Directorul Aeroportului Internațional Sibiu, Augustin Sava a fost revocat din funcție astăzi, la ședința ordinară a Consiliului Județean. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Ioan Cindrea, Sava a fost revocat din funcție pe motiv de „management defectuos”. În locul său, director general interimar si presedinte al Consiliului de Administrație al AIS a fost numit Gheorghe Velicu, ce ocupa funcția de director operațional în cadrul aeroportului. Augustin Sava a aflat în ultimul moment de proiectul de hotărâre introdus pe lista suplimentară a ședinței ordinare și a declarat că este „bulversat”.
”Sunt bulversat (…) Voi merge în instanță, am sesizat un atac masiv, sub diferite forme, dar n-am știut cine ține telecomanda. Am considerat că aceste persoane care mă atacă sunt mincinoase, practic se dorește un țap ispășitor. Nu voi sta liniștit și voi demonstra ce s-a întâmplat la aeroport. Eu am fost lipsit de autoritate, nu ni s-a permis nimic.”, a spus Sava.
Hotârârea va intra în vigoare la data de 29 iulie, timp in care se va preda gestiunea aeroportului noului director interimar, după care se va stabili data când va fi organizat concurs pentru această instituție.
Pe lângă Augustin Sava, au fost revocați din funcției și 2 membri ai Consiliului de Administrație – Alexandru Marin Trandafir, comandor în Ministerul Apărării Naționale (Statul Major al FOrțelor Aeriene) și Mariana Hurjui, reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.