Oare de ce Biserica a așezat, în Duminica înainte prăznuirii Sfintei Cruci, tocmai convorbirea de taină dintre Mântuitorul Hristos și Nicodim, ucenicul său, drept text de fundamentare?
Două par versetele-forță ale mărturisirii.
Mai întâi, amintirea unui moment din Vechiul Testament, descris pe scurt de Mântuitorul Hristos: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului…Ca tot ce crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3.14).
Referirea este la un moment de cumpănă a poporului lui Israel (Numeri 21.8-9), când mușcătura șerpilor pustiei, ce aducea moartea, a fost vindecată doar prin privirea la Șarpele cel de Aramă ridicat de Moise, drept antidot la venin.
Un semn ridicat în mijlocul unui popor muribund, ucis de mușcătura înveninată. Moartea fiind născătoarea fricii, dușmanul de neînfrânt al credinței. Un soi de tensiune negativă împotriva încrederii în Dumnezeu zvâcnea deja în inima israeliților.
Apoi, Domnul, oferă și propriul Său antidot la mușcătura morții ce zvâcnea în trupul poporului lui Israel, lovit din afară de forța Imperiului Roman iar pe dinlăuntru de o dictatură a mediocrității instaurate drept lege. Căci spune lui Nicodim, el însuși învățătorul lui Israel, aceste cuvinte: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3. 16).
Hristos Domnul se așază astfel în miezul pustiei mustind de frică, de indiferență și refuz al credinței, dovedind că numai prin Moartea Sa poate vindeca de moarte sufletul nostru.
În toate religiile mari ale lumii dumnezeul- principiu cere moartea fiilor noștri pentru ca să i se împlinească împărăția. Numai creștinismul ne spune că Fiul lui Dumnezeu este dat Jertfă pentru ca niciodată să nu mai fie nevoie ca fii noștri să moară pentru Împărăția Vieții.
E cel mai de preț mesaj al creștinismului, fundamentul existenței sale dincolo de religiozitățile ce rănesc religiosul autentic.
Evanghelia este despre efortul lui Dumnezeu de a se dărui nepriceputei ființe umane pentru ca aceasta să sporească în Har și mântuire. Creștinismul este despre Hristos ca Domn și Dumnezeu vădit drept Împărat pe culmea Golgotei în drama dureroasă a Pătimirilor Sale.
Chipul uman al Prezenței Sale în lume nu poate fi biruit de omenia noastră, oricât ar fi ea de înaltă. Ci din acest Chip ne crește fundamental omenia.
Din privirea țintă la Cruce, Șarpele de Aramă din Pustia morții, veninul morții nu mai are putere asupra firii umane.
Dumnezeu, în mijlocul nostru, ca un Prieten de nădejde, ține vie omenia noastră. Cine are cruci de purtat, înțelege!