1.3 C
Sibiu
joi, decembrie 12, 2024

Lansarea proiectului internațional „DISCOVER ROMANIA BEYOND DRACULA”

Cele mai citite

În contextul în care identitatea și cultura românească sunt foarte puțin cunoscute de către tinerii din mediul internațional, AIESEC România – cea mai mare organizație de studenți din lume – derulează în perioada 20 iulie – 31 august 2014, proiectul internațional “Discover Romania Beyond Dracula”, pentru a le arăta străinilor și chipul veritabil al României. Proiectul, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, își propune îmbunătățirea imaginii României la nivel internațional și național, în rândul populației tinere, prin promovarea culturii și patrimoniului național, dar și prin promovarea importanței voluntariatului. Astfel, timp de 7 săptămâni, 60 de tineri din 25 de țări vor veni în țara noastră pentru a explora frumusețile României, pentru a face cunoștință cu fascinanta cultură românească și pentru a-și face noi prieteni.
În perioada 20–23 iulie 2014, reprezentanții AIESEC vor organiza traininguri profesionale de pregătire pentru tinerii internaționali pe teme precum jurnalismul, blogging-ul, fotografie, editare foto-video și social media. Aceștia vor realiza articole pentru blog-urile personale, rețelele de socializare Facebook și Twitter și reportaje radio și TV, pentru a-și ține la curent prietenii din țările lor cu privire la experiențele trăite în România.
În perioada 24 iulie-17 august  2014, tinerii internaționali vor participa la vizite de studiu în orașele filiale AIESEC (Arad, Craiova, Oradea, Timișoara, București, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu și Tg. Mureș), în mediul rural din împrejurimile acestora, cât și în zonele turistice cunoscute.
În perioada 18-20 august 2014, străinii vor lucra la editarea și compilarea datelor obținute de pe teren (texte, foto și video) și vor realiza materiale de presă pe care le vor disemina în rețelele lor sociale și pe blog-uri.
În data de 21 august, fotografiile realizate de studenții internaționali vor fi expuse în cadrul unor expoziții organizate în București, Cluj-Napoca și în Timișoara, iar pe 23 august, pe litoralul Mării Negre va fi organizat evenimentul Global Village, menit să promoveze voluntariatul în rândul tinerilor și a oportunităților de voluntariat și intershipuri profesionale în țară și în străinătate (Global Village poate fi descris ca un ocol al Pământului în câteva zeci de minute). În cadrul evenimentului, tinerii internaționali vor avea oportunitatea de a-și prezenta țara din care provin, inclusiv aspecte pe care străinii nu le cunosc. În perioada 24-31 august, vor fi organizate evenimente de încheiere a proiectului, tinerii vor avea șansa de a-și împărtăși experiențele trăite în țara noastră și se vor întoarce acasă cu amintiri plăcute, dar și cu o nouă imagine, una pozitivă, consolidată pe termen lung, despre țara noastră. Opinia pe care și-o vor crea despre România va fi exprimată, printr-o comunicare interpersonală, prietenilor, colegilor și familiilor, iar brandul nostru de țară va fi promovat în rândul grupurilor sociale ale voluntarilor străini participanți la proiect.
Cei 60 de tineri care vor vizita țara noastră în cadrul proiectului provin din Canada, Brazilia, Belarus, Germania, Grecia, Albania, Italia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Ucraina, Egipt, Maroc, Turcia, Liban, India, Indonesia, Malaezia, Pakistan, Taiwan. Proiectul se va desfășura concomitent în 3 zone de implementare (Zona 1: Arad, Craiova, Oradea, Timișoara. Zona 2: București, Constanța, Galați, Iași, Pitești. Zona 3: Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Tg. Mureș).
“Ideea proiectului a venit de la faptul că țara noastră se identifică nu doar cu Dracula, ci și cu multe alte lucruri cu care noi, românii, ne mândrim. Vom invita 60 de tineri din 25 de țări pentru a le face cunoscute frumusețile țării noastre, pentru a ne cunoaște cultura și pentru a spune și altora experiențele pe care le-au trăit aici. Întrucât promovarea tradițională a brandului de țară nu a dat mari roade, noi considerăm că o promovare neconvențională, de tip testimonial, prin care străinii să le transmită prietenilor de acasă experiențele reale pe care le-au trăit în România, este una cu un impact mult mai mare și vizibil pe termen mediu și lung. Și cum Social Media reprezintă cele mai importante canale de comunicare în masă la ora actuală, grupurile sociale ale participanților din străinătate vor fi informate zilnic cu privire la experiențele pe care prietenii lor le au în România”, declară Izabela Catiru, Chief Marketing Officer AIESEC România. Website-ul oficial al proiectului este www.romaniabeyonddracula.aiesec.ro.
AIESEC este cea mai mare organizație de studenți din lume, non-profit, apolitică. Prezentă în 130 de țări și teritorii îi conferă un statut privilegiat și posibilități unice de creare de legături între națiuni, culturi, oameni. Astfel, AIESEC oferă tinerilor posibilitatea de a participa în intershipuri internaționale de voluntariat sau profesionale care au ca scop aducerea de impact pozitiv în societate și în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor din întreaga lume. AIESEC a luat naștere în București, în anul 1990, fiind prima organizație non-guvernamentală din România, iar la ora actuală este prezentă în 14 centre universitare din Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Suceava, Tg. Mureș și Timișoara. În cei 24 de ani de existență, AIESEC România a dezvoltat o serie de proiecte cu impact, cum ar fi: Zilele Carierei, AIESEC University, Marketing Summer School, Grow, Romania Youth Leadership Forum, Teaching Romanian Youth, Money Sense și Strategii de Practică Internațională (în jur de 500 de stagii anual).

Publicitate
Ultimele știri

Tragedie în muzica românească: A murit un membru al trupei Vunk

Doliu în lumea artistică din România după ce Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect