În basmele românilor Sfânta Parascheva este dezmierdată şi cu numele de Sfânta Vineri şi apare întotdeauna acolo unde binele învinge prin blândeţe şi înţelepciune. Documentele scrise despre ea însă, rămase peste veacuri, sunt puţine. Şi totuşi, din acest puţin înmulţit de voia Domnului, o sârboaică cu un dar scriitoricesc cu totul aparte a închinat Sfintei o carte plină de lumină dulce, din care astăzi, de praznicul ei, Cuvioasa Parascheva vă invită să gustaţi.
Poate prea puţini cunosc această carte. Se numeşte chiar „Cuvioasa Parascheva”, iar autoarea ei, Liliana Habianovici Giurovici. Splendida traducere în limba română a apărut chiar aici, la Sibiu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Laurenţiu Streza, acum mulţi ani. Îndrăznesc să trag de un colţişor al acestei binecuvântări, ca să cuprindă şi această scurtă împărtăşire din frumuseţea „celei mai iubite Sfinte a Ortodoxiei”, cum o numeşte chiar cea care a scris. Am ales imaginea Sfintei Parascheva, aşa cum o găseşte, ajunsă la desăvârşire la sfârşitul nevoinţelor ei în pustie, Îngerul Domnului (e şi titlul capitolului ) trimis ei cu porunca să se întoarcă în Epivata ei natală:
„Am găsit-o cum, cu braţele împreunate, pluteşte într-un cerc de aur. Şi se roagă. O, da! Am uitat să menţionez. Domnul, în marea mila Sa, a dăruit-o cu multe puteri. Putea să prevadă. Să audă gândurile altora. Să înţeleagă ce vorbesc animalele, şi gâzele, şi păsările. Se sfătuia şi se întărea cu experienţa Sfinţilor Părinţi, pe care, niciodată, nu i-a auzit sau citit. Ştia chiar şi acele gânduri şi cărţi ce vor fi scrise în veacurile viitoare. Cu adevărat, această imagine era demnă de grădinile raiului. O fată cu chip luminos, în mijlocul pustiei, acoperită cu aur, pe sub un cer şi un soare purpuriu, pluteşte în mijlocul unui cerc de lumină. Ca şi când s-ar fi eliberat de corp şi-a devenit însuşi duhul.” (p. 179)
Călătoria Sfintei prin lume a fost scurtă şi a purtat-o din Epivata natală spre răsărit, până în adâncurile pustiei de dincolo de Iordan, aidoma Mariei Egipteanca, unde s-a nevoit întru desăvârşire. Călătoria prin lume a sfintelor ei moaşte însă, durează de aproape o mie de ani şi a purtat-o spre nord, până pe pământul românesc, pe care-l binecuvântează cu prezenţa ei de aproape 400 de ani. Pentru români este un dar dumnezeiesc, adus la Iaşi în 1641 de Voievodul Vasile Lupu al Moldovei, din partea Patriarhiei Ecumenice, pentru binefacerile şi ajutorul său. Era vremea voievozilor cucernici şi a poporului cu inima plină de evlavie, pe care, poate că Sfânta Parascheva şi l-a ales pentru sacralitatea sa tainică.
Şi poate vor înţelege şi cei care ne batjocoresc, de ce o iubesc românii pe Sfânta Parascheva şi se închină ei cu atâta nădejde şi dragoste.
În vremurile de restrişte pe care le trăim – când poporul merge în calea sa străbună şi cei care cred că ne conduc merg în căile satanei – adevărata Românie profundă e şir nesfârşit an de an spre închinare la sfintele moaşte ale Sfintei maicii noastre Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a întregii Românii, care odihneşte şi ne binecuvântează de la Iaşi. A fost o săptămână de smerită evlavie a unui popor nemuritor. Să dăm Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
