-1 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Troleibuzele isca scandal

Cele mai citite

Consiliul Local Sibiu va decide joi asupra unui proiect de hotărâre de a desfiinţa reţeau electrică ce deservea troleibuzelor din oraş. Proiectul a declanşat reacţia Asociaţiei Transira, asociaţie cunoscută pentru demersurile de a promova transportul în comun de tip european, prin troleibuze şi tramvai, vehicule ce nu poluează oraşul. Redăm mai jos comunicatul de presă al celor de la Transira.

„Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local Sibiu din 29 aprilie se află un proiect de Hotărâre privind dezafectarea reţelelor electrice de troleibuz, motivându-se că s-a renunţat la troleibuze în anul 2009.
Odată cu implementarea programului denumit Noul Tursib s-a renunţat la troleibuze, în mod voit şi nejustificat. După cum era de aşteptat, Noul Tursib s-a dovedit a fi un fiasco, dar finanţat pe mulţi bani publici cheltuiţi pe „studii”, contracte atribuite în mod netransparent. Invităm primarul, consilierii locali, presa, organizaţiile non-guvernamentale să meargă în orice locaţie din Sibiu şi să chestioneze populaţia referitoare la implementarea noilor trasee şi programe de circulaţie. Veţi constata că cca 90% dintre repondenţi sunt nemulţumiţi de activitatea Tursib SA. Am sperat că există înţelepciune şi preocupare pentru problemele populaţiei, deci că se va reveni la transportul ecologic.
Se amintea faptul că o comisie „tehnică” din cadrul primăriei a constatat că troleibuzele actuale sunt vechi, că starea retelei electrice şi a substaţiilor de redresare este nemulţumitoare şi că troleibuzele produc blocaje în trafic.
Chiar dacă aceste constatări ar fi corecte (ce expertiză au membrii acestei comisii tehnice în a da verdicte?) se naşte o întrebare firească: de ce nu s-au luat măsurile corespunzătoare pentru a nu se ajunge la starea precară a transportului electric sibian? Ce este mai viabil: să desfiinţăm infrastructura existentă (valoarea acesteia, finanţată cu bani publici, este de peste 20 miliarde lei vechi) sau să alocăm fonduri pentru modernizarea infrastructurii? Cum, şi pe ce bază s-a stabilit că reţeaua de troleibuze prezintă un grad avansat de uzură?
Ultima achiziţie de troleibuze s-a înregistrat în anul 2003 iar troleibuzele aveau deja peste 20 de ani de exploatare. Să nu uităm totuşi că durata de viaţă a unui troleibuz este de 25-35 ani iar cea a unui autobuz este de 8 ani. De aceea se află în circulaţie (la Salzburg, de exemplu), troleibuze ce au parcurs peste 1 milion de kilometri). însă, actuala conducere a SC Tursib SA nu a solicitat niciodată fonduri pentru achiziţionarea unor troleibuze noi.
Dimpotrivă, mare parte a reţelei de troleibuz din Sibiu este printre cele mai moderne reţele din România. Tronsoanele reţelei de troleibuz Han Dumbrava – Cimitir – calea Dumbrăvii – str. Constituţiei şi bul. Spitalelor – calea Gusteriţei (pod CFR) – Balanţa I sunt noi. Reţea nouă de troleibuz se află şi pe str. Gh. Dima, giratoriu E. Bieltz, giratoriu Rahovei, str. Târgu Fânului, str. Râului. Reţea de troleibuz aflată în stare bună există şi pe tronsoanele Valea Aurie – ştrand, Bricomat – şoseaua Alba Iulia (str. Malului), str. Avrig şi str. Argeşului, Balanţa I – str. Oţelarilor – str. Semaforului – Str. Rahovei. De asemenea există infrastructura necesară pentru montarea reţelei de troleibuz pe str. ştefan cel Mare – str. Bâlea şi bul. Vasile Milea – şoseaua Alba Iulia. Consiliul Local a alocat, începând cu anul 2005, 10 miliarde lei vechi pentru modernizarea reţelei de troleibuz, bani publici în pericol de a fi risipiţi.
în plus, proiectul de Hotărâre a Consiliului local este lovit de nulitate, deoarece mijloacele fixe propuse pentru casare nu au durata normală de funcţionare epuizată, conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
De asemenea, considerăm că nu s-au respectat prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale si necorporale, referitoare la calcularea amortizării şi a regimului de amortizare.

Prin renunţarea la transportul ecologic cu troleibuze se consfiinţeste administarea păguboasă a patrimoniului public sibian de către SC Tursib SA, modificându-se însuşi obiectul concesiunii, fapt ce ar putea conduce la o nouă concesionare a activităţii de transport public. în fapt, SC Tursib SA Sibiu a operat falsuri în acte publice, deoarece apar mijloace fixe care nu mai există (reţea de troleibuz str. General Magheru, Piaţa Gării). De asemenea, directorul Adrian Popa nu a realizat conservarea reţelei de troleibuz Obligativitate stipulată prin Hotărâri de Consiliu local, astfel că părţi ale reţelei de contact troleibuze de pe şoseaua Alba Iulia, str. Malului, Calea Guşteriţei au fost deteriorate/demontate.
Deşi directorul SC Tursib SA a promis public că se va investi în transportul cu troleibuzul, realitatea ne dovedeşte contrariul trist, ce conferă României o unicitate nedorită: suntem singura ţară din Europa ce desfiinţăm transportul electric.
în acelaşi timp, Uniunea Europeană a elaborat în data de 30 septembrie 2009 un plan de acţiune pe patru ani care cuprinde 20 de măsuri vizând modernizarea sistemelor de transport pentru ca acestea să devină mai eficiente şi mai durabile. Măsurile prevăd, printre altele, drepturi sporite pentru persoanele care circulă cu mijloacele de transport în comun şi suplimentarea fondurilor alocate dezvoltării transportului public cu vehicule „zero emisii”, cu consum energetic mic.
Abordarea acestor provocări este esenţială pentru succesul strategiei globale a Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice şi de promovare a creşterii economice şi a dezvoltării durabile.
Prin Programul Operaţional Regional se finanţează „extinderea şi/sau modernizarea reţelei liniilor de tramvai şi troleibuz şi a infrastructurii aferente”, contribuţia municipalităţilor fiind de 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Acest pachet de finanţare a fost accesat de către Craiova (introducerea troleibuzului şi reabilitarea reţelei de tramvai), Vaslui, Baia Mare (extinderea reţelei de troleibuze), Galaţi, Brăila, Reşiţa, Ploieşti şi Cluj (reabilitarea infrastructurii troleibuzului sau tramvaiului). Piteşti, Oneşti sunt localităţi ce au prevăzut în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană introducerea transportului ecologic cu troleibuze. De ce la Sibiu nu se pune în valoare investiţia existentă deja şi nu sunt accesate fonduri europene pentru dezvoltarea transportului ecologic?
S-a vorbit de achiziţionarea a 10 unităţi autobuze dotate cu motoare Euro V, prin împrumut BERD. Autobuzele noi sunt necesare pentru înlocuirea parcului vechi de autobuze, nu de troleibuze.

Cerem municipalităţii sibiene să retragă acest proiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local.
Cerem consilerilor locali să voteze împotriva acestui proiect, în cazul în care acesta va rămâne pe ordinea de zi.

Menţionăm că am transmis de-a lungul vremii materiale prin care am cerut stoparea desfiinţării transportului electric în Sibiu şi am indicat sursele de finanţare pentru modernizarea şi extinderea acesteia. Am fost cenzuraţi: nici un material nu a ajuns la consilierii locali (poate că nici la primar). De această dată, am transmis această cerere la sediile partidelor politice ce au reprezentanţi în Consiliul local Sibiu.

 

 

Troleibuzele în municipiul Sibiu înseamnă:

Mediu

-Vehicule „zero emisii”. Folosind 30 de troleibuze, nu poluezi atmosfera cu 2500 tone dioxid de carbon, cu oxizi de azot şi sulf;
-Foloseşti curent electric obţinut din energie hidro sau alt tip de energie regenerabilă;
-Reduci poluarea generată de traficul auto (un sistem performant de transport public presup
une că nu foloseşti în oraş autoturismul personal) şi elimini „tunelul de poluare” din aglomerarea urbană.

Economie

-Durată mare de viaţă şi consum energetic scăzut;
-Cheltuieli de întreţinere şi exploatare mici;
-Infrastructură electrică existentă;
-Finanţare prin Programul Operational Regional pentru extinderea/modernizarea reţelei de troleibuz, contribuţia municipalităţii fiind de 2% din valoarea proiectului;
-Posibilitatea achiziţionării troleibuzelor noi prin împrumut BERD.

Tradiţie

-Sibiul a fost primul oraş din România ce a avut troleibuz. Un neamţ, Carl Wolff, a introdus folosirea energiei electrice (iluminat public, troleibuz, tramvai). Sperăm că un alt neamţ, Klaus Iohannis, va moderniza transportul electric;
-Sibiul nu este un târguşor prăfuit de autobuze ci unul dintre cele 344 de oraşe din întreaga lume ce au troleibuz şi unul dintre cele 320 oraşe ce au tramvai;
-Există atât specialişti (mediu universitar, alte instituţii) cât şi potenţial hidroenergetic.

 

ing. Silviu Sîntea
Preşedintele Asociaţiei TRANSIRA

 

 

Organizaţia non-guvernamentală TRANSIRA are ca scop promovarea şi implementarea conceptului de transport urban durabil, militînd pentru introducerea, păstrarea sau dezvoltarea sistemelor de transport ecologic.”

 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid

În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect