Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de joi, 31 iulie, se află trei Proiecte de Hotărâre prin care se propune ca Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu să primească în folosinţă gratuită cele trei spaţii în care mai are filiale de cartier de împrumut publicaţii pentru public.
Este voba de filialele de cartier de pe străzile Rahova, Ludoş si Fabricii, pentru care se plătea lunar 415 lei chirie către societatea S.C. Urbana S.A.
“Se aprobă preluarea din concesiunea S.C.Urbana S.A. a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în Sibiu str. Rahovei nr. 14, bl 12, ap 1/ str. Fabricii, nr. 2, bl 9/Valea Aurie, str. Ludoş nr. 8, bl 31”… şi “se aprobă transmiterea în administrarea Bibliotecii Judeţene Astra… cu destinaţia filială de împrumut publicaţii pentru public”, se precizează în cele trei proiecte de hotărâri, care vor fi supuse votului consilierilor locali.
Solicitarea pentru scutirea de chirie a venit din partea conducerii bibliotecii, potrivit motivării anexată celor trei proiecte de hotărâri.
“Prin adresa înregistrată la Primăria Sibiu cu nr. 39378/18,06,2014, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu solicită tranmiterea acestui spaţiu în folosinţă gratuită deoarece este o instituţie publică de utilitate publică.”
Bibliotecile de cartier au dispărut una câte una: de la 11 cate erau înainte de 2010, au mai rămas doar 3
Înainte de 2010, în Municipiul Sibiu existau 10 biblioteci de cartier, la care se mai adăuga şi una în staţiunea Păltiniş. Directorul Bibliotecii Astra Sibiu, Silviu Borş, spune că orice economie, fie ea cât de mică, va merge înspre fondul de carte al bibliotecilor, pentru a le face cât mai atractive pentru public.
“În prezent mai sunt doar trei filiale şi trebuie să le schimbăm aspectul, pornind de la fondul de carte şi până la imaginea pe care o au clădirile. În prezent, pariem pe copii din cartiere şi pensionari, dar încercăm să aducem şi alte categorii de cititori în aceste filiale. Am mai avut discuţii cu reprezentanţii primăriei pentru mai multe investiţii în aceste spaţii, dar ni s-a spus că nu sunt bani. La una din filiale am propus schimbarea tâmplăriei vechi cu geamuri termopan, dar nu s-a aprobat. Vom insista pe aceste aspect pentru a crea condiţii cât mai bune şi în aceste filiale. Oricum, scutirea de chirie este un pas important şi banii vor fi investiţi în fondul de carte”, a declarat Silviu Borş.
Cele trei spaţii în care îşi desfăşoară activitatea filialele de cartier ale Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu se află în administrarea S.C. Urbana SRL, al cărei unic actioner este Consiliul Local al Municipiului Sibiu.
Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu se află în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.