Connect with us

Zig Zag

Actorul Omar Sharif a fost înmormântat duminică, în Egipt

Raluca Buduşan

Publicat

pe

actorul omar sharif a murit la 83 de ani 254867 1

Actorul Omar Sharif, care a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 83 de ani, a fost înmormântat duminică, iar ceremonia a avut loc la marea moschee Mushir Tantawi din Cairo, Egipt, sicriul său fiind învelit în steagul egiptean şi voal negru.

Actorul Hussein Fahmy, prieten al lui Omar Sharif, s-a numărat printre apropiaţii veniţi alături de familie să-şi ia rămas bun de la starul cinematografiei, care a suferit în ultimii ani ai vieţii de maladia Alzheimer. Potrivit unor surse citate de acelaşi site, Omar Sharif a fost înmormântat la cimitirul El Sayada Nafisa, din sudul oraşului Cairo.

Între timp, din toate părţile lumii au venit mesaje de apreciere şi de adio.

Actriţa, regizoarea şi cântăreaţa Barbra Streisand l-a descris pe cel cu care a colaborat la filmul “Funny Girl” (1968) ca fiind “arătos, sofisticat şi fermecător”. “Omar a fost un egiptean mândru, a fost prima mea sursă de inspiraţie pentru un rol principal în film. Mă simt norocoasă că am avut ocazia să lucrez cu el şi sunt tristă să aflu de dispariţia sa”, a spus Streisand.

Condoleanţe au fost transmise şi de actorul şi regizorul spaniol Antonio Banderas, acesta afirmând că a pierdut “un mare prieten”, căruia îi va simţi lipsa pentru totdeauna.

Sir Roger Moore i-a adus un omagiu lui Sharif pentru rolul pe care acesta l-a realizat în “Lawrence al Arabiei/ Lawrence of Arabia”, în 1962, pentru care a primit premiul Globul de Aur. “Cadrul minunat în care Omar Sharif este introdus în film m-a urmărit ani întregi. Un film genial şi un actor excelent. I se va simţi lipsa”, a notat acesta pe contul său de Twitter.

Cu câteva zile înaintea decesului starului hollywoodian, Omar Sharif Jr., nepotul artistului, publica pe contul său de Facebook o fotografie în care apare alături de bunicul său celebru, însoţită de mesajul “Te iubesc”, iar, în ziua înmormântării, acesta a postat alte patru imagini în care se află alături de acesta, cu mesajul “Nu voi uita niciodată”.

Potrivit news.sky.com, James Cameron-Wilson, editorul executiv al Film Review Annual, a spus că Omar Sharif a fost probabil “cel mai faimos egiptean de la Tutankhamon şi până în prezent”. “A fost o veritabilă legendă”, a mai spus James Cameron-Wilson.

Sursa Mediafax
Video AICI!

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *