2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Conferința „Unitate. Credință. Neam. De 100 de ori România”

Cele mai citite

Cu ocazia Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2018, participanții s-au putut bucura de onoarea de a fi martori la o conferință susținută de preotul Constantin Necula și ambasadorul Emil Hurezeanu la ora 17, în Sala Transilvania. Pornind de la tema acestui eveniment aflat la a cincea ediție, conferința s-a intitulat „Unitate. Credință. Neam. De 100 de ori România”.
Aceasta a fost deschisă prin inocență și puritate de glasul unei fetițe numite Antonia care a interpretat piesa „Scrisoare către Dumnezeu”, rugând divinitatea să-i inunde sufletul cu lumină – ,,Lasă-mi un loc al meu sub Soare”. Momentul artistic a fost continuat de recitalul de poezii susținut de Constantin Chiriac, director al Festivalului Internațional de la Sibiu și al Teatrului Național ,,Radu Stanca” Sibiu. Denumit „Metanie ție, Părinte”, recitalul a fost hrană pentru mintea și sufletul celor prezenți, un moment de decantare a emoțiilor și trăirilor puternice care i-au cuprins pe tineri încă din seara Festivității de deschidere a evenimentului. Același copil care a fost întâmpinat cu un ropot de aplauze chiar după prima interpretare a cântat apoi cântecul „România”, trezind spiritul patriotic al participanților.
Părintele Necula a amintit de cuvântului lui Cristian Tudor Popescu care a spus că „Emil Hurezeanu iubește România ca pe o iubită, nu ca pe o mamă, cum recomanda Caragiale. E capabil să-i vorbească cu glas catifelat, ironic, devastator, spunându-i lucruri care ar putea s-o împingă la sinucidere, apoi poate să-i șteargă lacrimile strângând-o la piept. Trecutul ei, depărtat sau apropiat, uneori deocheat, i-l poate aminti cu sarcasm, cu umor, cu dizolvantă nostalgie, ca într-o discuție de toamnă târzie între vechi amanți. După ce Emil Hurezeanu a părăsit-o pentru Europa Liberă, România l-a așteptat să se întoarcă, pentru că e printre foarte puținii care știu să spună, nouă și lumii, povestea acestei țări.”
Emil Hurezeanu a accentuat pe parcursul discursului excelenței sale nevoia acută de a ne reaminti trecutul pe care îl acoperim prea ușor. Dincolo de bucuria liberă, de „șansa de a fi tineri și nevinovați”, avem nevoie de mesageri, de oameni. Un alt gând dăruit tinerilor a fost acela că cea mai mare greșeală a noastră este să credem că dacă nu ne găsim mesagerii printre vii, nu vom descoperi mesageri morți. Trebuie să ne îndreptăm spre trecut, fiind liberi să vorbim cu înaintașii noștri, cei care au modelat gândiri, au sondat conștiințe și au schimbat mentalități, oameni ca sfântul Andrei Șaguna.
Finalul conferinței a adus îndemnul părintelui Necula la sinceritate și autenticitate – ,,Spuneți adevărul!”- și la ideea de a nu-ți pierde omenia, indiferent în ce situație te-ai afla.
ITO a continuat cu formarea Procesiunii Unității, un marș făcând parte din proiectul „Lumină și armonie” organizat de Asociația Corală Timotei Popovici și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2018. De la Sala Transilvania, tinerii au pornit spre Piața Mare intonând cântece patriotice și purtând un zâmbet larg.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect