Tot mai multe studii indică faptul că felul în care bebelușul crește și se dezvoltă în viața intrauterină are un impact important asupra sănătății la vârsta adultă. Prin urmare, specialiștii consideră că pregătirea mamei pentru sarcină trebuie să înceapă cu cel puțin câteva luni înainte ca un cuplu să încerce să obțină o sarcină. Ce presupune îngrijirea pentru sarcină și ce pot face ambii părinți pentru a concepe un bebeluș sănătos ne spune dr. Livia Ognean, medic neonatolog în cadrul Maternității Sibiu.
Cu cât timp înainte de conceperea unei sarcini este necesar să meargă părinții la medic?
Programarea unui consult preconcepţional la medicul de familie ar trebui să aibă loc cu câteva luni înainte de concepţie, de dorit minim 3 luni. Scopul acestei vizite este evaluarea stării de sănătate a părinţilor, a problemelor de sănătate ale părinţilor şi a problemelor de sănătate din familie care ar putea afecta sarcina. Ar trebui evaluate, cu ocazia acestui consult, condiţiile de viaţă sau muncă care cresc riscul de infecţie, stress sau alte probleme de sănătate. Sunt discutate eventualele afecţiuni ale cuplului – precum, de exemplu, diabetul, anemia, hipertensiunea, astmul bronşic, etc. – şi modul în care acestea pot influenţa prognosticul sarcinii. Consultul preconcepţional trebuie, de asemenea, să ia în discuţie dieta, greutatea mamei, nivelul exerciţiilor fizice, obiceiurile nesănătoase – precum fumatul, consumul de alcool, droguri sau de diverse medicamente -, statusul vaccinal şi eventuale teste pentru imunitate la afecţiuni ale copilăriei care, contactate în timpul sarcinii, pot afecta sănătatea fătului (precum rubeola – pojărelul – şi varicela – vărsatul de vânt -). Unul din aspectele extrem de importante ale consultului preconcepţional este prescrierea de acid folic, o vitamină extrem de importantă pentru prevenirea malformaţiilor congenitale ale sistemului nervos şi inimii. Împreună cu medicul de familie trebuie trecute în revistă medicamentele uzuale folosite de viitoarea mamă – cu şi fără prescripţie medicală – evaluându-se siguranţa acestora în timpul sarcinii, pentru făt şi mamă. Nu în ultimul rând, medicul de familie trebuie să îndrume gravida la medicul specialist obstetrician pentru o examinare pelvică, efectuarea unui test Papanicolau şi teste specifice pentru afecţiuni cu transmitere sexuală (sifilis, HIV, etc.).
Care sunt din punct de vedere medical șansele ca femeia să rămână însărcinată în cursul unei luni?
Fiecare cuplu care doreşte să conceapă un copil ar trebui să ştie că o femeie are şanse de 15-25% să rămână gravidă în fiecare lună, dar există o sumedenie de factori care influenţează şansele unei femei de a rămâne gravidă. Unul din cei mai importanţi factori este vârsta femeii: şansele de a rămâne gravidă scad cu fiecare lună după vârsta de 30 de ani iar scăderea devine şi mai abruptă după vârsta de 40 de ani. De asemenea, femeile care au cicluri menstruale neregulate au şanse mai mici de a obţine sarcini în primul rând pentru că este mai dificil de estimat perioada de ovulaţie, adică intervalul optim pentru concepţie. Frecvenţa actului sexual influenţează, evident, şansa obţinerii unei sarcini. După un an de încercări nereuşite de a obţine o sarcină în condiţiile unei activităţi sexuale regulate cuplul ar trebui să efectueze teste de fertilitate.
Referitor la planificarea sarcinii, când se recomandă renunțarea la pilulele contraceptive, în cazul în care cuplul a apelat la această metodă?
Dacă cuplul a apelat, ca metodă contraceptivă, la folosirea pilulelor şi doreşte să conceapă un copil este de dorit renunţarea la pilule cu câteva luni înainte de concepţie, răstimp în care cuplul poate apela la alte metode contraceptive sigure – precum folosirea de prezervative. Cele câteva luni de întrerupere a tratamentului cu pilule contraceptive vor permite cuplului să evalueze cât de regulat este ciclul menstrual – şi asta va permite detectarea mai uşoară a perioadei de ovulaţie, optimă pentru concepţie şi va dă răgaz organismului să-şi regleze din nou statusul hormonal.
