Connect with us

Cultura

Asociația BIS, nominalizată la premiile AFCN. Regizorul Bogdan Sărătean: “Cumva, nominalizarea asta vine ca un final de capitol!”

Andra Marinescu

Publicat

pe

Asociația BIS din Sibiu este rezistentă prin… cultură. Aceasta a dovedit-o și odată ce Administrația Fondului Cultural Național a anunțat nominalizările la premiile AFCN 2021, organizația sibiană regăsindu-se pe listă la categoria “Rezistență prin Cultură”.
“Caracterul transdisciplinar al premiilor pune în relație intervenția creativă în spațiul public, susținerea demersului participativ, explorarea noilor medii de creație, dezvoltarea de audiențe noi, activarea patrimoniului, promovarea culturii scrise și dialogul cultural internațional”, anunță biroul de presă al AFCN.
Printre nominalizați se regăsește și un ONG din Sibiu, respectiv Asociația Bis, structură care semnează aparițiile și evenimentele publice cu numele BIS Teatru.
Asociația s-a înființat în Sibiu, în luna mai a anului 2009. Cel mai cunoscut proiect al ei este festivalul “25 de ore de teatru non-stop”, care anul acesta ajunge la ediția a XII-a.
De-a lungul anilor, BIS a derulat nenumărate proiecte comunitare și educaționale, printre cele mai importante fiind “Teatrul din Cartier”, cu șapte ediții consecutive. La începutul anului, Asociația BIS a implementat proiectul “Născut în România”, sub egida Ministerului Culturii.
În prezent, ONG-ul derulează programul cultural multianual “Scrisori pentru bunicii noștri” în care sunt implicați copii și adolescenți aflați în situații de risc de la SOS Satul Copiiilor Cisnădie și de la Centrul de Zi ACCES Dumbrăveni, alături de seniori de la cămine de vârstnici din Sibiu și Săliște.
În plus, Asociația gestionează de altfel un hub cultural neconvențional, situat în Cartierul Trei Stejari, pe strada Ștefan cel Mare nr. 56: Grădina Bis. Spațiul, cu un pronunțat caracter comunitar, găzduiește pe timpul verii diferite evenimente care îmbină artele performative.

Nominalizări pentru organizațiile care au avut proiecte finanțate de AFCN

Secțiunea “Rezistență prin cultură”, la care este nominalizată Asociația Bis (alături de ONG-uri din București, Timișoara și Ploiești) este singura la care nominalizările au fost făcute direct pe baza propunerilor membrilor juriului, din lista organizațiilor eligibile care au derulat proiecte cu finanțare AFCN în 2021. Premiul se va acorda “unei organizații care continuă să-și desfășoare activitatea de peste zece ani contribuind la configurarea scenei culturale naționale”.
“Cel mai mult ne bucură că suntem nominalizați la această secțiune, cu un nume atât de semnificativ: rezistență prin cultură. Asta facem de mai bine de zece ani: rezistăm, subzistăm, existăm, iar pe alocuri exultăm. Chiar acum când dau declarația asta, o mână de oameni meșteresc în Grădina Bis, pe care o deschidem oficial în luna iunie. O fac cu dragoste, că până la urmă tot ăsta rămâne motorul principal în epopeea BIS. O succesiune de imagini s-au derulat prin mintea mea la aflarea veștii nominalizării: cum căram pe biciclete singurul reflector la prima ediție a festivalului 25 de ore de teatru non-stop, cum s-a oprit circulația pe Podul Cibinului când am luat curent de la firidă pentru a susține primul spectacol pe malul râului Cibin acum vreo 6 ani în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, cum în pandemie ajunsesem din pricina unor anomalii legislative să avem voie să jucăm în spațiu închis dar era interzis să joci afară, drept pentru care am susținut într-un octombrie pandemic primul și ultimul spectacol de teatru în ilegalitate în aer liber. Toate imaginile astea se leagă de un anumit tip de rezistență, un melanj de pasiune, încăpățânare și nebunie, dar mai presus de orice se leagă de oameni și de energiile lor. Mă înclin în fața eroilor atemporali care au păstrat flama în ăștia zece ani (se știu ei), precum și în fața fiecărui spectator care vine la Grădina noastră pentru a primi spectacolele noastre imperfecte. Cumva, nominalizarea asta vine ca un final de capitol. Și deja ne arde întrebarea: ce facem de acum încolo? Încotro?”, spune regizorul Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru.
Gala Premiilor AFCN va avea loc la București, luni, 16 mai, de la ora 19, la Studioul Horia Bernea al Muzeului Național al Tăranului Român.