2.4 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

Utilajul de ridicări auto – un an de funcţionare

Cele mai citite

Anul trecut în această perioadă municipalitatea sibiană anunţa intrarea în funcţiune a utilajului pentru ridicări auto. După un an de zile de funcţionare acest utilaj performant a ridicat peste 700 de maşini staţionate neregulamentar fără niciun fel de incidente în procedura de ridicare şi transport. Peste 700 de maşini ridicate Utilajul marca DAF acţionează în întreg oraşul şi răspunde atât la solicitări venite din partea sibienilor cât şi punctual, la cazurile întâlnite pe traseu de inspectorii serviciului sau agenţii de Poliţie Comunitară. De la începutul activităţii până în prezent au fost ridicate 703 maşini care staţionau în locuri nepermise şi care îngreunau sau chiar împiedicau traficul. Dintre acestea doar 9 nu au mai fost revendicate de proprietari, ele fiind de la început într-o stare avansată de degradare. Costuri amortizate Costurile totale ale achiziţionării sale s-au ridicat la 387.193 lei (utilajul, asigurările şi sistemul de prindere). Încasările raportate de serviciu din taxa de ridicare, transport şi depozitare însumează 293.600 de lei, ceea ce înseamnă că utilajul se apropie de amortizarea costurilor iniţiale. „Utilajul de ridicări auto l-am achiziţionat ca măsură de fluidizare a traficului şi am vrut să-i responsabilizăm în acest fel pe toţi şoferii faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Cred că din momentul în care am anunţat intrarea sa în funcţiune fiecare şofer are mai multă grijă în momentul în care parchează, pentru că amenzile nu sunt deloc nesemnificative şi fiecare zi de depozitare aduce noi costuri”, a declarat primarul Klaus Iohannis în cadrul conferinţei de presă. Pe lângă autovehiculele ridicate, angajaţii Biroului de Ridicări Auto au aplicat peste 400 de amenzi şoferilor care au venit să-şi recupereze maşina în timpul procesului de ridicare. Acest lucru este posibil, în măsura în care maşina nu a atins încă cu roţile platforma de ridicare. În acest caz şoferul va fi nevoit să achite atât amenda, cât şi cheltuielile de ridicare şi transport. Unde ajung maşinile Spaţiul de depozitare a autovehiculelor este amenajat în curtea Tursib şi poate primi simultan un număr de 40 de autovehicule. Un angajat al Biroului Ridicări Auto va sta la dispoziţia celor care doresc să-şi recupereze maşina între orele 8 şi 22. Spaţiul este supravegheat video, iar Poliţia Comunitară asigură paza acestuia. Informaţii utile Pentru informaţii suplimentare, şoferii ale căror autovehicule au fost ridicate pot apela numărul de telefon 0269/255555 disponibil între orele 8 – 22 sau direct la Biroul de Ridicări din curtea Tursib, cu intrare din strada Arieşului. Tarifele pentru ridicare, transport şi staţionare – tarif de ridicare pentru autovehicul – 150 lei – tarif de transport – 150 lei – tarif de depozitare – 200 lei/zi ªoferul în cauză va avea de achitat, de asemenea, amenda prevăzută de hotărârile de consiliu pentru contravenţia săvârşită. (C.P.)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid

În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect