Conf. Univ. Dr. Călin Ciobotari este critic de teatru, cadru didactic și conducător de doctorate la Facultatea de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași. Este profesor asociat al Facultății de Filosofie și Științe Social Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, al Uniunii Teatrale din România și al Uniunii Scriitorilor din România, este autor a peste douăzeci de cărți și a aproximativ o mie de articole (publicistică, studii, cronici teatrale etc.). Este redactor șef al revistei Dacia literară, realizator și prezentator al emisiunii „Scena” (Apollonia Tv Iași). În 2019 i s-a decernat Premiul UNITER pentru Critică de Teatru. În 2020 a fost director și selecționer al Festivalului Național de Teatru. În cadrul Școlii Doctorale Teatru, al căreia director este din 2020, dezvoltă direcțiile de cercetare Estetică, Teoria dramei și Spectacologie.
Călin Ciobotari participă la FITS, la fiecare ediție, de peste 25 de ani. L-am rugat să ne spună cum vede el acest festival, mai ales că zona din care vine este una ce ni l-a dat și pe Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.
„Dacă vreodată ar trebui să mă mut din Iași, prima mea opțiune ar fi Sibiul”
Ești implicat și un „abonat” constant al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Iași nu e chiar de ici-colo, atât ca distanță fizică, dar mai ales ca centru al artelor, între care Teatrul nu face deloc excepție. Ce te aduce la Sibiu?
Datorez foarte mult acestui Festival. Formarea mea de critic teatral are directă legătură cu Sibiul, fie numai și dacă mă gândesc la primele mele experiențe teatrale majore din anii 2000, când, la FITS fiind, descopeream tipuri de teatru despre care nici nu bănuiam că există, estetici ce mi se păreau, la vremea aceea, bulversante, fascinante, provocatoare. Apoi, aici, la Sibiu (interesant că nu spun, ca ieșean, „acolo”, ci „aici”!), am avut întâlniri pe care nu le credeam posibile. Să stai de vorbă cu Eugenio Barba, să respiri același aer cu Peter Brook sau Pippo Delbono, îți creează o serie de stări speciale care te urmăresc mult timp. Ca participant constant la Întâlnirea Școlilor Doctorale de Teatru din FITS, am avut șansa unor conexiuni foarte utile mediului universitar în care mă manifest. Un simplu exemplu: acum câțiva ani, l-am cunoscut la o astfel de întâlnire pe profesorul polonez Tomasz Wisniewski. În prezent, conduc o lucrare internațională de doctorat în cotutelă cu el, am vizitat Universitatea din Gdansk, iar el ne-a întors vizita la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. Fără FITS astfel de macro-dialoguri nu ar fi fost posibile. Iată de ce, distanța Iași – Sibiu se topește în apropieri, vecinătăți, identități.
În timp, s-a creat o formă de dependență de acest oraș atât de prietenos cu cultura și aflat într-o relație atât de intimă cu teatru. În ultimii ani, în calitate de curator al Festivalului Național de Teatru, ajung la Sibiu la mai toate premierele. Orașul mi-a devenit un „acasă” profesional și datorită colegului și prietenului Ion Tomuș, directorul Școlii Doctorale de Teatru, cu care derulez proiecte de colaborare și cooperare. Dacă vreodată ar trebui să mă mut din Iași, prima mea opțiune ar fi Sibiul.
Ce reprezintă pentru „nesibieni” Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu?
Ca observație generală, în perioada FITS nimeni nu mai este „nesibian”. Cu toții ne simțim locuitori ai orașului, cu biletele la spectacole jucând rolul de vize de flotant. E o atmosferă pe care am recunoaște-o cu toții dintr-o mie, un fel „vibe” pe care nu-l vei regăsi nici la Cluj, nici la Timișoara, nici la București, nici în altă parte. În rest, FITS e pentru noi toți o continuă sursă de inspirație. Stai o săptămână la Festival și apoi te hrănești luni bune, spiritual, estetic, cu acumulările pe care le-ai avut ca spectator, ca participant. Îmi place termenul acesta, „participant”, el evocă o formă de împărtășire, de implicare profundă care te transformă dintr-un simplu observator într-un actant.
