Cine cunoaște incredibila serie restitutivă a operei lui Vasile Aaron, la care au lucrat soții Liliana-Maria și Ioan-Nicolae Popa (aș îndrăzni să spun cu răbdare de ucenici aleși), nu poate să nu se bucure de acest nou volum: Scrisori către Vasile Aaron (Ed. CURS, Cluj-Napoca, 2023, 408 pg.).
Merită să reamintim arcul cercetării celor doi istorici, în care se înscrie și acest volum remarcabil: Vasile Aaron, 1780-1821. Studiu monografic (ed. I-a, Sibiu, 2011; ed. a II-a, Sibiu / Cluj -Napoca, 2021); Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos (ed. I-a, Sibiu, 2012; ed. a II-a, Cluj-Napoca, 2015); Vasile Aaron. Scrieri antume (Cluj-Napoca, 2012); Vasile Aaron. Scrieri juridice (Cluj -Napoca, 2014); Vasile Aaron – Miracole mitologice și învățături moral creștine. Versurile din manuscrisul de la Rășinari (Cluj-Napoca, 2015); „Viața omului, ca floarea câmpului…”. Vasile Aaron – Reporta din vis (Cluj -Napoca, 2016); Povestea primei traduceri a Eneidei în limba română – Vasile Aaron, 1805 (Cluj -Napoca, 2017) și acest din urmă volum epistolar de preț.
Am avut curiozitatea de a contabiliza paginile de Vasile Aaron repuse în circulația culturii noastre de minunații soți Popa – toate edițiile beneficiind de prefețe, note, glosar și efort editorial de excepție – și am descoperit că ne-au redat 2652 de pagini din gândirea lui Vasile Aaron. Și acesta numai în volumele amintite. Și ne-au dăruit, de fapt, pasiunea lor incredibilă pentru un personaj care prin ei a ieșit din obscuritatea literaturii obișnuitului.
Revenind la volumul de Scrisori către Vasile Aaron trebuie să spun că ele emoționează. Sunt 1500 de epistole păstrate în fondul arhivistic al acestuia din cadrul Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Statului. Cele din volum, 269, scrise în română, latină, germană și maghiară, reprezintă texte scrise către avocatul atât de implicat în cultură, în cărturărie – în cel mai adânc sens al cuvântului. Ceea ce m-a frapat a fot modul în care oamenii i-au surprins chipul social prin chiar scriitura lor, prin cererile lor care depășesc cu mult sfera lui de acțiune, cordialitatea sobră și responsabilă a unor comunități întregi de sași (Buzd) ori români (Sâmbăta de Sus), vârfuri ale culturii și oameni obișnuiți, intelectuali de marcă din Mărginime ori din Șcheii Brașovului și episcopii Blajului, oameni care caută dreptatea ori dintre aceia care filosofează asupra ei.
Pentru cercetătorul în antropologia vremii sunt date importante privind Transilvania și oamenii ei, relațiile comunității transilvane cu Viena ori Bucureștiul vremii, relațiile între comunitățile aceleiași preocupări naționale. Istoricul află amănunte – unele inedite – despre construcția pedagogiei sociale a ideii naționale ori despre construcția relațiilor inter-umane în vremuri grele, încercate de sărăcie și disconfort social.
Personal țin să remarc atât Bibliografia (pp. 397-399) care se continuă cu „Contribuții la întregirea bio-bibliografiei V. Aaron” (pp. 399- 405), precum și textul „mărturie” al Lilianei Popa, intitulat Cum l-am „cunoscut” pe Vasile Aaron (pp. 407-408). Este textul care consemnează începutul unei remarcabile lecții de laborator al demnității românești: recuperarea lui Vasile Aaron nu doar din uitare, ci și din ceea ce credeam că știm ceva!