Consiliul Județean si-a propus să revitalizeze zona Avrigului prin construirea cu fonduri europene a unei piste pentru biciclete între localitățile Mârșa și Avrig. Conform planurilor ce urmează să fie dezbătute și trecute prin vot joi de către consilierii județeni, pista ar urma să se întindă pe o lungime de 2131 de metri, pe ambele părți ale drumului 105 G, între localitățile menționate. Fiecare pistă în parte ar urma să aibă o lațime de 1 metru.
Valoarea investiției este calculată cu tot cu tva la pestee 9,3 milioane de lei. În această sumă sunt incluse însă și amenajarea terenului unde se va construi pista, realizarea de rigole de beton, refacerea acostamentelor de langă carosabil sau montarea de parapeți auto în curbe, în zonele de podețe și a sectoarelor cu diferențe mari de nivel. Parapeți vor fi montați și în zona pistelor de biciclete.
Reamenajarea zonei pare să fie de o reală necesitate atât din punct de vedere social cât și economic sau turistic.
”Prin amenajarea acestei piste de biciclete se urmărește ca locuitorii de pe raza UAT Avrig să se deplaseze cu bicicleta în condiții de siguranță având în vedere lipsa autobuzelor care să facă legătura între Avrig și Mârșa. În acest sens, și elevii din Avrig vor putea ajunge la Liceul Tehnologic Mârșa utilișzând bicicleta ca mijloc de transport.”, se arată în proiectul de hotărâre supus spre aprobare consilierilor județeni.
Lucrările se vor derula pe o perioadă de 36 de luni.