Cultivatorii de sfeclă de zahăr, membri ai Asociația Forța Fermierilor, au semnat în 12 octombrie un memorandum privind achiziția fabricii de zahăr din Luduș (Mureș). În întâlnirea cu patronatul francez al unității de producție, fermierii români au reușit să obțină acordul de principiu, documentul având nevoie doar de avizul final al companiei mamă, Tereos (Franța).
Potrivit lui Teodor Aflat, cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din Transilvania, fermierii români prin intermediul asociației în care s-au reunit, au reușit să salveze de la demolare fabrica de zahăr de la Luduș, județul Mureș. Apoi, cu eforturi susținute, au întreprins demersurile pentru achiziționarea fabricii, care urma să fie demolată de patronii francezi. De aceea, pe 27 septembrie aceștia s-au înscris în Asociația Forța Fermierilor (AFF) pentru o mai bună reprezentare în discuțiile cu autoritățile.
În urma negocierilor cu cei de la Tereos, ieri, 12 octombrie, fermierii au reușit să semneze un acord de achiziție a fabricii din Luduș. Documentul, după avizarea companiei-mamă din Franța, se va schimba într-un contract de vânzare-cumpărare, ceea ce îi face practic proprietari de drept pe fermierii români.
După cum a declarat în repetate rânduri Teodor Aflat, un rol considerabil în salvarea fabricii de la Luduș l-au avut și Adrian Chensoiu, ministru al Agriculturii la momentul în care s-a anunțat că fabrica va fi închisă și, ulterior, Petre Daea, actualul ministru al Agriculturii.
Fabrica de zahăr se întoarce acasă!
Contactat de Sibiu 100%, Teodor Aflat a declarat: ”Vestea cea mai bună e aceea că România va fi proprietar. Am semnat un contract de confidențialitate, prin care suntem obligați să nu divulgăm detaliile documentului. Însă ieri, după discuții de dimineața până seara, am încheiat o minută prin care ne-am angajat să cumpărăm fabrica și acum urmează achițiția în sine. Fabrica de zahăr se întoarce acasă! Va fi a românilor, condusă de români. Dumnezeu e cu noi și ne-a ajutat să rămână fabrica acasă, în România”.