Connect with us

Cultura

2 februarie – intrare liberă în Muzeul ASTRA

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Luna lui Faur, fiul cel mai mic şi neastâmpărat al Anului, debutează în calendarul popular sub auspiciile “ursului meteorolog”, ziua de 2 februarie fiind cunoscută sub numele de “Stretenie” sau “Ziua Ursului”. Conform tradiţiei ancestrale, ursul iasă în această zi din lunga-i hibernare pentru a-şi privi umbra pe zăpadă. Dacă este vreme frumoasă, cu soare, ursul se sperie de umbra sa şi se retrage din nou în bârlog, semn că iarna va mai dura încă 40 de zile. Ortodoxia celebrează la aceeaşi dată Praznicul Întâmpinării Domnului, precum şi Ziua Mondială a Tineretului Ortodox. Muzeul ASTRA vine în întâmpinarea acestei multiple sărbători, oferind intrarea liberă, pentru toate categoriile de public, pe 2 februarie, pentru vizitarea bisericii din lemn, transferată din satul Dretea, comuna Mănăstireni, judeţul Cluj, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Mai mult, începând cu orele 12, şeful secţiei Muzeului în aer liber, ªtefan Ciprian, va susţine o prelegere pe tema bisericilor de lemn din Transilvania, în incinta aceluiaşi locaş. (G.M.)

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *