Administrație
Știri, reportaje, analize, interviuri și informații din cadrul administratiei locale sau județene.
Clubul de Turism Montan Amicii Munţilor Sibiu organizează „Carnavalul Primăverii, în staţiunea Păltiniş - Cabana Nora în perioada 6-7 martie, cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor. „şi anul acesta, clubul continuă tradiţia de a sărbători venirea primăverii...
în week-endul trecut, la Unitatea Primiri Urgenţe au ajuns 24 de pacienţi, victime ale unor agresiuni. Cele mai multe cazuri (17 pacienţi) s-au înregistrat în data de 20 februarie, majoritatea pacienţilor au fost bărbaţi, cu vârste...
Sirenele vor suna de Ziua Protecţiei Civile
Sirenele de avertizare din municipiul Sibiu vor suna pentru scurt timp vineri, 26 februarie, cu ocazia unui exerciţiu organizat de Ziua Protecţiei Civile. în ziua menţionată, începând cu ora 12, vor suna patru dintre sirenele din Sibiu: cea instalată...
Tichetele de parcare se pot achiziţiona şi de la chioşcurile TURSIB
începând cu data de 1 martie, tichetele de parcare pentru spaţiile cu această destinaţie deţinute de Primăria Sibiu se vor putea achiziţiona şi de la chioşcurile de vânzare a biletelor Tursib. Tichetele de pacare care costă 1 leu şi...
în şedinţa cu constructorii care a avut loc luni, 22 februarie, primarul Klaus Iohannis a cerut constructorilor contractaţi de municipalitate şi societăţilor deţinătoare de utilităţi să redeschidă în maximum două săptămâni şantierele începute pe străzile oraşului anul trecut. „în...
Carte interactiva: Eu cine sunt?
Vineri, 26 februarie 2010, ora 18.00, in Libraria Humanitas va avea loc evenimentul de lansare la Sibiu a primei carti interactive din Romania - "Eu cine sunt?", semnata Mihail Musat. Cartea a fost lansata la Bucuresti de catre Editura...
Maternitatea Sibiu se modernizează
Clinica Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va beneficia de lucrări de modernizare începând din acest an, prin intermediul unui proiect finanţat de Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii şi derulat de Ministerul Sănătăţii. Valoarea contractului semnat...
Strada Câmpului va fi închisă traficului pe porţiuni. S.C. DPC lucrează pe această stradă pentru refacerea trotuarelor. Până în prezent, lucrările nu au afectat traficul, însă începând din data de 15 iulie strada va fi închisă circulaţiei pe primul...
Se dau ajutoare pentru încălzire
în zilele de 15, 16 şi 17 februarie între orele 10 - 15 se va face plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri pentru un număr de 430 de familii care au depus cereri în perioada...
Municipalitatea efectuează plăţi sociale
în zilele de 18, 19, 22 februarie 2010 municipalitatea efectuează plata a două servicii sociale pe care le prestează prin intermediul Servicului Public de Asistenţă Socială. Plata contravalorii trusoului pentru nou născuţi, în sumă de 150 lei, pentru cele...
Ultimele Știri
VIDEO. Facultatea de Științe din Sibiu, inaugurată după o investiție de 2,4 milioane de euro
Clădirea monument istoric de pe str. Dr. Ion Rațiu nr. 5-7 a fost modernizată în trei ani. Are 4.000...



