O carieră militară a fost întotdeauna o provocare pentru oricine. Până nu demult, era acceptată de majoritatea bărbaților. În ultimul timp însă, sunt din ce în ce mai multe fete care aleg școlile militare, în detrimentul celor civile. Înfruntă cu determinare programul strict, care trebuie respectat, își sacrifică majoritatea timpului liber, fac antrenamente fizice riguroase, cot la cot cu băieții, învață să devină responsabile, învață ce este onoarea și respectul față de valori. Sunt frumoase și decise să facă față, din toate punctele de vedere, unei lumi a bărbaților.
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este una dintre academiile militare prestigioase din țară. Aici, în ultimii ani, tot mai multe fete s-au înscris și au reușit să promoveze. Au demonstrat că sunt la fel de capabile să facă față unor rigori, ca și băieții. Cele 147 de fete, câte studiază în prezent la AFT Sibiu, au renunțat la viața obișnuită a unor tinere de vârsta lor și au ales să se dedice unei cariere militare. Au schimbat cochetăria pe uniformă, haosul pe disciplină și „fluturii” tinereții pe o viață responsabilă.
„Am ales pentru că ți se oferă posibilitatea unei altfel de cariere. Și există un sentiment plăcut de egalitate. Se poate ajunge în vârf fără probleme”, spune Laurenția Grigore (Artilerie). „Armata este o instituție prestigioasă. Aici vin cei mai buni studenți și sunt apreciați mai mult decât în facultățile civilile. Înveți să iubești valorile”, povestește Adriana Matei (Artilerie).
„Mi-am dorit să fac ceva deosebit. Încă din liceu mi-am dorit ordine și disciplină. Mă caracterizează”, spune Adelina Crupă (Intendență).
Adina Turtușan (Intendență) a fost o sportivă înnăscută, ea practicând atletismul. Din nefericire, o operație la genunchi nu i-a mai permis să practice acest sport de performanță, însă nu a oprit-o să intre la academie. „Am aflat că armata promovează altfel valorile. Aici studiezi și te afirmi. Văd armata ca pe un mod de viață.”
Anca Ciobanu (Comunicații și Informatică) și Laura Rășinar (Comunicații și Informatică) nu au făcut un liceu militar, însă ele au considerat admiterea la academie ca fiind o provocare. „Am vrut să demonstrez că pot să fac ce face și un băiat. A fost o provocare să rezist efortului fizic de aici.”, spune Anca, iar Laura completează: „Am făcut un liceu civil, dar în clasa a X-a am auzit o reclamă la radio despre înscrierea la academie și m-am decis. Studenții sunt altfel selecționați. Onoarea, Respectul și Simțul Răspunderii mă caracterizează.”
Ziua fetelor din AFT începe la 6 dimineața, cu înviorarea. După 30 de minute, urmează igiena personală, apoi programul de sectoare, care cuprinde întreținerea și inspecția lor. Masa de dimineață este la 7:25, urmată de raport, inspecție și ceremonia de ancorare a drapelului. De la 8:30, la 13:40 sunt cursuri, urmate de raport și masa de prânz. După masă este un alt set de cursuri, până la 17:00, după care este o pauză de trei ore în care pot avea studiu, învoiri în oraș sau relaxare. Ziua se încheie cu masa de seară și stingerea de la ora 22:00. Din punct de vedere al pregătirii fizice, fetele din Academie fac zilnic 30 de minute de sport la înviorare, iar în zilele de miercuri au 90 de minute de sport, în care se antrenează într-un poligon special. Pe lângă acest program participă, fără excepție la toate modulele de pregătire. Cercetare și supraviețuire, respectiv ski, în tabara din Crinț, pregătire militară generală în baza de instruire din Daia, trageri în poligonul Poplaca, trageri cu armamentul de artilerie în poligoanele Cincu și Cârțișoara. Cel mai lung modul de pregătire îl au în primul an de Academie. Acesta durează 7 săptămâni.
Respectați-vă drapelul și imnul național
Atunci când au intrat la academie știau că vor deveni alte persoane și vor avea un alt stil de viață. „Îți intră în sânge. Așa cum te formezi aici ești și în viața de zi cu zi”, după cum spun fetele. Au trebuit să renunțe la multe și să facă sacrificii, dar își asumă asta. O parte dintre ele au renunțat la confort, la prieteni și poate chiar la familie, pentru că se văd rar și nu mai gândesc la fel. „Atunci când mergem acasă ne simțim diferite. Gândim altfel față de prietenii noștri. Noi nu mai înțelegem ceea ce spun ei și invers”. Celealte fete consideră că au făcut sacrificii, dar acestea sunt necesare, atunci când îți dorești să atingi scopuri. Fetele sunt în anul 3 la Academie, însă sunt departe de a afirma că știu destule. „Aici este un mediu în care există mereu neprevăzut. Sunt întotdeauna schimbări, la care trebuie să te adaptezi”. Dincolo de programul strict, puținul timp liber și pregătirea fizică de care ai nevoie ca să reziști într-o școală militară, fetele spun că ai nevoie de calități speciale ca să ajungi aici. Printre acestea se numără voința, curajul, ambiția, perseverența, respectul și responsabilitatea. Ce este cel mai periculos să simți într-o unitate militară? Egoismul sau invidia. „Să nu te gândești la cei din jurul tău. Spre deosebire de alte medii, aici există spiritul de colegialitate, care este foarte puternic. Lucrăm în echipă. Suntem o mare familie. Dacă cineva zguduie conceptul, atunci intervine pericolul”, spun fetele. Unul dintre punctele forte ale unei cariere militare este faptul că fetele se pot baza mereu pe viitor, pe care îl consideră sigur. Indiferent ce vor alege, vor avea un serviciu, în funcție de specializarea lor. După absolvirea Academiei au o lună de vacanță și urmează șase luni în Școlile de Aplicații ale specializărilor alese, unde sunt pregătite pentru a coordona un pluton. În final, Ministerul Apărării decide repartizarea lor, în funcție de note.
Chiar dacă milităria le ocupă majoritatea timpului, tinerele au parte și de viață personală. Ies în oraș, se distrează, se întâlnesc cu prietenii, citesc, joacă tenis, aleargă, scriu sau se plimbă.
Printre filmele preferate de studentele militare se numără „Home Land”, „Lie to me”, „The Mentalist”, „C.S.I”. Toate au vise și scopuri frumoase pentru care luptă. Adriana își dorește brevet de parașutist și o misiune în Mali. Adina își dorește să piloteze un avion și o misiune în Africa. Laura își dorește o misiune sau o delegație în Japonia, Adelina să scrie o carte despre viața unei femei soldat, Laurenția o misiune în N.A.T.O, iar Anca ar pleca într-o misiune în Alaska. Care este marele regret al fetelor și totodată cel mai important sfat pentru toți cei din civilie? „Unele dintre valorile esențiale pe care le învățăm aici sunt respectul față de drapel și patriotismul. Ne pare foare rău că doar școlile militare dau importanță acestui fapt. Ni s-a întâmplat de multe ori să-i vedem pe ceilalți râzând de atitudinea noastră în fața drapelului și a imnului național. Regretăm, pentru că sunt identitatea noastră ca neam. Dacă nu le respecți, înseamnă că nu te respecți pe tine”, spun fetele.
„Fetele sunt foarte determinate și aplecate spre viața asta disciplinată și mai strictă a armatei. Datorită lor și celorlalți studenți de la noi am fost declarați la Oxford Summit of Liders, cea mai bună Academie Reguinală.” Gl. bg. Prof. Univ. dr. ing. Ghiță BÂRSAN, rector și comandant al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu.