Primăria Sibiu a semnat luni, 13 iunie un contract pentru reamenajarea a 3 parcări de mari dimensiuni situate pe Aleea Frații Buzești. În urma procedurii de achiziție, firma SC Terra Building SRL a fost contractată pentru execuția lucrărilor, valoarea acestora fiind de 477.375 lei. În termen de aproximativ trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, constructorul va reamenaja zonele dintre blocul nr. 1 și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (1.200 de metri pătrați), cea dintre blocurile 1 și 3 (1.500 de metri pătrați) și cea dintre blocurile 3 și 5 (1.666 de metri pătrați) de pe strada menționată, situată în cartierul Hipodrom. În baza contractului, terenul va fi nivelat, iar substructura refăcută. Pe căile de acces în parcări vor fi turnate două straturi asfaltice, iar locurile de parcare vor fi amenajate cu grile din beton. Pentru scurgerea apei vor fi create guri de preluare a apelor pluviale, iar iluminatul parcărilor va fi asigurat prin amplasarea unor stâlpi. Trotuarele și bordurile care împrejmuiesc aceste spații vor fi de asemenea reabilitate. “Proiectul este important pentru locuitorii blocurilor turn din zonă. Prin amenajarea corespunzătoare, parcările vor deveni mai funcționale și se va suplimenta și numărul de locuri”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu.
Actualizat:
3 parcări de mari dimensiuni, reamenajate pe Aleea Frații Buzești
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit
UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...
Articolul precedent
Articolul următor