fbpx
Connect with us

Sport

Un jucător român a câștigat titlul în Franța

Georgian Fulea

Published

on

Cel mai bun jucător de volei din România în anul 2020 are o primă parte senzațională de 2021, la echipa de club. Adrian Aciobăniței tocmai ce a câștigat titlul în campionatul Franței. El a fost cel mai bun din competiție alături de colegii săi de la AS Cannes.

În finala play-off-ului, AS Cannes a întâlnit echipa Chaumont. Duelul a fost 1-1 după două partide și s-a ajuns în meci decisiv. Acolo, adversarii românului au câștigat primele două seturi și au avut trei mingi de meci, însă Cannes le-a salvat pe toate și a revenit incredibil câștigând ultimele 3 seturi și bineînțeles trofeul care se acordă celor mai buni voleibaliști din Hexagon la nivel de echipă.

Advertisement

Adrian Aciobăniței este extremă. El joacă titular la Cannes și a fost al doilea marcator al echipei. Românul nostru a avut un an foarte bun și a pus umărul la primul titlu pentru AS Cannes, după 16 ani de la ultimul cucerit în Franța. Înainte de acest trofeu, Cannes a mai câștigat titlul de alte nouă ori. Pentru Adrian Aciobăniței urmează revenirea la națională, echipa noastră luptându-se pentru calificarea la Campionatul European și va participa în Golden League. Meciurile vor avea loc pe parcursul lunii mai.

Pentru Adrian Aciobăniței, desemnat în 2020 cel mai bun voleibalist român de către Federația Română de Volei, urmează o perioadă plină de meciuri alături de naționala masculină, care este implicată în următoarea lună atât în preliminariile Campionatului European 2021, cât și în participarea la Golden League.

În calificările pentru EuroVolley 2021, România face parte din grupa preliminară E, alături de Albania, Elveția și Slovacia. Sistemul de calificare presupune disputarea a două turnee, primul fiind programat la Nitra (Slovacia) în perioada 6-8 mai, iar cel de-al doilea la Ploiești, între 14 și 16 mai. Turneul final va avea loc în luna septembrie.

Advertisement

Apoi, echipa noastră va participa la Golden League, care programează două turnee. Primul va avea loc în Olanda (28-30 mai), iar al doilea în Ucraina (4-6 iunie). Adversarele României vor fi Olanda, Ucraina și Slovacia. Turneu Final Four va avea loc în luna iunie.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Judeţ

Ghinion teribil pentru Gaz Metan, egalată în prelungiri de FC Argeş

Avatar

Published

on

Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate, scor 2-2 partida de pe tern propriu cu FC Argeş, disputată vineri seara. Medieşenii au fost conduşi în debutul partidei, au revenit şi au condus pe tabelă, dar au fost egalaţi în ultimul minut al prelungirilor.

FC Argeș a reușit să deschidă scorul în minutul 7, atunci când Cristi Tănase a primit o minge în careul de 16 metri, a șutat și a reușit să înscrie. În minutul 25, portarul Alexandru Greab a reușit să pareze șutul lui Nasser Chamed. Peste doar un minut, Răzvan Grădinaru a executat un corner de pe partea stângă, iar Ioan Filip a reușit să egaleze cu o lovitură de cap. În minutul 60, portarul oaspeţilor, Alexandru Greab, a fost din nou la post la șutul lui Nasser Chamed.

Advertisement

În minutul 72, Ronaldo Deaconu a executat un corner de pe partea stângă, unul dintre apărătorii Argeșului nu a reușit să degajeze iar mingea a ajuns la Patricio Matricardi care a trimis-o în poartă. În minutul 84, portarul Octavian Vîlceanu a parat șutul lui Ișfan, iar apoi în al doilea minut al prelungirilor, FC Argeș a reușit o egalare norocoasă. Ioan Filip a respins cu capul în lateral o centrare iar mingea a ajuns la Diogo Viana care a pus latul și a reușit să îl lobeze pe portarul Gazului.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 4 puncte după primele 3 etape de campionat, iar etapa viitoare medieşenii vor evolua în deplasare cu FCSB. Partida este programată duminică, 8 august, de la ora 21.30.

Advertisement
Continue Reading

Sport

Dani Coman, președinte FC Hermannstadt: “Plecăm cu entuziasm și plecăm cu încredere”

Avatar

Published

on

Dănuț Coman, președintele FC Hermannstadt, a dat primele declarații înaintea meciului de debut în Liga a 2-a a sibienilor. “Avem un grup de jucători noi, avem și un nucleu din jucătorii de anul trecut” este descrierea echipei cu care pornește la drum noua conducere.

Pentru FC Hermannstadt, sâmbătă începe sezonul din Liga a 2-a, după trei ani în care au jucat în Liga 1. Înainte de prima dispută cu FC Buzău, Dani Coman, președintele FC Hermannstadt, a făcut câteva declarații. Președintele clubului a început prin a asigura suporterii că anul acesta vor avea un obiectiv comun, aducerea echipei înapoi în prima ligă.

Advertisement

,,Plecăm cu entuziasm și plecăm cu încredere. Chiar dacă avem un grup de jucători noi, avem și un nucleu din jucătorii de anul trecut. Avem nevoie de timp, de omogenitate, dar eu am încredere în acești jucători, în staff-ul tehnic și sunt convins că la finalul acestui an ne vom bucura cu toții de performanțele obținute și accederea în primul eșalon fotbalistic al țării”, a spus Dani Coman.

Coman nu și-a dorit să numească echipele care ar putea să pună probleme sibienilor, dar confirmă că, după ce le-a analizat, a identificat 6-7 echipe care se pot lupta pentru a ajunge în Liga 1. El nu a vrut să comenteze despre problemele echipei de anul trecut, spunând că, pentru el, este mai important ceea ce se va întâmpla de acum în cadrul echipei. În acest moment, Coman crede că echipei îi lipsește cel mai mult omogenitatea. Dat fiind faptul că lotul FC Hermannstadt s-a schimbat foarte mult față de campionatul precedent, este nevoie de timp pentru ca fotbaliștii să lucreze bine împreună.

,,Când am venit la echipă am găsit un lot căzut psihic, din punct de vedere mental stăteau foarte rău. Am încercat să aducem jucători atât de prima ligă, cât și jucători de liga a 2-a, care cunosc campionatul și ceea ce înseamnă să joci pe terenuri mai grele. Încercăm să îi ajutăm cu toate posibilitățile pe care le avem”, a completat noul președinte al Hermannstadt.

Advertisement

Meciul de mâine contra celor de la FC Buzău îl consideră unul greu, deoarece în viziunea lui vor întâlni o echipă bună. Coman e conștient și de faptul că este abia la începutul drumului cu noua echipă și e de acord cu faptul că vor avea o perioadă mai grea până se vor pune pe picioare unele lucruri, unul dintre ele fiind chiar stadionul.

,,Pentru suporteri îmi doresc ca ei să creadă în noi, în munca pe care o facem, în acești jucători și în staff-ul tehnic. Indiferent de momentele unui joc, îi îndemn să încurajeze această echipă pentru că jucătorii joacă și pentru ei. Chiar dacă sunt condițiile grele, joacă și se antrenează la 35-40 grade, ei vor face tot ce depinde de ei pentru a câștiga. Să creadă în noi că ne vom bucura cu toții la finalul acestui an de parcurs și de rezultatele obținute”, transmite Coman suporterilor.

Meciul dintre FC Hermannstadt și FC Buzău va avea loc sâmbătă, 31 iulie, de la ora 13:30, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș.

Advertisement

Advertisement
Continue Reading

Judeţ

S-au stabilit preţurile biletelor la Gaz Metan – FC Argeş

Avatar

Published

on

Gaz Metan Mediaș joacă vineri de la ora 19:00 cu FC Argeș, în etapa cu numărul 3 a noului sezon competițional.

Biletele la acest meci se pun în vânzare vineri între orele 15:00-19:00, la casieria Stadionului Gaz Metan. Prețul unui bilet este de 25 lei la Tribuna Oficială, respectiv 10 lei la Tribuna 1 și Tribuna 2. Conform actualului protocol în vigoare, spectatorii trebuie să aibă asupra lor la intrarea pe stadion dovada vaccinării anti-COVID-19, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare.

Advertisement

Aceasta poate fi prezentată pe telefonul mobil sau pe suport de hârtie. De asemenea, au acces persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore, în format fizic. Totodată, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE