-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Diferențe dramatice după contestație, la Evaluarea Națională: de la 2,80 la 8,70. Ministrul educației are și o explicație

Cele mai citite

Contestațiile făcute de unii elevi după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională au adus la suprafață unele situații incredibile. Au fost dieferențe mari, în unele cazuri, între notele primite înainte și după contestații, iar cele cu diferențe de sub 2 puncte sunt considerate de ministrul normale.

În județul Bihor, s-a înregistrat cea mai mare diferență de notare pentru un elev care a făcut contestație. Lucrarea primise 2,70, potrivit datelor afișate după examen, iar la finalul contestației nota a fost de 8,70. Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, spune că nu a fost greșeală de corectare, ci o eroare.

„Am avut 17 lucrări  care au avut note modificate cu diferenţă mai mare de două puncte. Este vorba de 16 lucrări la limba română şi o lucrare la matematică. Judeţele în care s-au înregistrat aceste diferenţe flagrante, îndrăznesc să spun, au fost următoarele: Constanţa, Dâmboviţa şi Bacău, câte trei note schimbate la o diferenţă mai mare de două puncte, Buzău – două note schimbate, apoi avem Cluj, Călăraşi, Covasna, Gorj, Suceava, Vâlcea cu câte o singură notă schimbată la diferenţă mai mare de două puncte. Sunt şi situaţii de genul celor ale elevului din Bihor cu diferenţă de 5,9 puncte. Aceasta a fost cea mai mare diferenţă – de la 2,80 la 8,70. Greşeala a fost la nivelul transcrierii notei”, susține ministrul.

Sorin Cîmpeanu consideră că doar o corectare digitală ar putea rezolva problemele care există în acest moment.

Diferență de 4 puncte în Prahova, la Evaluarea Națională

O altă lucrare cu probleme de notare a fost înregistrată și în județul Prahova, unde elevul a primit cu aproape 4 puncte în plus, la recorectare. La prima corectare elevul a primit nota 5,50 la Limba română. După contestație, nota primită a fost 9,25.

Minsitrul Cîmpeanu consideră situația dramatică, din punctul de vedere al copiilor afectați de aceste erori. „Sigur că în momentul în care te pui în postura elevului care ştie că a făcut de 8,70 şi îşi vede rezultatul de 2,80 este dramatic. De aceea suntem datori să facem tot posibilul să facem tot ce este posibil să evităm astfel de situaţii”.

Sorin Cîmpeanu a vorbit însă despre erorile de evaluare pe care le fac profesorii, la subiectele de tip grilă, unde nu ar fi normale greșelile, pentru că răspunsul este sau ar trebui să fie cunoscut dinainte de profesori.

„Cei care au demonstrat anul trecut că au greşit în acest fel nu au mai făcut parte din lista evaluatorilor din acest an”, a mai spus Cîmpeanu.

După Evaluarea Națională din acest an s-au înregistrat 2200 de contestații, iar ministerul a anunțat că ponderea elevilor cu medii peste 5 a urcat, în urma rezolvării contestațiilor, la 82,4%, dar numai cu 0,01 puncte procentuale. A crescut și numărul mediilor de 10, la 237 de medii de 10, fiind acordate 16 note de 10 suplimentare.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Ce mașini vor avea polițiștii din România pentru intervenții. Primele imagini au apărut deja

Cel mai nou model Dacia va fi folosit de polițiștii din România, câteva imagini cu un asemenea transport de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect