În mai puţin de un an sibienii vor beneficia de o serie de servicii electronice care vor simplifica anumite activităţi care ţin de relaţia cu autoritatea publică locală sibiană. Sibienii vor putea depune documentaţii pentru autorizaţii şi certificate, vor putea consulta situaţiile proprii şi stadiul soluţionării demersurilor lor, vor putea primi notificări privind stadiul soluţionării demersurilor, vor putea efectua plăţi electronice, vor putea depune petiţii, sesizări şi cere audienţe, vor putea descărca formulare tipizate şi obţine informaţii de acasă, accesând portalul special. Primăria Municipiului Sibiu derulează în prezent un proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul „Implementarea conceptului de administraţie electronică la nivelul Municipiului Sibiu” se încadrează în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”. Implementarea acestui proiect a început în data de 28 august 2009, atunci când Primăria Sibiu a semnat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale un contract cu o durată de doi ani. Valoarea totală a proiectului este de peste 2 milioane de lei din care 1,6 milioane de lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile. Călin Blaga
Actualizat:
Sibienii vor beneficia de servicii „e-administraţie”
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid
În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...
Articolul precedent
Articolul următor