Connect with us

Cultura

Ultima zi a FITS 2019: spectacole cu Horațiu Mălăele, Plasticiens Volants și foc de artificii

Andra Marinescu

Publicat

pe

Astăzi, cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu trage cortina. Ultima zi a evenimentului care a transformat pentru zece zile Sibiul în capitala mondială a teatrului a pregătit expoziții, conferințe, ateliere, prezentări de carte, precum și mult așteptatele spectacole outdoor și indoor, printre care se numără și reprezentațiile marelui actor Horațiu Mălăele, care va juca “Sunt un orb” la Redal Expo, de la orele 18.30 și 21, la Redal Expo.

Artistul își va provoca spectatorii, cu umor și sinceritate, într-un recital de neegalat, în care îmbină poezia cu ironia fină și improvizația cu hazul.
“Spectacolul “Sunt un Orb’ cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar și proză scurtă. Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră”, spune Horațiu Mălăele.

PUBLICITATE

Conferințe speciale cu Mircea Dinescu și Maia Morgenstern

Până la spectacolul lui Mălăele, FITS a pregătit o agendă bogată pentru astăzi. La ora 13 va avea loc o conferință specială, la Librăria “Habitus”, cu Mircea Dinescu, în timp ce, tot atunci, pe strada Nicolae Bălcescu va reveni “Tradiția ritmurilor bretone”.
Cei care o iubesc pe Maia Morgenstern o pot asculta, la “Habitus”, unde se va afla, de la ora 15, în dialog cu Irina Margareta Nistor.
La aceeași oră, la Fabrica de Cultură se va juca “Republica Melania”, la Biserica Fortificată Criț “Trobairitz”, al The Archive Ravens din SUA.
O oră mai târziu, la “Habitus”, va fi prezentat filmul “Balanța”, în regia lui Lucian Pintilie și din distribuția căruia fac parte Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu și Victor Rebengiuc.
La TNRS, se va pune în scenă “Dama cu camelii”, la Colegiul Național “Octavian Goga” va fi “Furtuna lui K”, iar la intrarea în Grădina Zoologică va începe “Un tramvai numit Popescu”.
Printre spectacolele de teatru indoor de astăzi se mai numără “Peer Gynt”, de la Fabrica de Cultură”, “Livada de vișini”, “De-a viața” și “Poveștile lui John Cage”.

În plus, de la ora 20.30, aleile din Muzeul din Dumbrava Sibiului vor începe să fie iluminate în diferite culori, datorită “Lantern Festival – China în 20 de legende”.

PUBLICITATE

Păpuși uriașe, spectacole cu foc și “Miracolul unei lumi ascunse”

Pe străzile Sibiului, atmosfera va fi întreținută prin spectacole care mai de care mai spectaculoase. Astăzi, vor reveni “Cameleonii”, de la ora 18.15, pe strada Nicolae Bălcescu, iar de la ora 19, în Piața Habermann, ne vom afla pe “Drumul lui Făt – Frumos – Poveștile românilor”.
Din nou, “DUNDU, păpușa uriașă”, va reveni în centrul orașului, iar Plasticiens Volants vor prezenta “Leonardo da Vinci – Vise și coșmaruri”, un spectacol în regia lui Thierry Collin.
“Într-o discuție prin vis cu Leonardo da Vinci, Salaï, discipolul, modelul și amantul acestuia, revizitează operele maestrului său. Acesta pune sub semnul întrebării cunoștințele și foamea de infinit din miile de pagini ale codexului. Multiplicându-și studiile, Leonardo îi arată legăturile dintre diversele teme: anatomie, mecanică, desene cu tipare împletite, cercetări despre zborul păsărilor – toate acestea duc la chipul blând al Mona Lisei, pe care maestrul l-a tot studiat, în încercarea de a atinge perfecțiunea. De câte schițe de mașini de luptă a fost nevoie pentru a reda furia și liniile arcuite ale cailor în agonie din pictura Bătălia de la Anghiari? De la parașută la nava cu zbaturi, de la picturile ce dispar la avionul mult-visat, Leonardo se află într-o permanentă căutare în care Homo faber și Homo sapiens, munca fizică și munca intelectuală, tehnica și arta își dau mâna. Așa a apărut dorința de a desena pe cer esența omului și a excelenței artistice. Leonardo își dorea să deseneze vântul; în urma sa, compania Plasticiens Volants reinventează fanteziile maestrului prin sculpturi în aer”, spun organizatorii FITS.
La ora 22, în Piața Habermann vom fi sub “Iluzia focului”, cu HOCHKANT StelzenTanzKunst – Feuer – Percussion din Germania. Acesta este un spectacol de foc impresionant, cu cercuri strălucitoare și alei de foc ce redau diverse forme în întuneric.
La aceeași oră, în Piața Mică vom desluși “Miracolul unei lumi apuse”.
Ultimul concert live programat în cadrul ediției 2019 a FITS este cel al Radio Elvis. Pierre Guénard, Manu Ralambo și Colin Russeil sunt cei trei membri ai formației Radio Elvis care, în prezent, își promovează cel de-al doilea album.
Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va încheia în această seară, la miezul nopții, cu un foc de artificii.