La ce obiceiuri nesănătoase este recomandat să renunțe părinții care vor să aducă pe lume un bebeluș sănătos?
Dorinţa de a avea un copil sănătos este o bună motivaţie pentru a renunţa la obiceiuri nesănătoase precum fumatul, consumul de alcool şi droguri, iar medicii şi familia trebuie să le ofere sprijin femeilor aflate în aceste situaţii. Mai mult, pentru sănătatea sarcinii şi viitorul tată trebuie să renunţe la aceste obiceiuri. În cazul fumatului, deşi renunţarea la fumat este cea mai de dorit soluţie şi reducerea semnificativă a numărului de ţigări este benefică pentru sarcină deşi nici un nivel al fumatului sau expunere la fumat nu e sigur pentru sarcină. Fumatul, chiar şi numai a câteva ţigări pe zi, reduce calitatea ovulelor şi spermei – se estimează că 13% din problemele de fertilitate se datorează fumatului, conform datelor Societăţii Americane pentru Medicina Reproducerii – şi creşte riscul de avort, travaliu prematur, greutate mică la naştere a fătului, defecte congenitale. Excesul de alcool interferează cu fertilitatea şi poate reduce numprul de spermatozoizi. De asemenea, excesul de cofeină poate declanşa avortul iar după naştere sindrom de abstinenţă al noului născut. Majoritatea experţilor recomandă reducerea consumului de cafea la un maxim de 100 mg (o cană mică de cafea) pe zi dar există experţi care recomandă chiar abţinerea completă de la consumul de cofeină preconcepţional şi în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru de sarcină. Nu trebuie uitate, în acest sens, şi alte surse de cofeină în afară de cafea: sucuri, ceai, băuturi energizante şi unele medicamente analgezice iar citirea atentă a etichetelor de pe produse poate fi utilă pentru identificarea celor care conţin cofeină şi evitarea lor.
Câtă atenție trebuie acordată nutriției în această perioadă și ce alimente sunt recomandate?
O dietă sănătoasă şi echilibrată include suficiente proteine (carne, brânză, fasole, nuci, seminţe), cereale integrale, legume, fructe şi surse bune de calciu (lapte, produse lactate). Chiar şi în condiţiile administrării unui supliment de acid folic e bine ca dieta – preconcepţional şi în timpul sarcinii – să conţină alimente bogate în acid folic (legume verzi, cereale integrale) pentru că absorbţia e mai bună din sursele naturale decât din suplimente. În general sunt de preferat alimentele integrale proaspete celor foarte procesate şi, evident, dacă sunt disponibile, cele organice, mai ales fructele şi legumele proaspete. Legumele şi fructele crescute pentru comercializare sunt adesea stropite cu ierbicide şi pesticide şi trebuie foarte bine spălate. Atenţie, de asemenea, la consumul de peşte care, deşi este o sursă excelentă de acizi graşi omega 3 – foarte importanţi pentru dezvoltarea creierului şi ochilor copilului -, proteine, vitamina D şi alţi nutrienţi valoroşi pot conţine şi mercur, periculos pentru sănătatea mamei şi fătului. Păstrăvul, heringul, somonul şi sardinele sunt exemple de peşti care pot fi consumaţi de viitoarea gravidă şi femeia gravidă în timp ce rechinul, peştele-spadă, macroul nu sunt recomandaţi. De asemenea, nu este recomandat consumul de ouă crude sau preparate care conţin ouă crude şi nici consumul de brânzeturi moi nepasteurizate.
Poate influența greutatea mamei apariția unei sarcini?
Greutatea dinainte de sarcină este foarte importantă pentru a intra cu dreptul în sarcină. E bine ca împreună cu medicul de familie, femeile care doresc să rămână gravide să îşi evalueze greutatea în funcţie de înălţime – indicele de masă corporală – pentru că un indice de masă corporală normal înainte de sarcină se asociază cu sarcină şi naştere cu mai puţine riscuri şi complicaţii. Femeile supraponderale şi obeze cu risc mai mare pentru sarcini şi naşteri complicate (feţi mari, naşteri dificile, risc mai mare complicaţii în sarcină şi de a necesita operaţie cezariană, etc.) în timp ce femeile cu indice de masă corporală mai mic decât normalul au risc mai mare de a avea copii cu greutate mică la naştere.
(va urma)