcate, în România, la ora aceasta, nu sunt multe astfel de trupe care să încerce, cât de cât, să respecte o realitate istorică. Este foarte greu să fii foarte bun pe toate perioadele, de aceea trebuie să-ți alegi un anumit moment istoric. Cei de la Anacronism încearcă să facă treaba aceasta. Sunt singur că în viitor se vor specializa și pot deveni și un exemplu, nu doar un divertisment pentru cei mai tineri. Pot deveni un apanaj pentru cei care doresc să învețe cum să mânuiască o armă sau cum se îmbrăcau ori ce mâncau oamenii mai demult”, ne spune Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Astra.

De ce Anacronism

Numele, după cum spune inițiatorul grupului, Ladislau Szegedi, are două interpretări: ,,Numele Anacronism vin de la Ana și Cronos, care înseamnă Înapoi în trecut, dar anacronism mai înseamnă și ieșiți din comun sau din altă perioadă. Noi trăim în 2023, dar ne comportăm ca în Evul Mediu”.

Publicitate

Anacronism aduce alături oameni pasionați de istorie, cum e Rafael Țichindelean: ,,Anacronism este pasiune, un grup de oameni care iubesc Evul Mediu. Mie mi-a oferit oportunitatea să pun în practică ceea ce învăț teoretic din istorie”.

Deși Evul Mediu este un subiect mai masculin, după părerea unora, se regăsesc și fete care îmbățișează această pasiune: ”Anacronism pentru mine înseamnă familie. Ne-am unit oameni din toate zonele, din diferite domenii, pentru pasiunea pentru istorie și medieval”, ne spune Floca Mărioara Aurica, domnița de la Anacronism.

Camelia Lupu a fost spectatoare și este îndrăgostită de Evul Mediu: ”Experiența din această seară a fost foarte interesantă. Am putut vedea grupul și în spatele cortinei. Am mai văzut grupul în septembrie, la Cisnădioara Medievală, atunci am jucat rolul vrăjitoarei, am fost primită cu brațele deschise în acest grup. Mă consider o medievistă convinsă, mi-am aprofundat cunoștiințele datorită lor”.

Anacronism e o trupă susținută din fonduri proprii. A mai participat la evenimente în Sibiu și  Ladislau Szegedi spune că urmează să meargă, începând de anul viitor, prin școli, spre a stârni interesul elevilor. Oricine dorește să facă parte din această echipă este binevenit. Date despre Anacronism găsiți pe platformele de socializare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Campionul Daniel Scrob, polițistul care aleargă nu doar după infractori

Daniel Scrob este agent-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și antrenor la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu. Povestea acestuia...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect