Connect with us

Cultura

Cadou de nuntă: un concert simfonic

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Maestrul Sabin Pautza a marcat o premieră pentru Filarmonica de Stat din Sibiu după ce a scris un concert special pentru o solistă a orchestrei sibiene. Este vorba de Cristina Bojin (foto), fiica directorului Filarmonicii. „Am scris concertul în timp record, când am aflat că solista se mărită. Cristina este una dintre cele mai bune, dacă nu chiar cea mai bună flautistă din câte am cunoscut”, a declarat dirijorul Sabin Pautza. Concertul pentru flaut şi orchestră, inspirat după cum spune şi compozitorul din folclorul ardelenesc, a fost prezentat joi pe scena Sălii Thalia şi vineri la Mediaş, iar pe viitor se aşteaptă prezentări şi în afara ţării. „Am avut plăcerea să descopăr în acest concert lucruri la care nu mă aşteptam. Dacă l-aş fi compus eu exact aşa l-aş fi scris”, a mărturisit Cristina Bojin. Solista a mai declarat că nu poate exprima în cuvinte recunoştinţa pentru că acest concert i-a fost dedicat. Cristina Elena Bojin studiază muzica de la şase ani când a învăţat să cânte la pian alături de profesorul Orth Enikö, pentru ca de la 13 ani să se dedice studiului la flaut alături de tatăl său, Ioan Bojin, directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu. Este absolventă a Academiei de muzică din Stuttgart şi a urmat cursuri de măiestrie la Academia de muzică de cameră „Villa Musica” din Mainz. Pe lângă premiile obţinute la Olimpiadele Naţionale de interpretare muzicală şi la Concursul internaţional „Jeunesses Musicales”, Cristina a obţinut în 2006 Premiul Revistei „Melos” pentru interpretare. (B.A.)

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

Subiecte

ULTIMA ORĂ