„Constantin Chiriac, uimitor prin energiile pe care le cheltuiește, uimitor prin intuițiile sale”
Ca observator cultural al fenomenului teatral din România și nu numai, cu o experiență generoasă în această zonă de exprimare prin teatrologie, care sunt particularitățile FITS?
O primă particularitate este dată de amploarea evenimentului. Sunt implicați sute, mii de invitați, este copleșitor. Doar programul Festivalului are dimensiunea unei cărți. O a doua particularitate este dată de calitatea indiscutabilă a producțiilor invitate; e o diversitate atent controlată și conectată temei de la fiecare ediție, cu o structurare inteligentă a programului. Apoi, la fiecare ediție apar lucruri noi, dimensiuni inedite, care fac ca Festivalul să nu se rutineze (risc al oricărui eveniment de calibru acesta ajuns la o anumită vârstă), ci să-și păstreze un aer de freshness. O altă particularitate o reprezintă chiar existența lui Constantin Chiriac, uimitor prin energiile pe care, la fiecare ediție, le cheltuiește, uimitor prin intuițiile sale și capacitățile sale de a crea echipe. Dacă l-am putea cumva multiplica pe acest ieșean care, iată, face istorie la Sibiu, am fi mult mai fericiți din punct de vedere teatral…
Ce îi lipsește festivalului de la Sibiu?
Momentan nu știu ce să răspund la întrebarea aceasta. Oferta Festivalului este de o diversitate debordantă. E asemenea unui bufet suedez din care fiecare își ia ceea ce îi place sau ceea ce răspunde nevoilor sale. Poate ar fi interesantă, la un moment dat, o ramificare a FITS-ului și în alte orașe din România, un fel de „sibiuficare” teatrală, câte un spectacol mare dăruit de Festival câte unei comunități din alte orașe decât Sibiul. Căci unul din conceptele fundamentale pe care s-a construit tot ceea ce este cultural la Sibiu e cel de generozitate.
„O listă de nume pe care toate marile festivaluri din lume se bat să le aibă”
De ce ai nevoie, ca manager cultural, să poți „gândi” și implementa un astfel de proiect cultural?
De viziune, este primul răspuns care îmi vine în minte. De ajutor de sus, și fiecare poate înțelege ce vrea prin „sus”, însă eu mă gândesc și la un Dumnezeu care iubește teatrul și te iubește și pe tine în teatru. Apoi de sănătate pentru a duce la bun sfârșit colosala misiune pe care ți-ai asumat-o. Mai ai nevoie de diplomație, de puterea de a ierta, de puterea de a uita, de voluptatea de a construi, plus încă o mie de calități…
E viabil un astfel de fenomen și pentru alte centre din România?
În momentul de față nu există o infrastructură teatrală de tipul acesta în alte orașe românești. E ca și cum vrei să joci în Liga Campionilor, dar stadionul tău este omologat doar pentru divizia B, națională. Poate Bucureștiul și-ar permite luxul unui astfel de macro-proiect, însă acolo, în capitală, lucrurile se dispersează, e un sentiment de fărâmițare. Desigur, există Festivalul Național de Teatru, însă el are alt profil, nu poate fi comparat cu FITS. Nu cred că FITS poate fi „reeditat”, el are o unicitate a lui și numai a lui, la fel cum Festivalul „Shakespeare” de la Craiova o are pe a lui și așa mai departe.
Vei fi la Sibiu și la cea de-a 31 ediție a FITS. Care sunt reperele cele mai provocatoare pentru un critic și „practician” de teatru care te fac să revii la Sibiu și de această dată?
Nu vreau să mă erijez în influencer, mai ales că am învățat, în toți acești ani, că purificarea, catharsisul nu poartă o semnătură și nu țin de un program. Pe de altă parte, este suficient să intri pe secțiunea de „Highlights” de pe site-ul FITS pentru a vedea o listă de nume pe care toate marile festivaluri din lume se bat să le aibă. Și care vin la Sibiu ca acasă…