PUBLICITATE

Cultura

„Bucătăria transilvăneană”: „Die Siebenbürgische Küche”, de Elise Fröhlich, a fost tradusă în limba română de editura Bibliotecii Județene Astra Sibiu

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Una dintre cele mai căutate și apreciate cărți de bucate, care cuprinde rețete tradiționale, originale din Transilvania, a fost tradusă și editată în limba română. „Bucătăria transilvăneană” de Elise Fröhlich va fi lansată în Sibiu, pe 20 septembrie.

Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch” din Sibiu va găzdui pe 20 septembrie o importantă lansare de carte din domeniul culinar. Este vorba despre „Bucătăria transilvăneană” de Elise Fröhlich, publicată de Editura Armanis a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în traducerea Ruxandrei Stănescu. Cartea este ediția în linba română a unei lucrări de o importanță semnificativă pentru gastronomia transilvăneană și, în mod particular, sibiană, ea fiind extrem de căutată de pasionații de bucătărie tradițională săsească și transilvană, cuprinzând rețete culinare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Cartea originală a apărut la 1897, cu numele „Die Siebenbürgische Küche: Ein Kochbuch für deutsche Frauen”, ea având un succes răsunător în rândul gospodinelor din Transilvania. Succesul a determinat o republicare, în 1910, într-o ediție revizuită, care se găsește în original și la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.

PUBLICITATE
cuprins bucataria transilvana original

Evenimentul de lansare va fi moderat de dr. Dan Nanu, cercetător la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în cadrul Centrului de Cercetări „Andrei Oțetea”, și se va desfășura în curtea interioară a Centrului de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch”, Str. Mitropoliei, nr. 30.

Proiectul traducerii și publicării acestui volum a fost inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și coordonat de dr. Silviu Borș, directorul instituției. Evenimentul de prezentare a cărții va fi însoțit de o experiență culinară inedită susținută de Chef Marius Rafa, bucătarul de pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu. Vor fi gătite o serie de preparate inspirate de carte, înnobilate de Feteasca Regală din vechea metropolă de vin a Transilvaniei – Mediaș.

Apariția volumului „Bucătăria transilvăneană” este finanțată de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România și al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, parteneri fiind Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch”, Tipografia Honterus și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

PUBLICITATE
Afis eveniment Bucataria transilvaneana

CITEȘTE MAI MULT

Cultura

Teatrul la sat ajunge în Marpod și Tălmăcel

Avatar

Publicat

pe

Joi, 16 septembrie, de la ora 12 în comuna Marpod și de la ora 15 în satul Tălmăcel, se va desfăşura proiectul cultural Teatru la sat, ediția a VI-a, organizat de Asociaţia ACT Sibiu.

Proiectul continuă, în acest an, cu spectacolul de teatru ,,Cei trei purceluși”, o poveste clasică, transpusă în scenă sub forma unei reprezentații interactive, cu actorii Alin Turcu, Andrei Drăgan, Cristian Iorda și Cătălin Haiducescu.

PUBLICITATE

În cadrul proiectului, actorii vor susține de asemenea şi ateliere pentru elevii din aceste sate și comune incluse pe harta proiectului. Sesiuni de discuții în care copiii vor avea ocazia să înveţe, să discute, să interacţioneze atât cu actorii sibieni, cât şi între ei.

Ediţia din acest an, în contextul pandemiei Covid-19 va avea loc în aer liber, în curtea celor două școli gimnaziale din Marpod și Tălmăcel, unde vor participa elevii din satele Marpod, Ilimbav și Tălmăcel. La spectacolul de teatru poate participa, de asemenea, întreaga comunitate locală. Se vor purta măşti de protecţie, păstrându-se, de asemenea, distanţa fizică şi toate regulile impuse de autorităţi.

Evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu prin CNM Astra Sibiu, în parteneriat cu Primăria Marpod și Primăria Orașului Tălmaciu. Teatru la sat se adresează atât copiilor, cât și părinților din satele Marpod, Ilimbav și Tălmăcel.

PUBLICITATE

Teatru la sat este un eveniment anual despre arta spectacolului pentru copii, al cărui scop este susţinerea şi promovarea educaţiei culturale în mediul rural.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Cultura

Astra Film continuă online

Publicitate

Publicat

pe

43 de titluri din selecția oficială pot fi vizionate online până în data de 19 septembrie

Iubitorii filmului care nu au apucat să vadă producțiile prezentate la Astra Film Festival, au ocazia să le vizioneze online, până în data de 19 septembrie 2021, ora 23:59. Vor fi disponibile 43 de titluri din selecția oficială, inlcusiv șapte dintre cele premiate la AFF2021. Publicul care a participat la Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film Festival a avut parte de aproximativ 200 de evenimente culturale, iar filmele disponibile la AFF Online sunt printre cele mai apreciate de spectatori. Multe dintre ele au fost urmate de îndelungi discuții cu realizatorii acestora, ceea ce reprezintă o caracteristică importantă a festivalului Astra Film Sibiu.

Prețul pentru vizionarea unui film este 15 lei, iar abonamentul care permite vizionarea tuturor celor 43 de filme costă 150 de lei, adică mai puțin de 3,5 lei un film. Platforma AFF Online poate fi accesată doar de pe teritoriul României prin browserele Google Chrome, Mozilla Firefox și Microsoft Edge. Filmele pot fi vizualizate online ori de câte ori dorește utilizatorul care a achiziționat biletul sau abonamentul, până la finalul AFF Online 2021. Pentru detalii despre programul AFF Online și bilete accesați https://www.astrafilm.ro/ro/filme-online

PUBLICITATE

Pentru noi este o mare bucurie să putem oferi acces la filmele festivalului și celor care nu au putut veni la Sibiu în binecuvântata săptămână în care proiecțiile au fost prezentate în aer liber sau în săli de cinema, în marea majoritate a cazurilor în premieră mondială sau națională”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival

Printre cele 43 de filme disponibile pe platforma AFF Online se află șapte dintre cele premiate de juriile secțiunilor competiționale, astfel: Noi împotriva noastră (regia Andra Tarara – Cel mai bun documentar, Secțiunea România, premiu oferit de HBO), Nanu Tudor (regia Olga Lucovnicova – Cea mai bună regie, Secțiunea România, premiu oferit de Institutul Cultural Român), Spioni de ocazie (regia Oana Giurgiu – Mențiune specială, Secțiunea România), Pentru confortul și siguranța dumneavoastră (regia Frédéric Mainçon – Mențiune specială, Secțiunea Voci emergente ale documentarului), Senza Latte (regia Lidia Ilie – Cel mai bun documentar, secțiunea DocSchool, premiu oferit de ICR), Și apoi se lasă seara (regia Maja Novaković – Cel mai bun regizor, Secțiunea DocSchool, premiul oferit de Cinelabs România), respectiv Unde luminoase (regia Samuel N. Schwarz – Mențiune specială, Secțiunea DocSchool).

Organizatorii precizează că nu este permisă înregistrarea sau descărcarea filmelor puse la diszpoziție pe platforma AFF Online. Pentru alte informații despre condițiile utilizării platformei AFF Online, consultați https://www.astrafilm.ro/ro/termeni-si-conditii

PUBLICITATE

Lansat în 1993 ca proiect inovator în Europa Centrală și de Est, Astra Film Festival este un eveniment esențial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.

Organizat de: Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film

Cu sprijinul: Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Forumul Cultural Austriac, Uniunea Cineaștilor

PUBLICITATE

Cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă   Astra Film Festival se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.  Sponsori: HBO, Cinelabs, Ursus, DPD România, NOD, Refresh

Parteneri media: TV5 Monde, Rock FM, Radio România Cultural, RFI România, Hotnews, News.ro, Newsweek, Spotmedia, Avantaje, Liternet, Cineuropa, Film New Europe, Movienews, All About Romanian Cinema, Films in frame, Turnul sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Capital cultural, Zile și nopți, Revista Transilvania, Hermanstaedter Zeitung

Partener de comunicare: PiArt Vision

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE