11.3 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Dezbatere publică pentru Studiul de trafic al Mediașului. 3 variante ocolitoare pentru traficul greu

Publicitate

Cele mai citite

Primăria Municipiului Mediaș a elaborat “Studiul de trafic pe zona circulației de tranzit în Municipiul Mediaș”, document strategic, menit să asigure  corelarea dezvoltării teritoriale a Municipiului Mediaș cu nevoile de mobilitate şi transport al persoanelor, bunurilor şi mărfurilor. De altfel, condiția de bază pentru finanțarea prin fonduri europene a investițiilor legate de transportul public urban și de infrastructura aferentă prin Programul Operațional Regional 2014-2020, o constituie fundamentarea acestora în cadrul unor studii de trafic la nivelul municipiilor.
Prin “Studiu de trafic pe zona circulației de tranzit în Municipiul Mediaș” au fost propuse 3 variante ocolitoare pentru traficul greu necesare îmbunătățirii mobilității în Municipiul Mediaș ce urmează a fi transpuse într-un Studiu de Fezabilitate pentru stabilirea soluțiilor exacte și optime. Măsurile prioritare propuse în cadrul “Studiul de trafic pe zona circulației de tranzit în Municipiul Mediaș” se vor traduce în pregătirea și depunerea unui proiect „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric” a cărui finanțare va fi asigurată prin Obiectivul 3.2  Programul Operațional Regional 2014-2020, alte surse de finanțare nerambursabilă sau prin bugetul propriu al Municipiului Mediaș.
În vederea creșterii gradului de transparență decizională respectiv de participare al actorilor relevanți la finalizarea acestei propuneri de document strategic, a fost lansat  procesul de consultare publică. În conformitate cu articolul 7 din Legea 52/2003, privind transparenta decizională în administrația publică, republicată, Primarul municipiului Mediaș propune spre dezbatere publică textul complet al proiectului de “Studiul de trafic pe zona circulației de tranzit în Municipiul Mediaș”.
Dezbaterea privind Studiul de trafic va avea loc în sala de ședințe „Daniel Thellmann” din cadrul Primăriei Mediaș în data de 2 februarie, la ora 11.30.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANM a anunțat luni: Cum va fi iarna 2024-2025

Vom avea o iarnă în care temperaturile vor fi în limite normale, iar luna decembrie va aduce ninsori și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya