5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Interesul instituțiilor de cultură sibiene este minim pentru 19 august 1905 – zi specială pentru Muzeul Asociațiunii Transilvane 

Cele mai citite

19 August 1905 este data la care a fost inaugurat, la Sibiu, Muzeul Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) situat în Palatul din Parcul ASTRA, adevărată emblemă culturală a ardelenilor. Manifestările culturale dedicate acestui moment au durat 10 zile, cea mai importantă fiind o expoziție etnografică și istorico-culturală.

„Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care își apără un popor originea, indvidualitatea și tot ce a moștenit de la străbuni” (Iosif Sterca Șuluțiu președinte al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român între 1904 și 1911).

Creat prin bunăvoința intelectualilor fondatori ai asociațiunii și a oamenilor simpli care au donat exponate valoroase, muzeul a funcționat până în anul 1950, când Asociaţiunea ASTRA a fost dizolvată. „Asociațiunea a fost transformată în Biblioteca ASTRA, cea care funcționează până în prezent. În anul 2014, cu ajutorul colegilor de la Muzeul Astra și al celor de la Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal, a fost reconstituită parțial expoziția originală. Astăzi, valoroasa colecție a muzeului adăpostește obiecte originale din 1905, manuscrise unice și o documente importante, oferind o interesantă perspectivă cultural istorică. Muzeul Asociațiunii, situat la etajul 1 al Palatului ASTRA, poate fi vizitat de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 17:00”, au postat pe Facebook reprezentanții Bibliotecii ASTRA.

Reuniune Asociațiunea ASTRA

Ce a postat Muzeul Brukenthal. Și tot pe Facebook

Astăzi, facebook-ul a fost singura modalitatea prin care ni s-a reamintit de aniversarea Muzeului Asociațiunii. Conducerea Muzeului Național Brukenthal a scris pe rețeaua de socializare: „În 19 august 1905, la Sibiu, s-a inaugurat, cu mare fast, Muzeului Asociațiunii. Cu acel prilej a fost vernisată Expoziția etnografică și istorico-culturală, prima expoziție a românilor ardeleni organizată în opt săli din noul palat situat în actualul Parc ASTRA, răsplătindu-se astfel dorința românilor din Transilvania de a arăta publicului, valoarea civilizația lor. La încheierea manifestărilor culturale ce au avut loc cu prilejul deschiderii expoziției, fotograful sibian Wilhelm Auerlich (1853-1916) a realizat 3 fotografii, aparent identice, arătând mulțimea numeroasă (de țărani îmbrăcați în costume populare de sărbătoare și orășeni) participantă la eveniment”, susține conducerea MNB.

Fotografiile de la inaugurare sunt păstrate în colecția de Grafică documentară a Muzeului Național Brukenthal, Muzeul de Istorie Casa Altemberger. În acest an se va redeschide Galeria de Artă Românească din cadrul Muzeului Național Brukenthal care va avea o secțiunea dedicată Muzeului Asociațiunii și a colecției de pictură aflată astăzi în Muzeul Național Brukenthal.

În schimb, Complexul Național Muzeal ASTRA nu a scris nimic, nici măcar pe rețelele de socializare. La fel și actuala Asociațiune ASTRA.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Modificări de trafic pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României

În intervalul orar 09:30 – 10:30, traficul rutier pe Bulevardul Victoriei din Sibiu va fi închis pentru desfășurarea evenimentelor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect