12.2 C
Sibiu
joi, martie 28, 2024

Michelle Obama în costum popular la Negrești Oaș

Cele mai citite

O știre inedită vine din nordul țării, acolo unde o femeie din Negreşti Oaş a realizat o păpuşă reprezentând-o pe Michelle Obama, prima doamnă a Americii, îmbrăcată în costum oşenesc, urmând să o trimită la Casa Albă. Realizatoarea de păpuşi Anica Mare, cunoscută în zonă drept „mama păpuşilor”, şi-a prezentat, sâmbătă, la un festival culinar din Negreşti Oaş, noua realizare – o păpuşă care o reprezintă pe Michelle Obama. 

„Păpuşa este cea mai puternică femeie din lume, Michelle Obama, prima doamnă a Americii. Am prezentat-o şi în Italia, au vrut să-mi dea 150 de euro pe ea, dar nu o vând. Vreau s-o trimit la Casa Albă, dar numai după ce-l fac şi pe Barack Obama. Am promisiuni de la nişte cunoştinţe că păpuşile vor ajunge în America”, a mărturisit Anica Mare. 

Ea a spus că s-a străduit să realizeze unul dintre cele mai frumoase costume, cu culori vii. „I-am făcut cămaşă verde, pindileu (fustă – n.r.) roşu cu brodătură de casă lucrată manual şi în cap i-am pus chischineu (batic – n.r.) roşu. În picioare i-am pus cizme”, a precizat Anita Mare. 

Oşanca vrea să-i trimită păpuşa primei doamne a Statelor Unite ale Americii şi spune că nu doreşte bani pentru ea, ci reprezintă un cadou.(Sursa Agerpres)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Expoziția „Epoca de aur: Ieri, (azi) și mâine” de Andrei Pandele ajunge și la Sibiu

După București și Timișoara, expoziția de fotografie a lui Andrei Pandele, organizată de Universitatea Brighton (UK), Asociaţia Culturală Neo...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect