Dacă din afară, printre reprezentaţii, festivaluri şi turnee, Teatrul Naţional ,,Radu Stanca” pare o instituţie unde curge laptele şi mierea, cu alocări masive de la bugetul Consiliului Local, situaţia de facto din interior este tensionată şi potenţial generatoare de conflicte de muncă. Angajaţii nu au sindicat, ,,pentru că nu ni s-a permis”, cum dezvăluie un actual angajat care nu a dorit să îşi dezvăluie identitatea. Se pare că directorul Constantin Chiriac, a transpus în managementul instituţiei metoda ,,one man show” (omul spectacol), el luând toate deciziile, inclusiv cele care ţin de regizori, scenografi etc. În urmă cu o lună într-un articol publicat de Sibiu 100%, care prezenta portretul tânărului actor Cătălin Grigoraş, actor în diferite piese ale teatrului sibian, a stârnit reacţia fermă a directorului Constantin Chiriac, neobişnuit cu criticile constructive. Mai mult, articolul a generat reacţia mai multor foşti angajaţi şi angajaţi ai teatrului care au reclamat diferite abuzuri comise de directorul Chiriac. Distribuţie, distribuţie, dar să ştim şi noi Subiectul este dificil de anchetat jurnalistic, pentru că toţi cei care reclamă le este teamă să îşi facă public numele de frica repercursiunilor. Deşi o instituţie de stat, Teatrul ,,Radu Stanca” are un management în stil privat. Astfel, problema distribuţiei în piese este cea mai dureroasă pentru actori. O parte sunt mereu distribuiţi, alţii mai deloc. ,,În nenumărate cazuri un regizor alege unii actori pentru o piesă, apoi o parte sunt schimbaţi de directorul teatrului”, ne explică un actor. ,,Periodic eram chemaţi la casting (preselecţie de actori pentru o piesă, n.red.). După articolul din Sibiu 100% cuvântul casting a fost înlocuit cu workshop pentru selectarea de actori. Nu este normal să funcţionăm pe principiile unui teatru privat, fără angajaţi care face casting. Aici sunt oameni angajaţi să joace! Adesea se preferă însă studenţi voluntari sau plătiţi cu drepturi de autor, în detrimentul celor angajaţi şi cu experienţă”, explică un alt actor. ,,Afirmaţia că
6 actori angajaţi cu carte de muncă, 28 actori studenţi colaboratori şi 1 copil colaborator (figurant)”, se arată în răspunsul Teatrului la interpelarea reporterului Sibiu 100%. Înlocuirile lunare din piese produc haos în Teatru şi creează disconfort multor actori. Preferarea studenţilor versus actori angajaţi se adaugă la lista de nemulţumiri. La marile teatre din Bucureşti, spre comparaţie, marii actori şi nu numai, joacă şi 20 de ani o piesă, cu casa închisă, fără schimbări de distribuţie, decât, dacă moare unul. Dar, de obicei, atunci nu se mai joacă acel spectacol, pentru că nu va mai fi niciodată la fel cu o altă distribuţie. Acuze, acuze La sediul redacţiei a plouat cu reclamaţii după articolele publicate de Sibiu 100%. Am încercat să lămurim cu conducerea Teatrului cele mai grave dintre ele, referitoare la sursele de finanţare şi de cheltuire a banilor de către instituţie. La întrebarea noastră privind sursele de finanţare altele decît cele de la Consiliul Local, mai ales cele de la Fundaţia Democraţie prin Cultură, controlată de Constantin Chiriac, răspunsul Teatrului a venit sec, copie fidelă a unui text de lege: ,,În calitate de ordonator de credite, Consilul Local al Municipiului Sibiu asigură plata salariilor angajaţilor şi colaboratorilor teatrului. Activităţile conexe şi extra-bugetare ale fiecărui angajat nu fac obiectul activităţii serviciului resurse umane din cadrul teatrului”. Răspunsul ,,abil-evaziv”, parcă inspirat de Caragiale, nu lămureşte de unde şi cum se cheltuiesc banii pentru spectacolele Teatrului. Fundaţia Democraţie prin Cultură a organizat ani buni FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Din 2009, însă, a ieşit din organizare, Teatrul, Primăria şi alte instituţii preluând managementul festivalului. Asta după 15 ani. Constantin Chiriac, directorul Teatrului de ani buni, conform articolelor apărute în presa locală, are şi calitatea de preşedinte-membru fondator al Fundaţiei, care are acelaşi obiect de lucru ca şi Teatrul… Concluzia? Birjar la teatru! Recenta premieră ,,Opinia publică”, după Aurel Baranga este o perfectă aluzie la atmosfera din Teatrul Naţional ,,Radu Stanca” din Sibiu. Culmea ironiei, redacţia ziarului din piesă se numeşte ,,Făclia vie” şi este ,,Oglinda vie” a relaţiilor şi a stării de lucru impuse de managementul teatrului… Probabil că prigoana împotriva actorilor, a tehnicienilor şi a colaboratorilor care ne-au oferit informaţiile pentru acest articol ar fi înverşunată, după modelul Grigoraş, de aceea am ales să protejăm identitatea surselor citate. Oricum, la avizierul teatrului de o lună tronează o notă internă conform căreia tot personalul teatrului, inclusiv artisticul, face rapoarte săptămânale de activitate, adică dau cu subsemnatul, ca la Poliţie, deşi toată lumea are fişa postului şi există evidenţe cu spectacole, programări de repetiţii etc. Oare maestrul Caramitru, de exemplu, la Bucureşti, face asemenea rapoarte, ca actor? ªi ce scrie în ele? ,,Subsemnatul Ion Caramitru am jucat în data de…, la ora de…, pe scena…, rolul…, în piesa…. Mi-a plăcut. Abia aştept ca domnul director să binevoiască să mă distribuie în următorul spectacol”. Dincolo de tragi-comedia situaţiei, problemele interne ale teatrului sibian, se pare că au stat prea mult sub preş. A venit vremea curăţeniei. Dar cine să o facă? Călin Blaga Comentaţi pe vps.sibiu100.ro